Grecia nu va fi probabil ultimul stat din zona euro care are nevoie de ajutorul Fondului Monetar International, pentru ca Irlanda, Spania si Portugalia sunt „izbitor de vulnerabile”, a declarat intr-un interviu fostul economist sef al FMI, Kenneth Rogoff.

„Este mult mai probabil ca va fi nevoie de sprijinul FMI pentru cel putin un stat din zona euro in urmatorii doi sau trei ani. Reducerile bugetare necesare in multe tari din Europa sunt semnificative”, a afirmat Rogoff, unul dintre cei mai influenti economisti ai lumii si profesor la Universitatea Harvard.

Randamentele obligatiunilor emise de Irlanda, Spania si Portugalia au crescut

Desi datoria Spaniei reprezinta 53,2 la suta din PIB comparativ cu cea de 115,1 la suta din PIB a Greciei, ea se ridica totusi la 560 miliarde de euro, mai mult decat dublu fata de cea a Atenei

Rogoff, fost economist sef FMI

saptamana trecuta deoarece investitorii sunt ingrijorati de capacitatea acestor state de a-si reduce deficitele bugetare si de a evita soarta Greciei.

  • Orice imprumut acordat Spaniei de FMI va parea mai mic decat cel acordat Greciei deoarece economia spaniola este de patru ori mai mare

Irlanda a avut anul trecut cel mai ridicat deficit bugetar din zona euro, de 14,3 la suta din PIB, in timp ce al Greciei a fost de 13,6 la suta din PIB, al Spaniei de 11,2 la suta din PIB si al Portugaliei, de 9,4 la suta din PIB.

Orice imprumut acordat Spaniei de FMI va parea mai mic decat cel acordat Greciei deoarece economia spaniola este de patru ori mai mare. Desi datoria Spaniei reprezinta 53,2 la suta din PIB comparativ cu cea de 115,1 la suta din PIB a Greciei, ea se ridica totusi la 560 miliarde de euro, mai mult decat dublu fata de cea a Atenei. Irlanda are o datorie de 105 miliarde de euro, sau 64 la suta din PIB, iar Portugalia are o datorie de 126 miliarde de euro, echivalentul a 76,8 la suta din PIB.

„Redresarea economica va atenua problema datoriei. Va fi foarte dificil pentru Europa sa realizeze o redresare sustenabila”, sustine Rogoff. Cei mai multi se tem de contagiunea problemelor economiei elene, chiar daca oficiali ai bancilor centrale neaga acest lucru. E drept, si cand a izbucnit criza in SUA multi bancheri au spus ca nu va exista nicio legatura intre SUA si Europa, desi realitatea a infirmat ulterior pronosticurile lor.

  • Bancherii centrali: Criza elena nu se va extinde

Ewald Nowotny, membru al consiliului guvernatorilor Bancii Centrale Europene, a negat speculatiile conform carora criza din Grecia se va raspandi si in alte state din zona euro, transmite Bloomberg.

„Nu exista o cauza economica pentru o discutie despre contagiune”, a afirmat oficialul BCE. Temerile ca problemele din Grecia s-ar putea extinde in alte state cu datorii mari din zona euro au dus la cresterea randamentelor obligatiunilor unor state, printre care Spania si Portugalia.

„Desigur, Spania nu este Grecia”, a declarat vineri presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, dupa intalnirea cu sefii Finantelor din G20.

Saptamana trecuta FMI a avertizat ca vor exista consecinte „severe” in Europa daca nu se va reusi reducerea datoriei publice, dupa ce a majorat in crestere prognoza privind cresterea economiei Statelor Unite, dar mentinand neschimbate estimarile pentru zona euro, la unu la suta.