In aceasta dupa amiaza la ora 17,45 (ora Romaniei) este asteptat un comunicat al cancelarului german Angela Merkel, dupa ce aceasta se va intalni cu sefii FMI si ai Bancii Centrale Europene, Dominique Strauss- Kahn si respectiv Jean Claude Trichet. Cei doi lideri ar putea sustine o declaratie comuna in aceasta seara, potrivit presei locale. Ei s-au deplasat la Berlin pentru a o convinge pe noua „Doamna de fier” a Germaniei sa fie mai flexibila in privinta sprijinului financiar oferit Greciei.

In ultimele ore, rata dobanzii pe care Grecia trebuie sa o ofere pentru a imprumuta bani de pe pietele internationale pentru o perioada zece ani a crescut, atingand 10,149% la 7.15 ora GMT, fata de 9,730 % marti seara.

Rata dobanzii pentru obligatiunile Greciei pe doi ani a crescut, de asemenea, la 17,94%, fata de 15% marti seara, semn al temerilor investitorilor legate de incapacitatea de plata a tarii pe termen scurt.

„Absenta unei politici economice coordonate este sustenabila in perioada de calm economic, dar nu in perioada de criza”, a subliniat Strauss-Kahn intr-un interviu publicat miercuri de ziarul francez „La Tribune”.

Desi a recunoscut ca, luata in ansamblu, zona euro nu este responsabila de dezechilibrele financiare globale - pe care le-a atribuit Chinei si Statelor Unite, directorul general al FMI a mentionat ca in interiorul zonei „exista dezechilibre importante”.

Strauss-Kahn si-a reafirmat opinia conform careia, daca grecii nu vor fi ajutati in timpul acestei crize, situatia nu va mai putea fi „tinuta sub control”.

„Nu exista o alta solutie, deoarece Grecia este intr-o situatie dificila. Economia lor sufera din lipsa de competitivitate”, a argumentat directorul general al FMI.

Presa germana considera ca gestionarea dosarului grec tinde sa izoleze Berlinul in cadrul Uniunii Europene. Se inmultesc criticile la adresa rigiditatii de care cancelarul Angela Merkel face dovada in gestionarea crizei grecesti. „Incapatanarea cancelarului a izolat complet guvernul german in cadrul Uniunii Europene” scrie Süddeutsche Zeitung intr-un comentariu intitulat „Agela Merkel singura acasa, singura in Europa”. Potrivit ziarului, Angela Merkel si-ar fi pierdut credibilitatea atat pe plan intern, pentru ca s-a contrazis, cat si fata de partenerii europeni, din cauza rigiditatii sale.

Programul de asistenta financiara multilaterala pentru Grecia prevede furnizarea a 45 de miliarde de euro in acest an, din care 30 de miliarde contributia din partea statelor din zona euro. Aceasta contributie va fi formata din credite bilaterale, cu o rata a dobanzii situata in jurul nivelului de 5%.