Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a lansat miercuri un atac dur la adresa speculatorilor de pe pietele financiare, avertizand ca executivul european ar putea adopta rapid noi reglementari, daca se confrunta cu un comportament iresponsabil, relateaza Reuters.

Barroso a facut aceste comentarii dupa ce ajutorul de urgenta pentru Grecia, anuntat de Uniunea Europeana si de Fondul Monetar International, nu a reusit sa calmeze pietele financiare in ceea ce priveste ingrijorarile legate de riscul de contagiune.

"Comisia va face tot ceea ce este necesar pentru a se asigura ca pietele financiare nu sunt un teren de joaca pentru speculatori. Vom actiona rapid daca va fi nevoie de noi reglementari", a spus el.

Presedintele CE a afirmat ca serviciile financiare trebuie sa realizeze ca reprezinta doar un serviciu, si nu un scop in sine, si nu trebuie sa actioneze complet detasat de functiile lor economice si sociale.

Statele din Zona Euro si FMI au anuntat ca sunt gata sa imprumute Greciei 110 miliarde euro in urmatorii trei ani. Dar pietele isi mentin ingrijorarile legate de determinarea Greciei de a efectua reduceri bugetare masive.

"Pietele libere reprezinta fundamentul functionarii unei economii eficiente. Dar pietele libere au nevoie de reguli si de maleabilitate, iar regulile si maleabilitatea trebuie schimbate daca un comportament iresponsabil induce riscuri asupra a ceea ce nu poate fi expus riscului", a subliniat Barroso.