"Doar in Elvetia e vorba de 18 miliarde de euro veniti din Romania, potrivit statisticilor unor bancheri. Stau degeaba acolo pentru ca noi ii fugarim pe corupti, in ghilimele, de fapt pe toti oamenii de afaceri din Romania", a argumentat el.
El a explicat ca in Romania exista trei milioane de oameni care au dosare penale, dintre care doua milioane au la baza acuzatii economice.
"Peste acest trecut trebuie sa punem nisip, sa uitam. Vreau sa propun o amnistie fiscala cu plata catre stat a unui impozit fix - 3,5 sau 7%" din avere, a precizat cel mai bogat om de afaceri din Romania.
Masurile anuntate de Basescu - pompieristice
In opinia sa, masurile de redresare bugetara anuntate recent de presedintele Basescu "sunt pompieristice" si nu vor duce la nimic bun, nereprezentand altceva decat "a scoate apa cu galetusa din vaporul care se scufunda".
"Cine s-a gandit ca aceasta taiere egalitarista are un efect anti-inflationist greseste oricum, pentru ca oricum presiunea inflationista vine din afara", a comentat el.
In opinia sa, exista resurse in buget pentru reducerea cheltuielilor bugetare cu 6,5%, pana la 8 miliarde de euro, prin reduceri de persoanal, taierea completa a tuturor investitiilor de capital inutile, in special cele cu sediul institutiilor de stat, care ar trebuie vandute catre sectorul privat, urmand ca statul sa le inchirieze ulterior.
Solutiile lui Dinu Patriciu pentru iesirea din criza:
- Cota unica de 10%, TVA de 15, eliminarea "puzderiei de taxe" care exista in prezent
- Vanzarea rapida a ceea ce a mai ramas la stat, incepand cu "caramizile din zidurile institutiilor administrative"
- Privatizarea depozitelor subterane de gaze, concesionarea zacamintelor de gaze
- Lucrari publice finantate privat, concesionate pe termen lung catre intreprinderi serioase, pe baza de licitatii internationale
- Investitii in invatamant si in sanatate, unde salariile nu pot fi reduse "in niciun caz"
- Dezvoltarea pensiilor private de pensii
In opinia sa, Guvernul Boc ar trebuie sa intarzie cat mai mult cu putinta rambursarea banilor imprumutati de la Fondul Monetar International. "Le-as spune din aceasta clipa: 'Uitati de banii acestia o buna perioada de timp de acum inainte, pentru ca noi nu avem cum sa-i dam inapoi", a declarat el, la Realitatea TV.
El a afirmat ca unul dintre riscuri ar fi coborarea pentru o perioada a ratingului de tara, dar ar fi un lucru pozitiv pentru economia Romaniei, intrucat "oricum inflatia globala vine".
In opinia sa, Greciei i-ar fi mai favorabil, in acest moment, un faliment, pentru ca, in acest fel, costurile nu ar fi suportate de populatie, ci de bancile care s-au imbogatit in urma acestei crize.
"S-ar putea sa ajungem si la falimentul Romaniei si probabil ca atunci va plange foarte tare FMI", a continuat el, adaugand insa ca "falimentul e un mod de insanatosire".
Argumentele sale? "Romania e in situatia Greciei deoarece cauzele crizei sunt aceleasi: un aparat birocratic supradimensionat si coruptie generalizata.
El crede ca, daca euro a rezistat la socul grecesc, moneda unica nu va mai rezista daca si o tara mediteraneana va intra intr-o evolutie similara cu Grecia.
In acest caz, cel mai probabil, crede Patriciu, euro probabil va dispare sau va deveni moneda catorva tari din nordul Europei.
Politica romaneasca: PNL nu stie sa fie liberal, PDL semnalizeaza dreapta si face stanga
Dinu Patriciu spune ca nu ar accepta un post de premier in Romania, deoarece nu ar putea degaja o majoritate care sa creada in principiile sale: "Eu sunt un radical, un libertarian".
Despre PNL, Dinu Patriciu spune ca "nu stie sa fie cu adevarat liberal si a fi liberal astazi inseamna sa fi radical". In PNL, marturiseste el, "prietenii aveam, dar influenta nu".
"PDL semnalizeaza dreapta si se duce la stanga. Se duce mult mai repede la stanga decat PSD", a comentat omul de afaceri, avertizand ca aceasta "chestie cu partid popular poate insemna foarte multe lucruri - de la comunism si pana la politici de dreapta".
"E o vraiste in intreaga Europa azi care din politica trece incet incet si in economie. Traim un conflict intre doua mentalitati, cea protestanta, etica capitalista din nord, si mentalitatea mediteraneana, care a mai muzicala", a mai spus el.


































- euro va ajunge la 4,8 lei la sfarsitul anului(2009)
- pronosticul lui Patriciu: Mircea Geoana si Crin Antonescu, in turul doi la prezidentiale
- criza economica va dura pana la un razboi
- 80% din birocrati ar trebui dati afara
Concluzia: nu e bine sa-l contrazici pe tov, Patriciu. Mai bine astepti pana o face singur,
Cu un singur lucru nu sunt de accord cu AMNISTIA FISCALA !!! Tare as dori sa fim ca in SUA cand NU EXISTA AMNISTIE FISCALA si mai ales NU EXISTA PRESCRIEREA FAPTELOR PENALE !
Eu cred ca UN MARE PAS INAINTE ar fi anularea si interzicerea prescrierii pedepselor penale IN SPECIAL cele economice !!!
Daca nu ar exista ura asta, si frica asta idioata a politicienilor romani, si ar APRECIA O IDEE indiferent de la cine vine, pentru valoarea IDEII INSASI cred ca Romania ar fi mult mai inainte, si nu ar trebui sa fi scazut 15% pensiile.
ESTE RUSINOS sa taiam pensiile, toate masurile de ultima ora sunt bune (cele mai putin rele!) dar cea cu pensiile parca AR TREBUI SA NE FIE RUSINE CA AM AJUNS SA TAIEM TOCMAI DE LA PENSIONARI !
Noi generatia asta, fii celor care sunt acum pensionari taiem de la gura PARINTILOR NOSTRI pentru ca suntem INCOMPETENTI si nu am reusit sa rezistam crizei doar cu imprumutul FMI.
Sa ne fie rusine!
Nu va obositi pichetand guvernul/prefecturile marsaluind pe strazi protestand impotriva
reducerii pensiilor.Pichetati resedinta marelui
ganditor liberal si primului bagatas al tarii-
pe numele dansului conu DINU PATRICIU,acolo ve-ti gasi suma de 500.000E
lipsa din bugetul vostru de pensii,suma ce a fost vanduta odata cu Petromidia/Rompetrol
prietenilor din Kazahstan,suma ce trebuia returnata astazi dupa zece ani de la cadoul facut
de prietenul Nastasa marelui mogul.
Esti asa de inversunat, incat nu mai poti aprecia cand omul zice bine ce zice.
nu este nimic rusinos in masurile economice propuse. pana in 2008 au tot angajat bugetari si le-au crescut salariile.. taricelu sustinut de psd a dublat pensiile.. in defavoarea investitiilor. toata cresterea economica s-a dus pe consum. cum au primit de pomana pot sa si dea inapoi.. o reducere cu 15% a pensiilor ne intoarce inapoi doar cu un an sau doi.. nu murea nimeni de foame in 2007-2008..
in 2009 si 2010 nu s-a mai angajat la stat? ieri am vazut pe un site de job-uri un anunt ca se angajeaza la stat pe nu stiu ce post
Mai bine 90-95% din aceste sume, decat 0%!
Altii au facut- o, nemtii de exemplu, noi de ce nu am face- o?
ce-i retine sa vina in RO acum sub diverse forme? NIMIC - deci....
Foarte bine spus, Dragos.
În această societate, este firesc ca proprietarii bunurilor însuşite prin hoţie şi înşelăciune să creadă că noi, ceilalţi, vom încerca să ne însuşim bunuri folosind metoda pe care au folosit-o şi ei: hoţia.
Citation:
Capitalismul postcomunist, în varianta românească, este un capitalism oligarhic, neproductiv şi parazitar. Dacă nu-l vom înlocui cu un capitalism democratic, productiv şi performant, vom ajunge să avem mai mulţi bodyguarzi, mai mulţi paznici decât producători de valori materiale şi spirituale.
http://www.universulromanesc.com
2.daca sunt eur 18BIO (desi nu prea cred) in elvetia din RO cu siguranta nu e el cel mai bogat roman
3. capitalul se misca asa ca poate sta linistit oriunde
- prognoza cu 4,8 lei / Euro a fost facuta imediat dupa jumatatea lui 2008 cand Base tipa ca din gura de sarpe ca statul nu are nevoie de acord FMI (s-a dezis apoi de afirmatii caci se apropiau alegerile lui, prezidentialele) si cand statul grec nu a fost prins inca cu cioara vopsita, factor puternic astazi de destabilizare a monedei europene;
- pronosticul lui Patriciu era, probabil, mai mult expresia unui studiu al pietei din acel moment - din pacate nu a tinut cont de "cine numara voturile", ca sa-l citez pe Stalin. Inflenta serviciilor secrete, a fost covarsitoare. Eu stiu multi romani lucratori in Italia car nu s-au dus la vot si s-au trezit listati ca prezenti. Base a avut sustinerea cu preponderenta a DIE care i-a facut jocurile. Uita-te si tu frate la mascarada aia cu Irakul si cu jurnalistii rapiti, numai.
- cat priveste criza economica, si eu cred la fel: uita-te si tu numai la ultima atitudine a lui Putin de ieri si la impresia unuia mai bine informat ca mine si ca tine;
- tu nu vezi ca nimeni nu munceste in tara asta? Suntem o tara a purtatorilor de hartii si stampile!
pai atunci, taica, felicitari celor de'au numarat voturile !
hai, sal'tare si ceasul mare dela gara !
Daca tu cu familia ta si cu Patriciu nu munciti sa stiti de la mine ca ce s-a mancat, furat si consumat in Romania in 20 de ani este munca noastra.
Cine a furat? Multinationalele cot la cot cu parlamentarii si guvernele "capitaliste".
Si cum zice Patriciu vor sa fure in continuare ... sa "privatizeze" tot... - adica sa ia resursele pe numic. 50-100 milioane spaga la guvernanti.
Au privatizat petrolul si avem cel mai scump combustibil din lume.
Au privatizat distributia de energie si avem cea mai scumpa energie din lume.
O sa ceara FMI sa mai privatizeze si prouctia de gaze (Romgaz), transportul de gaze (Transgaz), productia de energie (Electrica).
Mai cere si amnistie si taxe 0 prin gura hotilor.
Hai sa nu ne mai incuiem usile la apartamente, la masini, la magazine, la banci ... sa vezi tu dokuhaka cum o sa dispara hotia din Romania ... Sa ii spui si lui Patriciu.
Ca o completare la declaratia domnului Patriciu: si mai multe mld. de Euro din Romania se afla in conturile domniei sale.
Italia este singura care a facut ceea ce vrea feudalul asta....adica pretinzand ca marii evazionisti Italieni doresc repatrierea marilor capitaluri de cca 300 miliarde Euro fugite cu miliardari cu tot uneori ...printr-o taza infima de doar 5% in care statul lor a castigat vreo 15-17 miliarde fatza de Frantza, Germania care efectiv i-a vanat pe gangsterii economici si financiari platind baze de date din bancile Elvetiene, impunand embargouri paradisurilor fiscale si taxand cu 40% plus penalitati si nepastrand anomimatul fraudulentilor. Rezultat repatrieri in Germania = 240 miliarde!!!
Ce propune Patriciu ...ei sa faca privatizari frauduloase pe un dolar daca se poate, coruptie, evaziune fiscala, toate tipologia de crime econimice si financiare ...sa bage Romania in dezastrul total...iar ulterior noi in disperare sa apelam tot la ei la criminalii econmici sa ii iertam de taxe, penalitati sa repatrieze ceea ce au furat de la noi...FAINA PROPUNERE....dara nu suntem inca toti cu creierele spalate de LIBERISM.
SRI, SIE, DNA, PARCHETE Ministerul de Finante, Ministerul de Externe de ce nu facem si noi ce au facut aia in Germania, Franta, UK si altele???
Stau si ma minunez :
3 milioane de romani cu dosare penale
18 miliarde euro bani romanesti in banci din Elvetia
15 miliarde de actiuni tranzactionate la bursa in loc de 15 milioane , fapt care a dus la prabusirea burselor mondiale cu 4 %
Categoric ceva este putred in lumea actuala a afacerilor si trebuie schimbat din temelii.
asta e paturiciu, putred de bogat si neimtzit la culme sa ceara stergerea datoriilor.
la lovirutzie, alde voicu, tariceanu, paturiciu, felix, roiau in jurul lui ilici si'a guvernarii emanate.
au deschis granitzele si'au scos tot ce se putea scoate, fara taxe vamale. au adus rable si-au vandut la profit, fara sa plateasca taxe vamale si impozite.
s'au imprumutat la banci si'au uitat sa dea banii 'napoi, beneficiind de stergeri de datorii, cu ghiotura. ca ilici a fost baiet de cartier cu ei.
sarac si curat.
cand au prins cheag au inceput sa faca legi sa apere furtisagul.
au facut tot ce'au putut sa imbarlige concurentza prin contracte de monopol.
tariceanul e singurul dealer pe citroen si tziriac pe mercedes.
s'au impins pe posturi de sefi de partid, minstrii si prim ministrii nu pentru lefuri, ci pentru a fura in liniste.
paturiciu a terminat pnl. ...aripa tanara alu' peste.
se tzine de filmuletze trucate, de prognoze si, colac peste pupaza, a devenit si ...filandrop.
si vrea stergerea datoriilor. tot filantropie si asta, nu ?! :-)
asta e ! mamaliga romaneasca nu explodeaza.
nici macar nu mai frige...
Din nou, Hotnews, de ce?
Eu zic inchisoare pentru toti care fura, pentru ca ne fura pe noi contribuabilul.
De ce sa ne plangem de bugetari care primesc 25%, sunt 25% din bani care i-i platim noi, ce-i care platesc cistit darile la stat, nu ca Patriciu.
Clar ca e o nota de plata deschisa de cateva milioane de € care trebuie sa le plateasca Patriciu la stat. Noi oameni de rant suntem buni de plata si iata Rame si Vermi ca Patriciu se pot sustreage, si mai vin si cu idee de admistie.
Eu zic inchisoare si confiscarea averi, fara multe discutii.
Nici drept la aparare nu le-asi da, tran in teapa :-)
Pt. fiecare milion de euro furat de la stat daca dai 35000-70000 euro conform cu Patriciu ar trebui sa devi un afacerist onest!
Singura solutie e scaderea TVA, scaderea cotei unice de impozitare, concedierea bugetarilor (sau macar a celor din sectoarele cheie: politie, magistratura, CC, graniceri si orice organism de control) si inlocuirea lor cu niste bugetari nemti!
De asemenea aia 300 din parlamentul unicameral dorit de Basel sa fie tot nemti fie macar "Cei 300 ai lui Leonidas"!
si la liceu era un mediocru,sa ii vedeti notele,dar chiar sa crezi ca esti destept- au contraire - cu doctrine libertariene de doi bani si cu prostalaii din PNL e prea de tot!
Nici o ironie, comentariul e foarte bun, dar dupa ce-l citim, ce facem?
Sa se nationalizeze extractia petrolului, producerea si transportul de energie, apa.
Sa se confiste averile parlamentarilor.
in schimb cu masurile de redresare sunt de acord
Am uitat...sau hot. E strigator la cer ce se intampla pe la voi.
ce mi-e sila de indivizii astia care, dupa ce au pus coada pe spinare - ca deh, e mai usor asa, arunca cu rahat in urma, inspre tara si conationalii sai.
"succese nebanuite "afara", stimabile!
CE INJURATURI IMI VIN LA GURA, PE CARE NU POT SA LE REPRODUC IN SCRIS, DIN RESPECT PENTRU CEILALTI FORUMISTI!
CATE DOSARE PENALE ARE SMENARUL ASTA, DE-SI PERMITE SA VINA CU ASEMENEA PROPUNERI TICALOASE?
hahahhah ....eu cred ca e ,,orfan,, va spun eu ce vor astia toti (afaceristii ---)iertarea pacatelor trecute .ca sa poate venii iar la ciolan....hahahhahahahha ce va doare ...............oare banii astia din elvetia o sa-i luati cu voi acolo sus.....nu cred .....acolo la poarta e unul rau de tot si cred ca nu va merge mituit..........incepe razboiul fratilor razboiul ciocoilor vechi cu cei noi..,hahahhahah numa dumnezeu ne linisteste -pe toti ....sper in 2012 ca prea suntem ai dracului
Ti-am acordat un plus in speranta ca poate esti in stare sa-ti calculezi valoarea. Asa ca nu te auto-flata.
Iar ca sa intelegi... comentariul acesta este ca urmare a comentariului tau. Cei care in schimb recurg la jigniri in mod gratuit, demonstreaza ca nu au argumente intelectuale. Ca exemplu de comparatie iti amintesc de poetii ce scriu versuri naturaliste pe peretii WC-urilor publice. Deoarece la o astfel de editura au acces facil, si se simt puternici.
cine aduce paralele in doiciland scapa de mititca, dar plateste impozit la sumele din conturi.
asta e amnistie.
daca pana la o scadentza nu se prezinta cu paraii in faderland, merg in concediu la tzuhauz.
cam asta o avea si conu dinu in minkea lui shprintena cand behaie de amnestie ?!
mira-m-as.
s'traitzi bine !
oricum, statul roman nu are suficienta forta sa obtina o lista cu romanii ce-si ascund banii in Elvetia.nici nemtii n-au reusit.Doar americanii,stiti povestea cu UBS. ei au reusit sa-i stranga de oo pe baieti...
De fapt, cred ca toata povestea asta cu banii lumii stransi in bancile elvetiene, e de fapt o mare escrocherie legala, o uriasa evaziune fiscala. O mare punga de puroi este in Elvetia, numai ca nimeni nu are curaj s-o sparga, atunci sa vezi ce duhoare ar iesi...
Tare gros sorici are acest porc mistret!
Daca ai fi bagat si tu si toti cei care au furat statul roman la inchisoare pe viata, sa vezi cum ati da toti banii numa' sa iesiti de-acolo!
privatizare? vad ca greu mai reusesti sa faci lucrul asta..STAT Privatizat..de rusine..
cat despre ce s-a privatizat si vandu din stat..vad ca ati vandut tot ce a fost mai bun si ati lasat ce e f greu de dat..
sper sa-ti puna taxa de 90% pe avere..asa ar fi cel mai bine ca sa facem bani..
cat si lui copos...voiculescu...etc..
1.) esti cam inconsistent pe de-oparte zici ca Romania ar avea resurse sa reduca deficitul bugetar pe de alta parte la FMI spui sa uite de bani ca n-au de unde ...asa da logica....
2.) Amnistie fiscala - mi-ar place si mie sa iau un contract cu statu de vreo 10 mil Euro fara licitatie sau din prietenii sa platesc oamneii pe PFA sa eludez legea dupa care sa zic stop de-acu' incolo amnistie fiscala
3.) Ar da afara din aparatu administrativ masiv dl Riciu, dar uita ca atunci cind prietenu Tariceanu era PM nu numai ca nu s-a redus aparatu' bugetar insa a crescut ....
4.) In Romania oamneii de afaceri sunt urmariti penal...Da dle Riciu sunt urmati penal daca incearca sa manipuleze pietele, sa faca evaziune fiscala, sa insele statul etc...reusiti in afaceri private pe bune cum incearca tot omu fara relatii si toata lumea o sa v-aprecieze insa pina acu scuze dar in afara de "afacerea de succes Petromidia" n-am auzit de alte afaceri de succez ba din contra ....
Un om de afaceri decent n-apare la televizor ci isi vede de afaceri .
De ce oare Dinule?
Iti spun eu, pentru ca eu imi platesc impozitele cat pot mai repede, Dinule!
Visati la o admistie fiscala model italian , anonima , imuna juritic si cu doar 5 % impozit ?
Cum a facut Berlusconi in Italia ?
Eu va propun modelul american , muuuuuuult mai transparent si echitabil .
Admistie cu nume publice , impozit de 45 % pe cifra legalizata si riscul de a avea intreaga avere confiscata daca se continua ascunderea averii pentru urmatorii 10 ani !
E drept , acest model nu va "atrage" ca nu este in modelul dumneavoastra de capitalism !
Asta ne-ar trebui... prin asta am vedea care dintre politicieni sunt de partea celor care i-au votat si care nu... A... era sa uit! si legea lustratiei ne-ar trebui urgent si imediat!
Timpul e actiune din perspectiva românismului . Nu actiune pentru afaceri si interese particulare, ci actiune pentru salvarea poporului românesc. Să combatem defectele specifice poporului nostru, punând în locul lor :
- al vanitătii - ambitia creatoare de valori nationale ;
- al inconsecventei - eroismul de durată ;
- al superficialitătii în gând si actiune - seriozitate si simtul monumentalului.
Este dificil, greu de acceptat si de inteles dar trebuie sa invatam ceva iar apoi sa fim capabili sa actionam...Marirea darilor la stat este rezultatul incompetentei noastre nu a guvernantilor.Statul suntem noi.Altfel , daca nu ne transformam , nu intr-o Germanie, dar intr-o Romanie cu mai mult bun simt, ne vor transforma altii...vremea este aproape...nu mai suntem singuri iar asta e un semn bun...
Sa-ti fie rusine Di .. Dinu Patriciu !
Toti angazatii din sistemul bugetar patronat de Basescu vor avea salariile diminuate cu 25%.
Sa-ti fie rusine Di .. Dinu Patriciu !
Baieti ... Start la minusuri !
vorbeste la obiect
concluzie
Patriciu, ESTI REAL LIBERAL?
WE ARE OPEN TO FOLLOW YOU!
intre timp mergem pe adevaratul liberal - Basescu!
asadar, fiti linitsiti. si noi avem interesul ca economia sa mearga bine dar, ati ghicit, ne bucuram mai mult cand asta este in interesul nostru (si, exceptand cazul in care suntem parteneri de afaceri, nu al dvs.)
In urma cu 15 ani cand criza lovise Coreea de Sud statul a luat doua masuri radicale:
1. A trimis in puscarie pe marii infractori economici;
2. A apelat la ajutorul populatiei pentru a obtine aur cu care sa poata plati o parte din datoria externa.
Aceasta ultima etapa a fost un succes datorita faptului ca justitia coreeana si-a facut datoria fara menajamente si pentru ca acolo patriotismul chiar inseamna ceva.
Ce nu s-a prea spus in presa la acea vreme a fost faptul ca unii dintre evazionistii de talie medie au scapat de puscarie dupa ce au platit nu numai datoria catre stat, ci si o penalizare consistenta.
In Romania nu se face dreptate aducandu-l doar pe Dinu Patriciu in puscarie, ci pe toti marii evazionisti. Daca institutiile statului i-ar recolta pe acestia si le-ar pune sa aleaga intre puscarie si plata datoriilor catre stat s-ar mai rezolva din problemele cu care se confrunta societatea de azi.
Dar cand infractorii fac ce vor in inchisorile romanesti, cand SRI-ul doarme, cand agentii SIE sunt facuti fedeles de interlopi, ce pretentii sa ai ca statul roman va recupera sumele de bani datorate de acestia?
vezi ca aici e vorba de Patriciu. si nu oricum, ci de ce a declarat chiar el.
buna dimineatza
ineficienta lui se datoreaza catorva aspecte.
cel mai prost aspect al sau este proasta organizare. al doilea ar fi existenta unei populatii imense (cred ca 50-60%) de oameni care stau degeaba, angajati ca bagatori de seama (tetris, solitaire si minesweeper careva?). al treilea ar fi supradimensionarea sa. e bine ca se pune presiune.
ABUREALA !!!! e batran si il inteleg... sincer o ia pe ulei....
In fine, regret ca nu avem mai multi Kapitalisti din astia cu spirit antreprenorial. Daca i-am avea, ar fi si punga bugetului de stat mai plina (GDP mai mare=venituri din taxe mai mari). Asta, combinat cu taierea mainilor care fura din punga, ar face ca toata lumea sa traiasca mai bine.
rusinica :)))
este pacat frate dar mare pacat ca avem astfel de kapitalisti(cum spui tu), sa pricepi si tu de ce te contrazic...a fura de la stat nu inseamna sa fii kapitalist, zic asta in speranta ca stii si tu ca banii statului vin de la noi, hmm ia gandestete ce ar fi acuma daca nu am fi avut noi atatia kapitalisti
Toate propunerile sunt motoare de a urni lucrurile si de a merge mai departe...
mult mai adecvate in raport cu toata conjunctura internationala...si mai ales cu cea a vecinilor nostrii,care , deocamdata ,sunt competitorii nostri...
iar solutiile pentru educatie si sanatate ar rezolva baza noastra - ca popor ...atit pentru prezent , cit si pentru viitor...
A ne uita la viitor e ceea ce trebuie sa facem ,ceea ce trebuie sa invatam sa facem...Din pacate , raportarea la trecut nu prea ne ajuta..
Ar trebui sa le punem in aplicare.
Ce tot il bagati atata in seama?
Asta e tara in care toti infractorii si patatii ne tin prelegeri de moralitate si "ne conduc".
sustinem ideea, este intr-adevar o idee liberal-romaneasca
Nu uitati: dl. Patriciu a cumparat o rafinarie de la stat cu 50 milioane si a vandut-o inapoi dupa 1 an cu un pret 20 x.
Si a mai facut ceva similar cu o alta rafinarie...
Miliardar de carton.
Opiniile dumnealui sunt pierdere de timp.
PS. Si sa ne mai scuteasca Patriciu de a-si scoate fata pe sticlele televizoarelor in fiecare zi, pentru a ne da sfaturi dupa ce ne-a jefuit. Este prea cinic si enerveaza pe toata lumea, ca sa ma opresc aici.
Alta prostie... cat casa...
nu stiu de ce am impresia insa tovarashu Patriciu are probleme cu datoriile la statul roman de tot vrea amnestie si alte cerinte impertinente... pe vremea cand era Tariceanu nu propusese asa ceva... si l-a gasit acu'!
Asta isi bate joc de noi, poporul roman... chiar ne subestimeaza... asta a facut Grecia... scutiri, amnestii si alte porcarii din astea si uite unde a ajuns GRECIA...
Eu zic sa isi vanda insula aia si ce mai are sa isi plateasca datoriile ca toti oamenii de rand!!!
Asa impertinent nu am mai intalnit... ce credibilitate sa mai ofere la populatie cand a venit cu mizeria aia de film in timpul campaniei... ce drept avea... ce scopuri avea?!? numai mizerie a facut si face in continuare...
Sa ii fie rusine! Imi e rusine ca asta e roman!
felicitari.
le avetzi cu grafica. pe bune.
Adica eu am platit ca boul pana acum cinstit taxele? Ca sa vina unul care s-a imbogatit ca nu le-a platit si sa fie la fel de negustor cinstit ca si mine?
Nu tata, la parnaie cu ei.
Sunt liberal, dar asta nu e liberalism. Asta e balcanism.
Aia nu sunt oamenii de afaceri, aia sunt hoti. Exista oamenii de afaceri cinstiti care-si platesc darile. Hai sa nu-i bagam pe toti in aceiasi oala.
de-aia si-a infiintat firma in olanda, mare patriot.
vrea probabil sa cumpere casa poporului pe degeaba cum a facut cu petromidia.
sigur trebuie sa-l punem prim ministru....inca n-am ajuns ca grecii
Excrocii romanii care au averi imense NEJUSTIFICATE, mai mult , LA CARE NU AU PLATIT "impozitul" pe venit, fara intarziere trebuie investigati de FISC, si avreile castigate ILEGAL, CONFISCATE. Clar ,tara a fost adusa la pragul falimentului de PATRICIU,TARICEANU SI Gasca lui Ponta,Antonescu,Nastase 17 case si restul banditilor comunisti.
Da cred ca Dl patriciu are dreptate si acesti bani sint pierduti pentru R, daca nu se face o amnestie care sa-i aduca in tara pe toti..Ce pierdere imensa..? acesti bani investiti in R ar putea salva tara dela dezastru carei PE CALE...
Acum , mica/mare intelegere poate nu functioneaza afara asa cum merge in Romania. Vezi de aici afacerea esuata cu benzinarii in Franta, banca din Georgia (?) de care nu se mai aude nimic.
Ultima realizare a acestei somitati economice consta in dezvoltarea unui lant de .... buticuri.
Gogule, nu se fura afara ca in tara ? De aceea faci asemenea propuneri retarde.
Hai, explica francezilor ce norocosi sunt ei sa te aiba si scuteste-ne de articole platite prin presa; iar daca ar fi sa extindem ideea, ai putea sa ne scutesti si cu prezenta fizica in ro.
Desigur dumneavoastra ati avut un oarecare disconfort cand ati vazut ca statul are totusi institutii functionale si sunteti anchetat,intradevar la retinera dvs. era un singur procuror iar dvs aveati 10 avocati.
Stiu ca un medic ginecolog a facut cariera inaintea de aparitia ecografiei el pretindea ca poate sa spuna unei femei insarcinate ce va naste baiat sau fata si o face pe bani.Metoda era acesta el facea consultatia si spunea va fi baiat si inregistra in registru dar o facea exact invers .Desigur cand se nimera toata lumea era fericita cand nu se consola ei a gresit si el poate odata.O persona totusi s-a dus sa-i reproseze ca a gresit,medicul a zis nu se poate hai sa vedem registrul,da in registru nu gresise.Cum de mai aveti tupeul sa faceti previziuni dvs care anul trecut vedeati euro la 6lei si multe alte nazdravanii desigur aveti un interes speculatiile caci asta ati facut tota viata.
NENOROCITUL
Nu cred ca impozitele sunt atat de mari in Romania fata de alte tari, desi par multe pentru ca nu exista o organizare eficienta. Problema e gradul de colectare si proasta gestiune a banilor.
Practic 100% dintre cei pe care-i cunosc si lucreaza la firme private mici si mijlocii au salariu minim pe economie si primesc banii in mana. Nu vrem sa platim impozite, nu vrem sa platim taxe de autostrada, nici taxe pentru invatamant universitar. Dar vrem totul de la stat.
Cu bani de unde? Impozite nu platim, iar putinii bani care se strang, ii furam fiecare in felul nostru, mai o vigneta, mai un bilet de autobuz, mai o asfaltare, fiecare dupa puteri.
Asta e cea mai grea mostenire lasata de comunism, ideea ca statul trebuie sa faca totul pentru noi, iar noi trebuie sa facem cat mai putin si sa profitam cat mai mult de pe urma sa.