Statul va reusi sa castige in urma introducerii contributiilor de asigurari sociale la veniturile din drepturi de autor doar 65 de milioane de lei in 6 luni, se arata intr-unul din documentele transmise sindicatelor de catre Ministerul Finantelor. "Introducerea cotelor de contributii de asigurari sociale de stat, a altor contributii pentru angajat si angajator- impactul estimat este de 0,012% din PIB in 2010 (6 luni), respectiv 65 mil.lei", se arata in document. De asemenea, "diminuarea cheltuielii deductibile de la 40% la 25% in cazul drepturilor de proprietate intelectuala are un impact pozitiv in suma de 11 mil. lei in 2010 (6 luni)", mai precizeaza documentul citat. Astfel, statul obtine in total 76 de milioane de lei.

Ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu a declarat miercuri, 12 mai ca prin modificarile legislative care se pregatesc "va fi intarita zona de aplicare a platii prin drepturi de autor: acestea trebuie platite celor care fac creatie, nu soferilor sau masinistilor. Cel care umple stiloul cu cerneala nu trebuie sa primeasca drepturi de autor", a spus Vladescu, fara sa raspunda si la solicitarea de lamurire a modului in care va fi "introdus impozitul de 16%" anuntat marti seara.

Legat de indemnizatia pentru mame, Vladescu a spus ca "se decide la Ministerul Muncii".

Intrebat daca Guvernul isi va asuma raspunderea pe pachetul legislativ care va contine noile masuri, Vladescu a declarat ca Ministerul Justitiei va decide care este cea mai buna cale legala.

Senatul a anuntat miercuri, 12 mai, o intalnire intre membrii Biroului Permanent si Ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu. Ministrul a ajuns la Parlament la ora stabilita insa, din cauza prelungirii votului in plen pentru legea Agentiei Nationale de Integritate, senatorii au intarziat mai bine de 40 de minute. In final, intalnirea a fost reprogramata "pentru o data ulterioara".