Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au decis joi aplicarea unor taxe asupra sistemului financiar, anunta AFP. Decizia a fost luata la initiativa cancelarului german Angela Merkel, care a cerut ca bancile - considerate vinovate pentru criza financiara globala - sa plateasca in acest fel. In acest moment nu se cunosc detalii despre modul cum va fi aplicata taxa de fiecare stat membru in parte.

Oficialii UE la BruxellesFoto: Reuters

Liderii UE, reuniti joi la Bruxelles, au decis de asemenea sa sustina o propunere comuna a Frantei si Germaniei pentru o taxa globala pe tranzactiile financiare.

Propunerea va fi inaintata liderilor G20 la summitul de saptamina viitoare din Canada.

In declaratia finala a Consiliului European, cei 27 de sefi de stat si de guvern scriu ca "statele membre trebuie sa introduca un sistem de taxare a institutiilor financiare care sa garanteze o partajare corecta a greutatilor induse de criza financiara".

Planul a fost contestat initial de tari precum Irlanda si Grecia, care se temeau ca noi taxe sa nu apese si mai tare asupra sistemului financiar intern, afectat serios de criza.

In declaratia comuna, liderii UE au cerut ca fiecare stat-membru al UE sa puna in practica sisteme similare de taxe asupra sistemului bancar.

Mai mult, liderii UE au decis ca bancile trebuie sa fie supuse unor noi teste de stres ale caror rezultate vor fi publicate in iulie. Masura are ca scop protejarea economiilor din UE si a monedei unice in fata crizei financiare, scrie Reuters.