Sberbank, cea mai mare banca de stat din Rusia, este interesata de potentiale achizitii in Europa de Est, relateaza Reuters.

"Sberbank este unul dintre cei mai mari potentiali cumparatori din Europa de Est, este evident. Dar in acest moment nu am finalizat nici un plan concret", a afirmat pentru Reuters vicepresedintele bancii, Andrei Donskikh, in cadrul Forumului Economic de la Petersburg.

Sberbank are o capitalizare de 54 de miliarde de dolari si controleaza circa un sfert din activele bancare din Rusia. Institutia bancara a iesit din criza cu suficiente fonduri, care sa-i permita sa obtina 7% din venituri din operatiuni in strainatate pana in 2013.

Banca analizeaza achizitia uneia din primele zece institutii de credit din Ucraina si, potrivit presei britanice, se numara printre candidatii la achizitia a 70% din actiunile bancii poloneze Zachodni de la Allied Irish Bank.

"Includerea noastra pe lista potentialilor cumparatori, cu sau fara voia noastra, creste interesul pentru aceasta afacere", a mai spus Donskikh.