Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Miller (Gazprom): In toamna vom avea raspunsul la includerea Romaniei si Macedoniei in South Stream

In toamna vom sti daca gazoductul rus South Stream va trece sau nu prin Romania, anunta seful Gazprom, Alexei Miller. Studiul de fezabilitate privind includerea Romaniei si a Macedoniei in proiectul gazoductului fi definitivat in urmatoarele doua-trei luni, potrivit oficialului rus, care a tinut sa precizeze ca o parte a conductei ar putea tranzita Romania. "Posibilitatea participarii Romaniei in proiectul South Stream este deschisa", la fel ca si discutiile cu guvernul de la Bucuresti "in contextul construirii unei conducte de tranzit", a incheiat seful companiei ruse Gazprom.

Codul Fiscal, modificat de la 1 iulie: impozit pe tichetele de masa, pe dobanzi si pe ajutoare

Masurile de austeritate vor intra in vigoare de la 1 iulie. Ministerul de Finante a publicat pe site-ul institutiei un proiect de ordonanta de urgenta care va modifica prevederile actualului Cod Fiscal. Astfel, noua lege vizeaza largirea bazei de impozitare si cresterea unor impozite. Scopul acestui act normativ este "cresterea veniturilor bugetare, al caror nivel a fost profund afectat de criza economica si financiara", se arata in document. Fata de vechiul Cod Fiscal, varianta 2010 prevede:

Impozitarea tuturor tichetelor fie ele masa, de cresa, de vacanta sau a tichetelor cadou. Urmeaza impozitarea veniturilor din dobanzi bancare si a castigurilor de la bursa. De asemenea, se va pune bir si pe platile compensatorii, date celor care sunt disponbilizati. Din 2011, cota de impunere a veniturilor obtinute din transferul titlurilor de valoare va fi de 16%. De anul acesta si in cazul veniturilor din drepturi de autor. Astfel, pragul de cheltuieli deductibile pentru cei platiti prin drepturi de autor va deveni 20% fata de 40 de procente, cum este in prezent. In rest, impozitarea ramane ca pana acum pentru aceste contracte de drepturi de autor: 10% la sursa si 6% la beneficiar. Inca o noutate mai aduce noua lege: vor creste impozitele pe case. Pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu a contribuabilului, cota va fi de 30%. Pentru ce-a de-a treia proprietate impozitul creste la 100%.

Cotatia valutara a monedei unice in raport cu cea romaneasca este la cel mai mare nivel de anul acesta

Un euro costa astazi aproape 4,25 de lei. Referinta Bancii Nationale a Romaniei este 0,76 de mai mare decat cea publicata joi. Euro nu a mai fost atat de scump in raport cu leul din data de 16 decembrie 2009. In ce priveste cauzele devalorizarii, dealerul unei banci comerciale, citat de Hotnews.ro, spune ca este in ultima perioada pe un trend de depreciere, in ciuda evolutiei inverse a monedelor din regiune. Explicatia ar fi ca investitorii se tem ca masurile anuntate de Guvern vor primi vot negativ la Curtea Constitutionala, a mai spus dealarul. Leul a pierdut teren si in fata dolarului american, acesta la un curs de aproape 3,43 de lei.

Dmitri Medvedev: Rusia se teme pentru sanatatea euro

Rusia se teme pentru sanatatea monedei EURO. Declaratia apartine presedintelui Federatiei, Dmitri Medvedev. Rusia, ale carei rezerve internationale sunt investite in euro in proportie de 40%, este ingrijorata de aparitia al doilea val al crizei economice, devalorizarea dramatica din ultima perioada. Afirmatiile lui au venit la inchiderea Forumului economic de la Sankt Petersburg. "Ne dorim o revenire rapida, pentru ca este si moneda noastra. Nu este doar o moneda a Uniunii Europene, este si o moneda pe care o folosim si noi, avem rezerve valutare in euro", a subliniat liderul de la Kremlin. internationale ale Rusiei sunt investite in principal in euro si in dolari, 10% fiind in lire sterline si doar 1% in yeni. De cealalta parte a Rusiei Putin declarase, la inceputul acestei luni, ca tara sa are incredere in moneda unica europeana si este sigura ca actualele tulburari financiare vor fi depasite.