Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat luni un curs de referinta de 4,2254 lei pentru un euro, cu aproape doi bani mai putin decat la finele saptamanii trecute. Vineri, un euro a fost cotat de banca centrala la 4,2448 lei, acesta fiind un nivel record al ultimelor sase luni.

Leul a castigat teren si in fata dolarului american, ajungand la un curs de 3,4096 lei pentru un dolar, de la 3,4299 lei pentru un dolar, cat era vineri.

Francul elvetian a fost cotat luni la 3,0734 lei, cu 1,55 bani mai putin decat la sfarsitul saptamanii trecute, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,7340 lei, dupa ce vineri cotatia BNR era de 3,7824 lei pentru 100 de yeni.