Germania, Franta si Marea Britanie doresc aplicarea, de o maniera coordonata, a unui sistem de taxare a bancilor pe baza bilantului, pentru a se asigura ca regulile jocului vor fi identice pentru sectorul financiar, a anuntat marti ministerul german al Finantelor, intr-un comunicat comun semnat de cele trei tari, potrivit Reuters.

Germania precizeaza ca aceste taxe, care vor fi calculate pe baza bilantului bancilor, au drept scop asigurarea faptului ca bancile contribuie de o maniera echitabila in raport cu riscurile pe care le prezinta la adresa sistemului financiar.

Modalitatile de aplicare pot fi diferite de la tara la tara, pentru a tine cont de specificul national, dar obiectivul celor trei tari este sa se asigure ca regulile jocului sunt aceleasi pentru ansamblul sistemului financiar.

Comunicatul a fost publicat in ziua in care ministrul britanic al Finantelor a anuntat taxarea suplimentara a bancilor, incepand din ianuarie.