Leul a inceput sa se deprecieze la numai cateva minute de la deschidere, trecand lejer la un nivel de 4,3913 lei pentru un euro (la ora 9,16) la numai cateva minute dupa ce a deschis la 4,3752 in fata monedei unice. Probabil ca se testeaza nivelul de 4,4, prag psihologic care cu greu va fi permis de BNR. Unii economisti spun insa ca BNR nu va forta o apreciere a leului, deoarece interventii valutare duc adesea la cresterea ratelor de dobanda.

Tensiunea s-a mai linistit, euro a ajuns la 4,34 lei in jurul orei 11,30. Unii dealeri spun ca pragul de 4,4 lei pentru un euro poate fi aparat de BNR fiind un obiectiv "important", astfel incat nu ar fi exclusa o interventie in piata a bancherilor centrali.

"BNR trebuie sa cultive increderea in leu, pentru ca romanii sa nu isi mute depozitele din lei in euro. Data fiind contractia activitatii economice si nevoia de bani a Ministerului de Finante, nu excludem ca BNR sa treaca la masuri de sprijinire a monedei locale. Intervalul de la care BNR ar putea intra in piata este de 4,4-4,5 lei /euro, pragul acesta fiind considerat critic. Pana acum, incercarile de calmare a situatiei au fost doar verbale, prin vocea consilierului Guvernatorului, care sustinea ca situatia este sub control. Se pare insa ca populatia e prea speriata ca sa mai asculte si prefera sa isi schimbe leii in euro. Deocamdata, segmentul corporate nu pare foarte ingrijorat. Daca insa ingrijorarea atinge si companiile, o interventie a BNR nu este doar probabila ci devine necesara", se arata intr-un raport financiar de marti al unei banci locale.

Dealerii mai spun ca un nivel mai ridicat al TVA probabil nu va fi suficient pentru a compensa masurile de reducere a pensiilor (cererea va scadea si mai mult, evaziunea fiscala probabil va creste) si asta are impact si pe cursul de schimb. "Mai mult, Romania se confrunta cu un deficit al bugetului de asigurari sociale, problema ce poate fi rezolvata doar prin inghetarea pensiilor cat mai rapid. Lipsa unor masuri de reforma a sistemului pensiilor va face orice incercare de a reduce deficitul bugetar nesustenabila si ar afecta negativ orice speranta pentru o redresare economica sau o crestere sanatoasa in viitor. Incertitudinea politica poate persista deoarece opozitia a declarat ca intentioneaza sa atace ordonanta de crestere TVA la CC", spune Vlad Muscalu, economist al ING. Potrivit acestuia, persistenta incertitudinii poate conduce la presiuni de crestere a ratelor in sedintele viitoare.

Miercuri are loc o sedinta a Consiliului de Administratie al BNR. Majoritatea analistilor spun ca mai mult ca sigur ca nivelul dobanzii cheie va fi pastrat, desi ar mai fi loc, spun altii, pentru o usoara taiere.

Vezi aici cum influenteaza nivelul dobanzii cheie, cursul de schimb. Sau vezi care este impactul dobanzii cheie asupra dobanzilor din sistemul bancar.