Tinerii intreprinzatori nu vor beneficia de neimpozitarea profitului si salariilor, asa cum prevedea vechiul proiect privind acordarea de facilitati pentru microintreprinderi noi, Ministerul Economiei elaborand un alt act normativ care include insa un ajutor de stat de pana la 20% pentru investitii, informeaza Mediafax.

Noua varianta a proiectului cuprinde doar sapte tipuri de facilitati care vor fi acordate intreprinzatorilor debutanti, fata de zece in forma publicata de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri in luna februarie, cea mai notabila modificare fiind eliminarea scutirii de la plata impozitului pe profit pe durata in care societatea are calitatea de firma starter si in mod exceptional pentru o perioada de inca doi ani calendaristici, dupa expirarea acestei perioade.

De asemenea, a fost eliminata prevederea prin care se acorda scutirea de la plata impozitului pe salariu pentru cinci salariati, angajati pe durata nedeterminata, pentru un venit impozabil nominal echivalent cu 500 euro. Se va acorda o scutire de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de patru salariati, angajati pe durata nedeterminata.

"Aceasta perioada constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea si calculul drepturilor prevazute de Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale se utilizeaza venitul brut realizat lunar, la care asiguratul datoreaza contributia individuala de asigurari sociale", se mentioneaza in proiectul de ordonanta publicat pe site-ul Ministerului Economiei.

In vechea forma angajatorul era scutit de la plata CAS pentru veniturile aferente timpului lucrat de cinci salariati, angajati pe durata nedeterminata.

In schimb, in proiect este prevazuta acordarea unui ajutor de stat in cuantum de cel mult 20% din valoarea proiectului pentru implementarea caruia a fost intocmit un plan de afaceri agreat de o entitate finantatoare (banca, institutie financiara nebancara, fond de garantare), dar nu mai mult de 10.000 euro.

"Incepand cu anul 2011, prin legea bugetului de stat, se vor aloca, in fiecare an, la dispozitia Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, fondurile necesare pentru finantarea programului pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare - START. Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare - START, instituie o schema transparenta de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis in cadrul acestui Program se va face cu respectarea criteriilor prevazute de normele comunitare si de legislatia nationala pentru ajutorul de minimis", se arata in proiect.

Tinerii antreprenori, cu o varsta de pana la 35 de ani, vor mai beneficia de scutirea de la plata taxelor pentru operatiunile efectuate de Oficiul National al Registrului Comertului si, respectiv, de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale, vor avea acces prioritar la inchirierea spatiilor pentru desfasurarea activitatii in cadrul structurilor de sprijinire a afacerilor - incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice si de software, iar angajatii si asociatii lor vor putea accesa orice forma de instruire, informare si documentare in domeniul afacerilor, organizata de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si de unitatile din subordinea sau in coordonarea acestuia.

De asemenea, acestia vor primi consultanta, generala si/sau de specialitate, pe baza co-finantarii cheltuielilor aferente, din fonduri proprii si atrase si vor putea obtine credite bancare cu perioada de gratie sau de alte forme de finantare pe baza accesului la garantii acordate de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, pana la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat pentru imprumuturile destinate realizarii productiei pentru export si investitiilor pentru extinderea si dezvoltarea propriei activitati.

O alta modificare se refera la una dintre conditiile in care se pierde calitatea de microintreprindere apartinand intreprinzatorului debutant. Astfel, aceasta calitate se pierde la data de 1 a lunii urmatoare celei in care cifra de afaceri pe anul in curs a microintreprinderii apartinand intreprinzatorului debutant a atins echivalentul in lei al sumei de 500.000 euro, fata de 200.000 euro in vechea varianta.

In ceea ce priveste obligatiile intreprinzatorilor, acestia trebuie sa reinvesteasca integral profitul realizat in anul fiscal precedent si totodata, sa capitalizeze profitul astfel incat, la data de 31 decembrie a anului in care se implinesc trei ani de la data inregistrarii, capitalul social al societatii sa atinga echivalentul in lei al sumei de 1.000 euro. In proiectul din februarie capitalul social trebuia sa atinga cel putin 5.000 de euro.

Prevederile sunt incluse intr-o ordonanta privind stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor apartinand intreprinzatorilor tineri, debutanti in afaceri, initial Ministerul promovand Legea privind stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor apartinand intreprinzatorilor tineri, debutanti in afaceri - firme starter.