Constantin Ichimescu, absolvent Dofin: "Cand e vorba sa castigi, toti aleg castigul mic si sigur. Cand e sa pierzi, lumea prefera riscul". O discutie despre criza, banci, fiscalitate si solutii

Miercuri, 28 iulie 2010, 10:06 Economie | Finanţe & Bănci

Constantin Ichimescu e absolvent de Politehnica. A terminat Automatizari si Calculatoare si lucreaza in prezent la o banca comerciala, in departamentul de control al riscului. In aceasta vara a absolvit un masterat la Centrul European de Excelenta Dofin condus de Moisa Altar, nota obtinuta fiind maximul acestei sesiuni. Altar nu da 10, se stie. Ichimescu a obtinut 9,30, dupa evaluarea comisiei din strainatate formata din prof. Simon Burke (Business School, University of Reading, Anglia), prof. Peter van der Hoek (Erasmus University, Olanda) si Florin Bilbiie, (Paris School of Economics, Franta). O discutie cu Ichimescu despre FMI, criza, solutii si prioritatile momentului e o intalnire cu istoria economica si cu incercarile ei actuale de a se „ajusta” realitatilor economice..

• Economistii de apa dulce si cei de apa sarata

Rep: Cum ati ajuns la Dofin?
Constantin Ichimescu: Eram angajat part time la o alta banca si lucram la „end of day”...
Rep: Adica?
C.I.: Toate procesele care au loc intr-o banca pe timpul zilei, se actualizeaza noaptea intr-o baza de date. Userii sunt scosi din sistem si au loc actualizarile. Asta faceam eu. Plecam seara de la 8 de acasa si ma intorceam a doua zi dimineata la 5. Pe urma trebuia sa plec la laboratoare la Politehnica. Ei, lucrand intr-o banca, un coleg de acolo mi-a povestit despre domnul profesor Altar si mi-a sugerat sa imi fac masteratul la Dofin. Am vazut pe site-ul Dofin cam care sunt pretentiile acolo si in cele din urma m-am inscris.
Rep: E greu?
C.I.: Pentru cineva care nu a terminat Finantele, e cam dificil. Nu a fost usor, va dati seama. Eu am terminat Politehnica si sa te acomodezi cu derivativele, cu  toate problemele care tin de economie nu e cel mai usor lucru. Dar am reusit pana la urma. E drept, nu am lipsit de la cursuri. Am fost ceea ce se cheama un masterand model.
Rep: Care a fost tema disertatiei?
C.I.: Evaluarea capitalului de risc al unei banci utilizand modelul CreditRisk+
Rep: Cat de utile sunt aceste modele de calcul, cata vreme simulari s-au mai facut, bancile au iesit ok, dar economia reala a demonstrat ca lucrurile stau usor diferit?
C.I.: Aici, discutiile sunt mai ample. In martie 2008, Greenspan a scris un articol in Financial Times, care se intitula ”Nu vom avea niciodata un model perfect de risc”. In respectivul articol, spunea cam urmatorul lucru: de regula modelele econometrice si de credit risk nu pot sa se plieze pe realitatea economica, din doua motive. Primul, fiindca aceasta realitate economica presupune o multitudine de variabile pe care greu le poti cuantifica. A doua problema e ca seriile de date folosite nu te ajuta intotdeauna foarte tare. In istoria economica a SUA a ultimilor 50 de ani, o septime au fost ani de contractie economica iar restul de sase septimi au fost ani de boom. Astfel incat atunci cand calculezi in statisticile tale, niste boom si iti pot distorsiona rezultatul real.
Rep: Asa e. Revin si va intreb: atunci la ce bun un model de risc?
C.I.: Revin si eu cu explicatiile. In septembrie 2009, a venit Krugman care a scris un articol in NY Times „Cum de au dat-o in bara economistii atat de rau”, in care spunea ca in ultima perioada de dinaintea crizei, economistii  au ajuns sa confunde eleganta matematica cu adevarul economic. Apoi, Krugman imparte economistii in doua categorii: economistii de apa sarata si cei de apa dulce. Cei de pe coasta erau de apa sarata si cei din interiorul continentului, in functie de universitati, de apa dulce. In ultima categorie ii include pe Lucas si scoala de la Chicago, pe Prescott, care aveau o viziune mai boema despre piata.

• Unde a gresit Greenspan?

Rep: Asta e si conceptia lui Greenspan..
C.I.: Exact. Ei credeau ca Statul nu trebuie sa intervina cu bailout-uri, ci doar eventual sa aiba un Fed puternic, care sa tina bine in frau variabilele macro- rata dobanzii samd. In tabara a doua e inclus marele Gregory Mattew, Olivier Blanchard- economistul sef al FMI si chiar si Bernanke. Ei erau mai realisti si spuneau ca pietele nu reactioneaza intotdeauna reational, agentii economici  nu se comporta nici ei in mod rational… Dar sa revin la Krugman. Ideea lui e ca toti acesti autori ”de apa dulce” isi faceau un scop in sine din dezvoltarea unor modele foarte elegante din punct de vedere matematic, care incercau sa justifice tot felul de corelatii din piata. Krugman a venit sa spuna ca lucrurile nu stau chiar asa. Economia nu lucreaza cu particole, ci cu oameni care au o psihologie aparte. Si ca toti acesti economisti de apa dulce au incercat sa elaboreze acea theory of everything,  a propos de  „string theory”din fizica. Comportamentul oamenilor e diferit in timp…
Rep: Si atunci cum sa cuantifici....?
C.I.: Krugman spune ca ar trebui sa lasam in cadrul acestor modele sa intervina psihologia comportamentala, acel behavioral finance. Va spuneam inainte de Daniel Kahneman, care a luat Nobelul in economie si care a demonstrat cele doua fisuri ale ideologiei lui Greenspan: prima, ca agentii nu sunt rationali si a doua, ca firmele nu sunt simpli actori ai pietei. Pe acest al doilea subiect, a elaborat mai mult, ideea principala fiind aceea ca firmele nu sunt notiuni abstracte, ci sunt intruchipate de top manageri, ale caror interese difera uneori de cele ale firmei. Interesul de lunga durata al firmei, de a rezista in piata si eventual de a castiga o pozitie mai buna, contrasteaza cu interesul pe termen scurt al liderilor firmei, care vor performanta imediata, pentru ca ea e recompensata prin bonusuri. Si pentru aceste bonusuri, de multe ori top managementul e dispus sa isi asume riscuri peste medie.
Rep: Oricum, top managerii au reationat oarecum irational la criza...
C.I.: Da, pentru ca exista un mismatch. Cand firma are crestere economica, ei isi primesc bonusurile. Cand firma intra pe pierdere, in cel mai rau caz isi pierd bonusurile sau sunt dati afara, dar pleaca tot cu bani suficienti incat  sa nu le pese de reputatia sifonata. Kahneman asta spune: sa distingem intre corporatii si top management.

• Cand e vorba sa castigi, toti aleg castigul mic si sigur. Cand e sa pierzi, lumea prefera riscul

Pe partea asumarii celor care au luat credite crezand ca pretul mortgage-urilor vor creste la infinit, Kahneman vine si spune ca decizia se ia prin intermediul a doua sisteme. Unul bazat mai mult pe intuitie si altul bazat pe reflectie. Prospect theory a lui vine si demonstreaza ca atunci cand e vorba de un castig, oamenii prefera riscul minim, in vreme ce la pierdere, lucrurile stau pe dos.
Rep:Adica?
C.I.: De pilda, ai doua posibilitati. 100% castig 3000 de euro sau 80% sanse de a castiga 4000 de euro. Majoritatea au preferat castigul sigur.
Cand li s-a propus varianta unei pierderi 100% a pierderii de 3000 de euro 80%, sau 4000 de euro pierdere cu probabilitate de 80%, respondentii au preferat sa riste. Si asta au facut si bancile.
Rep:De ce nu s-a gasit o minte rationala in tot acest joc, fie de la Guvern, fie din partea economistilor?
C.I.: Pentru ca asta a insemnat „live the american dream”. Pentru asta au fost infiintate Fannie Mac si Freddie… La noi cel putin creditele nu au fost externalizate in afara grupului, iar bancile au tinut riscurile in propria ograda, fiind interesate sa urmareasca evolutia lor.

• FMI- muma sau ciuma?

Rep:A fost bine sau rau ca am incheiat un acord cu FMI?
C.I.: E foarte bine ca am avut acest acord. FMI-ul nu mai e atat de autoritar cum era odata. Din punctul asta de vedere a fost bine sa avem un reper, o voce autorizata care sa iti arate unde ai probleme. FMI are nu doar capacitatea de a te imprumuta, ci si pe aceea de a te asista. Problema la noi e cu partea rationala… E un cerc vicios… Toata lumea se intreaba cand iesim din criza. Problema la noi e lipsa de incredere in institutiile Statului. Cum spunea si dl Lazea (economistul sef al BNR- n.red): Cand un patron iese cu jeepul din ograda, nu-l mai intereseaza cum sta infrastructura si nu e dispus sa dea bani pentru asta. Daca stai sa te uiti insa la ce face Statul cu banii si cum ii cheltuie pe tot felul de proiecte, care mai de care mai nebunesti.
Rep: Un exemplu...?
 C.I.: Romania- land of choice. Cum sa faci campanie turistica in noiembrie promovand frumusetea verii romanesti? Dincolo de asta, sa faci campanie taman in 2009 cand lumea strangea cureaua si turismul era in scadere, nu e deloc recomandabil. Vreau sa mai spun ca imediat dupa clipul Romaniei, urma un clip al Macedoniei, care invita investitorii. Erau prezentati indicatorii macro, li se vorbea de avantaje fiscale.. Noi cautam turisti, ei cautau investitori. Nu mai vorbesc despre coruptia de la noi, pentru care am fost dati ca exemplu negativ. Despre asta e vorba. Statul trebuie sa recapete increderea populatiei.

• Ar trebui ca Statul sa arate ca e bine intentionat si ca lucreaza  pentru binele public

Rep: Statul sau macar o parte a lui, pentru ca avem si institutii care inca merg
C.I.:  Da, asa este. La capitolul institutii profesioniste care isi fac treaba, as da exemplul Bancii Nationale. Daca nu ar fi fost colectivul acela de oameni, nu-am fi putut astepta la orice. Si acum ce face Statul? Le taie salariile si probabil ca unii dintre cei de acolo se vor orienta catre banci private. Am multi colegi care lucreaza acolo si au si ei rate, copii… nu poti sa le tai oamenilor de acolo salariile. Incalci niste legi si nu e ok. Dar sa revin.
Rep: E buna ideea impozitarii tuturor veniturilor?
C.I.:  Ca idee e buna, dar nu cred ca acum ea este cea mai recomandata.
Rep: De ce?
C.I.: E mare consumatoare de resurse, in momentul in care ai nevoie sa canalizezi resursele in mod optim. Sa te duci in nu stiu ce sat ca sa impozitezi nu stiu ce si sa colectezi o suma oarecare... E time consuming, mai mult consumi decat aduni.
Rep: Si atunci care ar fi solutia?
C.I.: Sa iei de pilda averea afisata, sau lucruri din acestea evidente. Ar trebui ca Statul sa arate ca e bine intentionat si ca lucreaza pentru binele public. Poate ca daca ai vedea unde anume se duc banii pe care ii platesti prin taxe si impozite, oamenii ar deveni mai corecti fata de Stat la randul lor. Romania are acum nevoie de antreprenori in genul lui Ostahie, Talpes samd care au invatat sa faca business de la zero. E nevoie sa dezvoltam aceasta clasa de antreprenori. Asta trebuie sa incurajam, nu sa venim cu promisiuni ca dam 25.000 de euro celor care se intorc..

• De ce sa finantam acum Statul cand peste doua luni vom obtine randamente mai mari?

Rep: Antreprenorii vor reusi si daca bancile ii vor sprijini. Cand vor da bancile credite?
C.I.: Pai bancile nu imprumuta acum nici Statul, din cauza riscurilor viitoare mari. Se vorbeste despre anticipate, care ar fi un dezastru. Iar vor veni unii sa promita cresteri salariale cu 50%? Iar vom sta cateva luni fara sa se faca nimic?
Rep: Stati putin…Spuneati ca bancile nu vor sa imprumute Statul din cauza riscurilor? Pai de ce? Statele dau rareori faliment..
C.I.: Bancile gandesc astfel. Ca e posibil sa ajungem si mai mari. De ce sa ii dau acum cu 7,5%, daca peste doua luni o sa imi plateasca si mai mult?
Rep: E moral asta?
C.I.: Nu e vorba de moralitate.
Rep: Dar despre ce e vorba?
C.I.: La un an nu prea mai ai un reper in privinta randamentelor. Ai la 3 luni, ai la 6 luni, dar pentru un an nu stii cat sa ceri.
Rep: La corporate cand va redemara creditarea?
C.I.: Ar fi ideal sa putem credita pentru atragerea de fonduri, dar vedem ca undeva se rupe firul. Ori e o problema cu business-planurile antreprenorilor, ori bancile vad riscuri prea mari, ori cei de la CE nu aproba dosarele din diverse ratiuni.

• Infrastructura, educatia, agricultura- directiile in care sa privim

Rep: Care considerati ca sunt principalele prioritati in acest moment?
C.I.: Cea mai mare nevoie e infrastructura, urmata de educatie. Daca vrem sa avem productivitate trebuie sa avem un invatamant pus la punct. Profesorii spun ca generatiile recente sunt tot mai putin pregatite. Eu imi amintesc si acum cu placere cum in vacantele de vara umpleam caietele de teme. Veneam cu lista de carti citite, colegii iti puneau intrebari in fata clasei... erau alte vremuri. E nevoie sa cultivam un spirit de auto-educatie, in lipsa caruia va fi foarte dificil sa facem educatie.
Rep: Mi-ati spus doua prioritati. O a treia care ar fi?
C.I.: Agricultura si in special atragerea fondurilor europene. Sunt 30 de miliarde de euro, din care noi reusim sa accesam sase sute si ceva de milioane. Poate ar fi utila comprimarea, formarea de asociatii agricole, care sa permita perspective mai mari de business.
Rep: Spuneati de infrastructura. Ce garantii avem ca lucrarile nu vor fi acordate tot anumitor firme, ca finalizarea lor se va face cu bani mult mai multi si pe termene mai mari decat cele contractate?

• Moise Altar- un dascal pe linia lui Pompeiu si Moisil

C.I.: Sigur, exista aceste temeri, dar sunt foarte multe de facut. Am sa iau un exemplu. Infrastructura feroviara. Daca o punem la punct, poate reusim sa absorbim din traficul rutier. Diminuand traficul rutier, oamenii castiga timp si sunt mai relaxati. Dar e nevoie de o abordare pe termen lung si de sustenabilitatea economica a acestor proiecte. La noi infrastructura feroviera e la pamant. Eu fac pana acasa la mine 7 ore pentru 300 de kilometri, ceea ce mi se pare inadmisibil. E o problema de infrastructura fizica. De sinele de cale ferata. Dupa inundatiile de la Buzau si s-a inlocuit linia, trenul zbura. Dar a durat cateva luni. Au aparut intre timp marfarele care au denivelat calea ferata si s-au impus restrictiile. Ar trebui gandit un proiect prin care sa dezvoltam un proiect, asa cum e in toata lumea occidentala, prin care marfarele sa circule separat. Pe langa asta, trebuie continuat cu autostrazile.
Dar am rezerve in privinta strategiei actualului Guvern. Poate viitorul…
Rep: Am inceput aceasta discutie de la Dofin, de la profesorul Altar. As vrea s-o incheiem tot aici. E un profesor dur, asa cum se aude?
C.I.: Nici vorba. E un model de profesor pe care il intalnesti si in istorie. Vreau sa va spun ceva. Citeam recent o carte „A fost odata Grigore Moisil”, scrisa de Veronica Moisil, sotia acestuia. Moisil, a murit la varsta de 67 de ani, la o conferinta in Canada, la cativa metri de Ambasada Romaniei. Stiti ca IEE Computer Society din Baltimore, SUA, i-a acordat post-mortem, in 1997, premiul "Computer Pioneer Award", pentru contributia remarcabila in inceputurile informaticii. In fine, am recunoscut in descrierile sotiei lui Moisil exact stilul profesorului Altar. Iar Veronica Moisil scria ca identifica in profesorul Moisil stilul unui dascal al acestuia, profesorul Dimitrie Pompeiu. E vorba de un stil de scoala care se transmite si care tine de invatamantul veritabil de care avem si noi nevoie.