Cand anul trecut prezentam potentialul extraordinar al Turciei eram sigur ca este un teritoriu unde se pot face bani frumosi. In timp ce unii in sfarsit au inteles (cu intarzierea specifica si, as spune, proverbiala), altii inca mai au dubii si incearca prosteste sa ma contrazica. Evident, pana la urma profiturile se masoara in bani, iar flecarelile in vorbe care, de cele mai multe ori nu fac nici macar doi bani.

De catva timp urmaresc deosebit de interesat evolutiile din celalalt colt al lumii. Cum China devine tot mai comuna, iar dilemele comunismului capitalizat sau al capitalismului comunist(luati-o cum vreti) isi traiesc prezisele probleme, o alta tara e pe cale sa se produca o explozie a profiturilor celor care vor investi acolo. Daca va voi spune ca e vorba de o tara care creste de mai bine de 5 ani cu peste 7%, probabil veti crede ca am ajuns acolo la spartul targului. De asemenea, avem de-a face cu o democratie si, mai mult, cu un jucator cunoscut tuturor. Probabil tocmai aceasta mediatizare a sa a facut ca, paradoxal, aceasta economie sa fie aparent obtenebrata.

Vorbim de o tara al carei PIB este de 3.5 trilioane de dolari, care are cei mai multi milionari din lume si, in acelasi timp, probabil, cei mai multi saraci ai lumii. Intr-adevar, e vorba de India, tara paradoxurilor mistice care, in scurt timp, cred ca va produce o rasturnare puternica de situatie in ceea ce priveste economia. Cunoscuta in special ca paradis al externalizarilor(de la revizii de avioane si nave pana la creare de soft sau, mai nou, corectare de teme ale studentilor), India se afirma pe zi ce trece ca tara a cifrelor mari.

Populatia de 1.15 mld. situeaza India deocamdata pe locul doi in lume, imediat dupa marele vecin China. Ceea ce este interesant in comparatia dintre cele doua tari este structura populatiei. In timp ce India are un procent al populatiei de 30% cu varsta pana in 14 ani, China are, in acest segment de varsta, doar 19% din populatie. In ceea ce priveste segmentul de peste 65 de ani, din nou India sta mai bine: 5.2% fata de 8.1% in China. Efectele politicii de control al natalitatii din China se vad din ce in ce mai clar, printr-o imbatranire accelerata a populatiei. In India acest control nu exista, iar rata de crestere a populatiei este de peste doua ori mai mare decat in China(1.4% fata de 0.6%). Evident, aceste cifre sugereaza existenta unei piete imense, dar nu trebuie sa uitam ca puterea de cumparare este una destul de redusa deoarece aproximativ 25% din populatie traieste sub pragul saraciei(asa cum am mai spus, polarizarea extrema este una din fetele neplacute ale tarii).

Citeste restul materialului si comenteaza pe Trenduri economice.