“BCE este atent implicată în monitorizarea programului de ajustare”, a mai precizat Trichet, care a facut in mod expres o referire la importanta independentei BNR fata de Guvern- cheia “scandalului” taierii salariilor din BNR.
La randul sau, Guvernatorul Isarescu a vorbit in acelasi ton, facand referire la cat de importanta este resursa umana a BNR, aluzie evidenta la masura prin care taierea salariilor ar putea demotiva interesul acestora pentru continuarea muncii. “Banca Naţională nu ar fi reuşit să ducă la bun sfârşit atribuţii dintre cele mai complexe fără aportul major al salariaţilor, de fapt al resursei umane pe care singură şi-a creat-o: angajaţi, experţi, manageri. Iată motivul pentru care le mulţumesc călduros atât actualilor, cât şi foştilor membri ai acestei echipe performante, pentru calitatea şi probitatea profesională”, a spus Guvernatorul roman.
Isarescu a mai atins in discursul sau si problema atragerii de fonduri europene. “Un rol esenţial pentru dezvoltarea durabilă a României îl are atragerea fondurilor europene, deoarece economisirea în România va rămâne insuficientă o perioadă relativ îndelungată de timp. Banca Naţională va depune toate eforturile şi va folosi întreaga sa expertiză pentru a accelera acest proces”, a spus Isarescu.
Concertul la care a participat JC-Trichet i-a reunit pe mai toti presedintii de banci comerciale din Romania, o parte dintre ei declarand pentru HotNews ca isi doreau sa il revada pe bancherul central al Europei. "Stiu ca protocolul nu prevedea discutii cu noi ca presedinti de banci, dar am fi dorit sa il abordam pentru chestiuni punctuale, de interes comun", a declarat unul dintre sefii institutiilor de credit aflati in sala. "As fi dorit sa abordam problema Ordonantei 50, daca as fi avut ocazia. Stiu insa ca la asemenea ocazii nu ai cum sa fixezi pe agenda de discutii asa ceva. Probabil ca discutiile vor avea loc totusi, dar la modul institutional", a precizat un alt sef de banca comerciala.
Vezi in atasament discursurile celor doi lideri de politica monetara


































O fi corect ?
Cred ca ar fi timpul sa se mai respecte si legea in Romania!...Actualmente, ca sa-i apar putin pe cei din BNR, salariatii d'acolo au fost bagati pe lista de "taieri" ca sa completeze "iesirile" unor institutii BUGETARE, dar care din motive mai mult sau mai putin politice, nu mai puteau sa ramana pe lista initiala. Dau doua mari exemple: CEC si EXIMBANK! Asta ca sa ma refer doar la "sectorul financiar-bancar"...ca daca ar fi sa ma raportez si la alte nume de institutii bugetare care au fost "omise" de la taierea ABSURDA a salariilor din Romania si care sunt subventionate PUTERNIC de la buget, lista ar fi ff lunga, dar ar fi de pomenit un singur nume: METROREX..
Dar, ca sa fim corecti pana la capat, taierile salariale nu sunt altceva decat finantari pentru toate contractele mai mult sau mai putin cinstite derulate de guvern, de genu' : cel mai scump km de autostrada....
In termeni protocolari, el a felicitat BNR pentru ... continuarea si in Romania a caritasului FIAT money inventat de FED acum 100 de ani, pentru imprimarea in nestire de hartiute in anii 90, pentru furtul prin inflatie din economiile depuse la CEC de romani, pentru pastrarea monopolului asupra emiterii de hartie igienica numita si bani, pentru control asupra veniturilor si incasarilor prin obligarea oamenilor sa faca tranzactiile peste o anumita suma doar prin banci.. etc...
Ce facem daca pleaca de la BNR specialistii, sefii de promotie, cu cine-i inlocuim ? BNR e rentabila, plateste 80% din profit la stat, cu profitul BNR se platest 180mii pensii medii. De ce trebuie considerat BNR ca o institutie bugetara ? Metrorex primeste subventii, alta mancare de peste.
Nu cred ca a venit Trichet numai pentru asta. Cred ca venit sa stabileasca rolul BCE in caz ca masurile de austeritate nu sunt suficiente - planul 1, planul 2, totul trebuie sa fie foarte bine pus la punct si sa nu mai fie nevoie decat de o semnatura pentru injectii de lichiditate.
"salvarea" bancilor inseamna derogarea de la principiile capitalismului. sa inteleg ca daca poporu' era intrebat, vota pentru capitalism. asa, s-a votat pentru implicarea capitalului public in afaceri private, cu consecinte majore. stii cum se cheama asta, nu? e un cuvint care desemneaza opusul capitalismului.
Mare inginerie..
De 20 de ani de capitalism salbatic, frica disparuta pe care a exersat-o totusi comunismul asupra veniturilor ilicite, s-a soldat cu imbogatiri ascunse in banci straine.
Pe de alta parte se stie ca multe firme, romanesti si straine isi fac beneficiul in paradisele fiscale!!!
De ce statul roman/administratia tolereaza asfel de evaziuni fiscale ?
Procuratura si Serviciile Secrete ar avea de lucru, iar bugetul tarii ar fi cu siguranta reconfortat!