Guvernele europene au facut "un pariu gresit" prin promovarea masurilor de austeritate, iar mentinerea angajamentelor Germaniei, Marii Britanii si Frantei de a reduce deficitele bugetare ar putea avea consecinte sistemice pentru intreaga Europa, a afirmat marti, economistul Joseph Stiglitz. Economia Europei este in pericol de a intra din nou in recesiune, deoarece guvernele taie cheltuielile pentru a reduce deficitele bugetare, a mai afirmat Stiglitz. Economistii romani contactati de HotNews.ro il contrazic pe Stiglitz, cu foarte mici exceptii.

  • ​Lucian Croitoru, BNR: Ajustarea cheltuielilor şi menţinerea deficitului bugetar sub control sunt necesare

Nu cred că economia unei zone trebuie sa ramana dependenta de cererea guvernamentala. Dacă ajustarile bugetare sunt necesare ele trebuie făcute la timp. În ţările menţionate cheltuielile publice sunt mari si au crescut în urma crizei financiare internaţionale. Şi în România ajustarea cheltuielilor şi menţinerea deficitului bugetar sub control sunt necesare dacă vrem să evităm să ajungem să avem o problemă a datoriei publice. Din cauza recesiunii se uită că o eventuală problemă a datoriilor ar însemna nu numai recesiune dar şi inflaţie, ceea ce ar fi şi mai rău.

  • Laurian Lungu, Macroanalitica: Optiunile politicii fiscale trebuie analizate individual, pentru fiecare tara europeana

Optiunile politicii fiscale trebuie analizate individual, pentru fiecare tara europeana. Dezechilibrele fiscale in tarile europene au cauze diferite si de aceea si solutiile de remediere a acestora vor fi diferite. La nivelul UE, reperele politicii fiscale sunt date de criteriile de la Maastricht si respectarea acestora este perceputa ca fiind un element definitoriu in mentinerea credibilitatii politicilor economice ale UE pe termen mediu si lung. In cazul Romaniei aceste dezechilibre fiscale sunt rezultatul implementarii in anii trecuti a unor masuri nesustenabile pe termen mediu iar criza economica nu a facut decat sa grabeasca momentul luarii unor decizii pentru rezolvarea lor. In general, utilizarea politicii fiscale pentru stimularea cresterii economice nu poate fi o solutie pe un orizont de timp mai indeplungat. Chiar daca exista un risc ca masurile de austeritate sa duca la o incetinire a cresterii economice pe termen scurt, castigul pentru economie pe termen mediu si lung este semnificativ. Intr-o perioada in care problema solvabilitatii unor guverne devine din ce in ce mai acuta, reducerea puternica a deficitelor fiscale si datoriei publice reprezinta o strategie necesara pentru asigurarea unei cresteri economice sustenabile.

  • Liviu Voinea, Grupul de Economie Aplicata: Da, are dreptate in linii mari

Da, are dreptate in linii mari. Este de preferat o crestere economica inflationista unei recesiuni deflationiste. Mai bine ne batem cu un adversar cunoscut (inflatia) decat cu unul necunoscut (scaderea cronica a consumului si deflatie).

Nu poti sa relansezi economia prin taieri. Poti sa o ajustezi, dar trebuie si vitamine... In plus, Romania are inca rezerve de eficienta nefolosite, in special in ce priveste eficienta cheltuielilor publice (nu volumul lor!).

  • Emil Stoica, autorul blogului Jeopardy: Sunt toate motivele sa credem ca investitiile private ar trebui sa-si revina

Criza dureaza deja de 3 ani de zile. Guvernele din toate tarile au facut eforturi extraordinare pentru a nu lasa economia mondiala sa intre intr-o recesiune de tip 1929. Actiunea guvernelor, inclusiv prin formarea unor noi grupuri de lucru precum G20 a fost rapida si coordonata, economia mondiala a crescut, economiile occidentale si-au revenit si ele iar sectorul privat are acces la munti de bani la dobanda mica. Sunt asadar toate motivele sa credem ca investitiile private ar trebui sa-si revina, lucru ce incepe a fi demonstrat prin cresterea intensitatii activitatii de M&A.

Trei ani de criza in care guvernele s-au imprumutat sume (ca procent din PIB) nemaivazute de 70 de ani cred ca sunt suficienti. Guvernele trebuie sa se indrepte acum spre reforme structurale si au inceput deja: cresterea varstei de pensionare (in Franta, Marea Britanie, Grecia, s.a.m.d.), introducerea unei flexibilitati mai mari pe piata muncii si liberalizarea unor profesii (Franta, Spania, Grecia, etc), vanzarea de active (Italia, SUA, Marea Britanie, s.a.m.d).

Reducerea cheltuielilor sociale si obtinute prin reformele din domeniile pensiilor si muncii vor avea ca rezultat cresterea gradului de ocupare, ceea ce va avea un impact pozitiv in cresterea economica. Sa mentii cheltuieli sociale ridicate nesustenabile nu se cheama a stimula economia, din contra, reprezinta o piedica in dezvoltarea viitoare.

Economia poate fi stimulata prin investitii si sunt de acrod ca sumele alocate investitiilor nu ar trebui reduse.

Comentariile de mai sus sunt valabile si pentru Romania.

  • Daniel Daianu: Investiţiile publice, ele au fost tot mai vitregite de preocuparea Guvernului de a plăti salarii şi pensii

Nu este de aşteptat o creştere semnificativă a volumului investiţiilor; firmele, cu capital majoritar autohton sau cu capital străin, continuă să se confrunte cu restricţii de creditare majore şi nici nu arată un apetit pentru a face investiţii. Cât priveşte investiţiile publice, ele au fost tot mai vitregite de preocuparea Guvernului de a plăti salarii şi pensii (plus ajutoare sociale), în condiţiile în care încasările bugetului public sunt tot mai limitate. Numai dacă absorbţia fondurilor europene ar cunoaşte un salt extraordinar în lunile rămase din acest an s-ar putea contura o altă dinamică, dar această ipoteză nu este realistă. Iar investiţiile străine s-au diminuat în acest an. Deci, factorii interni, în ansamblu, nu prevestesc un punct de inflexiune în lunile ce vin.

S-ar putea miza pe creşterea înclinaţiei spre consum (a populaţiei), în pofida diminuării veniturilor? Şi aceasta este o ipoteză fantezistă. Anul 2010 a arătat consumatorii mai atenţi cu achiziţiile pe care le fac, un comportament firesc de altfel. Ar rămâne creditul bancar. Dar băncile nu numai că rămân în expectativă, fiind în continuare ocupate cu curăţarea bilanţurilor.

  • Adrian Vasilescu: Capcana lui Stiglitz

Referindu-se la cei care, pe întreaga planetă, luptă împotriva deficitelor, celebrul economist american arată că ei toţi susţin că statele trebuie să taie din cheltuieli pentru a-şi echilibra bugetele. Şi mai departe, cu bugete echilibrate, să restabilească încrederea în economiile din ţările lor, să readucă investiţiile şi să facă să revină creşterea economică, scrie consilierul Guvernatorului intr-un editorial din ZF

Raţionamentul e logic, conchide Stiglitz, dar tot el încearcă să ne convingă că, în ciuda logicii, timpul l-a infirmat în mod repetat. Pentru că reţeta, pretutindeni unde a fost aplicată, ar fi dus numai la eşecuri.

Luându-şi ca aliat istoria, Stiglitz trece în revistă întâmplări binecunoscute ce par să-i dea dreptate. Preşedintele american Herbert Hoover a strangulat cheltuielile bugetare în timpul Marii Depresiuni din anii 1929 - 1933, obţinând… prăbuşirea Wall Street-ului. FMI a făcut acelaşi lucru în Asia, în 1997, provocând mai întâi încetinirea activităţii economice, apoi recesiune şi depresiune. Dacă exemplele sunt discutabile, putând fi aduse argumente pro, dar şi contra, concluzia contrariază şocant.

Stiglitz a privit lumea prin microscopul electronic al Americii. Iar concluzia pe care a desprins-o, probabil că nu neintenţionat într-o publicaţie din Europa, se înscrie pe linia opiniilor dominante exprimate în dezbaterile din America acestor ani. Ce face Stiglitz? Afirmă că raţionamentele celor care susţin întâietatea echilibrării bugetelor, aruncând într-un al doilea moment eforturile pentru ieşirea din recesiune, pleacă de la o analogie greşită. Şi anume ei gândesc simplist că atunci când o familie ajunge la datorii ce depăşesc capacitatea sa de rambursare, reduce inevitabil cheltuielile.

Judecată pe care o extind şi în cazul statelor. Greşesc însă, greşesc profund, opinează el, căci atunci când un stat ajunge să fie supraîndatorat soluţia este cu totul alta. Fiindcă reducerea cheltuielilor nu-i va aduce decât scăderi de producţii şi de venituri, şomaj în creştere şi o diminuare dramatică a capacităţii de onorare a datoriilor. Concluzia lui Stiglitz: ceea ce este valabil pentru o gospodărie familială nu este valabil şi pentru o ţară.