Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

FMI: Revenirea economiei mondiale va incetini la sfarsitul lui 2010 si inceputul lui 2011

Fondul Monetar International avertizeaza intr-o nota in atentia tarilor membre G20, ca, desi procesul de revenire a economiei mondiale va continua, acesta va trece printr-o faza mai grea la sfarsitul anului 2010 si respectiv in cursul primului semestru din 2011.

"Perturbarile inregistrate pe pietele de obligatiuni de stat pot mari considerabil presiunea asupra finantelor publice, antrenand o scadere a increderii pe piete si provocand o noua micsorare semnificativa a bugetelor statelor aflate inca in recesiune, fapt care va duce la incetinirea procesului de iesire din criza", arata FMI.

Potrivit institutiei, exista totodata riscul 'unui nou acces de slabiciune pe piata imobiliara din SUA', si nu trebuie asteptat nici de la tari cum sunt China, India sau Brazilia sa sustina singure cresterea mondiala.

SUA: Somajul va ramane la un nivel ridicat

Somajul, care in prezent atinge nivelul de 9,6% din totalul populatiei active a Statelor Unite ale Americii, "va ramane ridicat", a avertizat noul presedinte al Consiliului consilierilor economici ai Casei Albe, Austan Goolsbee. "Peste opt milioane de persoane si-au pierdut locurile de munca si este nevoie de un efort important din partea noastra dar si de timp pentru a se reduce. Nu anticipez o reducere rapida a somajului", a adaugat el. Goolsbee a refuzat sa precizeze daca nivelul somajului ar putea atinge pragul de 10% pana la sfarsitul anului.

Productia industriala a Chinei a urcat cu 13,9% in luna august, peste asteptari

Productia industriala a Chinei a crescut cu 13,9% in luna august fata de perioada similara a anului trecut, peste asteptarile analistilor, semn ca a treia mare economie a lumii isi mentine avantul in pofida masurilor guvernului de a limita creditarea si speculatiile imobiliare. In luna iulie, productia industriala a urcat cu 13,4%. Pentru luna august, mai multi analisti intervievati de Reuters au anticipat un avans de 13% al indicatorului.

Totodata, inflatia a accelerat de la 3,3% in perioada ianuarie-iulie la 3,5% in intervalul ianuarie-august, cel mai rapid ritm din ultimii 22 de ani. Evolutia reflecta, in principal, cresterea preturilor la alimente.

Unii economisti considera ca guvernul ar putea adopta o politica mai putin restrictiva referitor la creditare si aproba mai multe proiecte de investitii spre sfarsitul acestui an, pentru a preintampina eventuale probleme precum incetinirea economiei SUA.

Companiile franceze care platesc femeilor salarii mai mici decat barbatilor vor fi penalizate

Ministrul francez al Muncii, Eric Woerth, a anuntat ca reforma pensiilor pe care o are in vedere va penaliza companiile care platesc femeilor salarii mai mici decat barbatilor pentru acelasi tip de munca.

Woerth a respins criticile care spun ca reforma face discriminare intre femei si barbati, prin fortarea femeilor sa lucreze mai mult pentru a acumula anii necesari primirii pensiilor.

Potrivit proiectului, femeile care si-au luat concediu de maternitate vor beneficia de perioada suplimentara de doi ani in care vor primi pensie.

Woerth considera ca sindicatele si Partidul Socialist, de opozitie, deruteaza populatia sustinand ca majorarea varstei de pensionare de la 60 de ani la 62 de ani, pe care o are in vedere guvernul, poate fi evitata. Parisul apreciaza ca sistemul de pensii va pierde 45 de miliarde de euro anual, pana in 2020, in cazul in care varsta de pensionare nu este ridicata.

Sindicatele franceze au organizat saptamana trecuta o greva la nivel national si au stabilit sa protesteze din nou pe 27 septembrie pentru a forta modificarea reformei. Totusi, Guvernul a refuzat sa abandoneze ideea majorarii varstei de pensionare.