"Leul s-a apreciat puternic in sedinta de ieri castigand aproximativ 300 de puncte. Acesta a inchis ziua la 4,2350/EUR probabil multumita unei interventii valutare a bancii centrale, idee sustinuta de forta aprecierii si de faptul ca aceasta nu parea sa se potriveasca in dinamica regionala. O asemenea interventie pare stranie avand in vedere ca nivele mai depreciate au fost tolerate chiar saptamana trecuta iar starea curenta a activitatii economice ar cere teoretic un curs mai depreciat, in special in acest cadru cu o inflatie ridicata", se arata intr-un raport al ING Bank.

Potrivit documentului, operatiunea ar fi putut avea ca scop limitarea presiunilor de depreciere din viitor, iar transmiterea unui asemenea semnal este mai ieftina in mediu favorabil activelor cu risc relativ ridicat. "Deschiderea in scadere a burselor europene nu este favorabila leului insa prognozele noastre privind datele din industria din SUA ce urmeaza sa fie publicate miercuri si poate ecouri ale dinamicii de ieri pot sustine un mediu in care leul sa se aprecieze", se mai arata in documentul citat.

Ministerul Sanatatii a anuntat ca va acoperi arierate in valoare de aproximativ 1,1 miliard RON. "Aceasta face parte din preconditia FMI de a reduce arieratele cu 2 miliarde inainte de intalnirea Boardului FMI din 24 septembrie in care va fi evaluata dinamica economiei romanesti si se va lua o decizie in privinta urmatoarei transe a acordului de finantare, transa de aproximativ 0,9 miliarde euro", mai noteaza autorii raportului.

Potrivit acestora, piata monetara a fost aproape neschimbata in sedinta de marti. "Ratele de dobanda pe termen scurt au coborat sub pragul de 3% in timp ce cele pentru scadentele de o luna si trei luni au continuat sa fie tranzactionate usor sub 5% si, respectiv, 6%. Lichiditatea ampla din sistem a fost subliniata ieri de faptul ca ratele de dobanda pe termen foarte scurt au inregistrat o scadere usoara, in pofida unei presupuse interventii valtuare. Interpretam aceasta evolutie ca un factor care ne sustine perspectiva o evolutie statica a pietei monetare pe termen scurt. Un oficial MF a declarat ieri ca Romania va fi pregatita sa emita titluri in euro pe termen mediu in a doua jumatate a lunii octombrie, conform Bloomberg. Aceasta nu este o veste buna pentru activitatea economica deoarece accesul limitat la finantare ce rezulta din limitarea costului de finantare va fi extins", se mai arata in Raportul ING.