AUDIO Jurnalul Economic RFI - HotNews.ro: Sebastian Vladescu: TVA nu va putea fi redus in urmatorii 3 ani, indiferent cine va guverna. Romgaz: In 2011 vom cumpara, in premiera, gaze mai ieftine din import prin negociere la Bursa de gaze de la Viena

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Luni, 20 septembrie 2010, 8:31 Economie | Finanţe & Bănci

Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro



Sebastian Vladescu: TVA nu va putea fi redus in urmatorii 3 ani, indiferent cine va guverna. Emil Boc are o intelegere limitata a economiei

Taxa pe valoare adaugata "nu va putea fi redusa in urmatorii 3 ani, indiferent cine va guverna". Declaratia vine de la fostul ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu, care a vorbit in cadrul unei emisiuni la ProTV despre impactul deciziilor guvernului Boc. Cu aceasta ocazie, Sebastian Vladescu a precizat ca premierul are "o intelegere limitata" a economiei, intr-o "perioada extrem de dificila". "In ceea ce priveste capacitatea primului ministru de a intelege complexitatea economiei romanesti si mai ales dificultatile economiei romanesti, cred ca exista o limita care este generata in primul rand de pregatirea domniei sale, de faptul ca a fost nevoit sa preia economia romaneasca intr-un moment de criza", a continuat Vladescu. Revenind la TVA, fostul ministru de Finante a adaugat ca singura modalitate pentru a diminua nivelul actual de 24% ar fi introducerea unui sistem de impozitare cu cote progresive; discutia este insa exclusa politic. Reducerea cotei unice de impozitare de la nivelul actual de 16% nu ar putea sustine stabilitatea sistemului fiscal, sustine Sebastian Vladescu. Taxa pe valoare adaugata a fost majorata in urma cu aproape doua luni de la 19% la 24%, ca masura compensatorie dupa ce Curtea Constitutionala a respins reducerea pensiilor cu 15%.

Romgaz: In 2011 vom cumpara, in premiera, gaze mai ieftine din import prin negociere la Bursa de gaze de la Viena

Romgaz va cumpara pentru prima oara, incepand din iunie anul viitor, gaze din import, prin negociere, de la Bursa de gaze de la Viena. Ceea ce va insemna gaze la un pret mai mic fata de cele importate prin contractele actuale, mai ales cel cu Gazprom, care expira in 2012, a anuntat directorul general adjunct al Romgaz, Francisc Toth. Acesta a declarat ca pretul la gaze ar putea ramane acelasi pana la anul, Romgaz neintentionand sa ceara ANRE o majorare a tarifelor. Oficialul a explicat ca de anul viitor vor incepe noi discutii cu Gazprom, pentru un nou contract, intrucat contractul semnat deja expira in 2012. Colaborarea cu Gazprom vizeaza nu doar import de gaze, ci si 9 depozite de gaze facute in colaborare, majoritatea in zona Moldovei. In toamna acestui an, cei de la Gazprom sunt asteptati in Romania, pentru o noua runda de discutii cu conducerea Romgaz. In prezent, din productia interna a companiei plus cantitatile de gaze importate si inmagazinate se asigura anual peste 40 la suta din consumul estimat in tara. In Romania se consuma aproximativ 14 miliarde de metri cubi de gaze, in fiecare an. Conducerea Romgaz a dat asigurari ca productia pe acest an, pana la 15 septembrie, este mai mare cu 35 de milioane de metri cubi fata de cea de anul trecut. 

Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei: Investigatia din 2006 privind un posibil abuz de pozitie dominanta al Orange, Vodafone si Romtelecom va fi finalizata cel mai probabil anul acesta 

Investigatia asupra unui posibil abuz de pozitie dominanta al Orange, Vodafone si Romtelecom se va finaliza cel mai probabil anul acesta. Anuntul vine de la presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu. Daca vor exista sanctiuni, fiecare din cei trei operatori risca amenzi care nu pot fi mai mici decat minimum 0,5% din cifra de afaceri din anul precedent sanctionarii. "Dosarul este terminat, vom mai face o ultima analiza si apoi il vom trimite catre operatori", a precizat Bogdan Chiritoiu. Operatorul de telefonie fixa NetMaster Communications a apelat in 2006 la Consiliul Concurentei, acuzand operatorii majoritari din piata - Orange, Vodafone si Romtelecom - de practici anticoncurentiale in ceea ce priveste obligatiile de interconectare.​


Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

266 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi