O sa-i spun Mihai, desi nu acesta este numele lui real. A condus cativa ani o sucursala din provincie a unei banci straine care opereaza pe piata romaneasca. A iesit din sistem prin demisie. Nu a fost dat afara, ci dimpotriva, a fost rugat sa ramana in sistem. Nu a vrut. Mai mult, a acceptat sa stea de vorba cu Hymerion.ro si sa povesteasca despre cum a fost cand era sef, scrie Dan Popa pe blogul lui

Rep: Cu ce te ocupi acum?

Mihai: Am stat cateva luni acasa. Un fel de mini-vacanta, dac vreti. Cat despre optiunile profesionale, slava Domnului, am avut de ales intre Fisc, o catedra de economie sau sa fac contabilitati. Pana la urma am ramas la optiunea profesorala. Dar nu pe zona de banci. Asta a fost singura conditie impusa.

Rep: Cat timp ai condus sucursala?

Mihai: Ani buni de zile. Nu as da cifre.

Rep: De ce ai plecat din sistem? Nu iti era bine?

Mihai: Depinde cum privesti. La nivel de judet, salariile sunt mult mai mici decat in Capitala. Dar comparat cu salariile din partea asta a tarii, aveam un venit mai mult decat confortabil.

Rep: Cat castigai, concret?

Mihai: Cam 1300-2000 de euro, lunar. Depinde cum performam ca judet.

Rep: Pai era foarte bine…

Mihai: Era, nu am cum nega. Dar daca asta e pretul stricarii unor prietenii pe care le aveai de o viata, parca balanta nu mai sta dreapta…

Rep: De ce sa le strici?

Mihai: Eram in permanenta legatura cu cei de la juridic, care ne anuntau cand aveam cate un proces. Si vedeam cine ne da in judecata. Prieteni de-ai mei de 20 de ani. Orasul nostru e mic, ne stim fiecare cu fiecare. Aveam de ales intre a apara interesele bancii sau a rupe prieteniile.

Rep: Si?

Mihai: Am rupt cateva prietenii, dar am oarecum inima impacata. Ii sunam pe prieteni si le spuneam ca nu au cum sa castige in instanta. Contractele erau in asa fel facute incat nu le acordau nicio sansa.

Rep: Inteleg…

Mihai: Pana la urma, cand m-am lovit pe strada de un fost coleg de facultate care mi-a batut obrazul, nu am mai rezistat. Am demisionat in 48 de ore.

Rep: Dupa ani intregi de activitati la limita moralitatii, ati devenit brusc…?

Mihai: Nu. Aveam niste targeturi de indeplinit. La un moment dat, la noi existau vreo 20 de bani, mult peste ceea ce economia locala putea sa sustina economic. In loc sa ne scada targeturile, le-au urcat. Le-am spus ca nu le putem respecta, martori imi sunt fostii colegi. M-am certat la telefon cu cei din Bucuresti si le-am explicat ca de acolo se vede altfel. Mi-au schimbat directorul de marketing si mi-au trimis o fatuca din Bucuresti.

Rep: Cum adica, o fatuca?

Mihai: Stiu bine de spun. O fatuca de douazeci si ceva de ani, plina de powerpointuri. A venit si a vrut sa faca revolutie la noi. Ne-a adunat pe toti intr-o sala, ne-a explicat ea cum sta treaba cu bankingul… Noi am lasat-o sa dea din mouse. Dupa 9 luni, facuse 32% din vanzarile de produse ale predecesoarei. In opinia ei, se putea vinde orice, oricui. Trebuia doar sa lasi acasa scrupulele sau orice etica personala.

Rep: Si?

Mihai: Si nu aveai cum sa vinzi asa cum se jura fata aia. Erai inconjurat de banci cu traditie, care calculau inainte de a vinde. Noua ni se spunea asa: ”E o onoare sa faci afaceri cu banca noastra. Chiar daca vindem mai scump produsul”. Onoare pe dracu. Clientii se duc acolo unde au costurile cele mai bune sau unde pot negocia. Nu vin la tine pentru ca iti tii nasul pe sus si atat.

Rep: V-a afectat criza?

Mihai: Nu ne-a afectat. Aproape ca ne-a daramat.

Rep: Cum vedeti reflectata in presa activitatea bancilor?

Mihai: Cu zambetul pe buze.

Rep: De ce?

Mihai: Pentru ca se scrie fara a se cunoaste realitatea. Dar nu e treaba mea asta.

Rep: Ati mai lucra in sistemul bancar?

Mihai: Nu.

Comenteaza pe blogul lui Dan Popa