Comisia Europeana a prezentat, marti, o serie de propuneri pentru gasirea de noi venituri la bugetul Uniunii Europene si pentru reducerea contributiilor statelor membre, printre acestea fiind si crearea unei taxe pe valoare adaugata, potrivit Le Monde. Executivul UE a propus introducerea treptata "a uneia sau mai multor resurse proprii, cum ar fi venituri dintr-o taxa asupra tranzactiilor financiare, din vanzari de cote de emisii de gaze cu efect de sera, un impozit pe transportul aerian, TVA europeana separata, venituri dintr-o taxa pe energie sau cota din impozitul pe profit".

In timp ce multe tari au aratat deja ca nu vor sa auda despre un impozit european, Comisia se poate baza din acest punct de vedere pe sustinerea majoritatii deputatilor. Parlamentul European, care trebuie sa adopte propunerea de buget miercuri, intentioneaza sa dea unda verde pentru un angajament din partea celor 27 de state membre pentru a incepe discutii cu privire la problema resurselor proprii.

Propunerea are sprijinul principalelor grupuri politice, inclusiv al celui mai mare, grupul conservator.

"Sistemul de contributii nationale nu mai este adaptat situatiei. Facem apel la state sa se gandeasca serios la resursele proprii pentru a permite UE sa-si duca la bun sfarsit planurile", a subliniat presedintele Joseph Daul.

Oficialii de la Bruxelles estimeaza ca bugetul ar fi mai flexibil cu un cadru financiar pe zece ani, cu o revizuire pe parcurs pe un orizont de cinci ani. In prezent, perspectivele financiare ale bugetului european sunt fixate pentru urmatorii sapte ani.

Propunerile prezentate marti vizeaza negocierile pentru viitorul buget al UE, pe anii 2014-2020.