Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras luni 460,54 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont la 12 luni, pentru care plateste o dobanda medie anuala de 7%, potrivit datelor BNR. Valoarea initiala a licitatiei era de un miliard de lei.

Bancile au depus cereri de cumparare de 1,23 miliarde de lei.

In ultima perioada, Ministerul Finantelor Publice a atras de pe piata mai putini bani decat a intentionat si a respins o serie de licitatii deoarece nu a acceptat sa plateasca o dobanda mai mare de 7% pe an.

In primul trimestru din 2010, MFP a atras 12,7 miliarde de lei, peste nivelul de 10-12 miliarde de lei estimat initial, iar in cel de-al doilea trimestru autoritatile au atras 8,06 miliarde de lei, desi si-au propus sa stranga 11-13 miliarde de lei.

Finantele au imprumutat in luna iulie doar 1,38 miliarde de lei prin emisiuni de titluri de stat, cu mult sub valoarea programata de 4,65 miliarde de lei, iar in august a atras putin peste 3 miliarde de lei, sub valoarea programata de 4,6 miliarde de lei. La finele lui iulie, MFP a vandut titluri de stat in euro, in valoare de 1,2 miliarde de euro, de trei ori mai mult decat valoarea programata de 400 milioane de euro.

Ministerul de Finante a atras in septembrie 2,16 miliarde de lei, valoarea programata fiind de 4,6 miliarde de lei. In cel de-al treilea trimestru, MFP a reusit sa colecteze 6,52 miliarde de lei, cu mult sub nivelul programat de 13-15 miliarde de lei.

Ministerul Finantelor Publice intentioneaza sa atraga 4,6 miliarde de lei prin emisiuni de titluri de stat in luna octombrie.

Autoritatile romane si-au propus initial o tinta de deficit bugetar de 5,9% din PIB pentru finalul acestui an, insa aceasta tinta a fost majorata ulterior la 6,8% din PIB.