Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si-a imbunatatit prognoza cu privire la evolutia economiei romanesti pentru acest an si pentru 2011, insa Romania ramane tara cu cea mai slaba performanta economica din randul statelor din Europa Centrala si de Est analizate de institutia internationala. Astfel, noua prognoza prevede o contractie de 2% in acest an, urmata de un avans de 0,9% in 2011.

In prognoza din luna iulie, analistii BERD se asteptau la o scadere a PIB de 3% pentru 2010 si la o stagnare economica in 2011.

In afara de Romania, alte trei tari din regiune vor inregistra contractii economice in acest an, acestea fiind Croatia (-1,5%), Letonia (-1,0%) si Muntenegru (-0,6%). De cealalta parte, cele mai mari cresteri vor avea loc in Slovacia (4,0%) si Polonia (3,3%).