Dominic Bruynseels, presedintele BCR, a declarat vineri ca veniturile din comisioane ale institutiei de credit au scazut in cel de-al treilea trimestru datorita reducerii comisionului de rambursare anticipata pentru creditele aflate in derulare ca urmare a implementarii prevederilor Ordonantei privind creditele consumatorilor. El a adaugat ca venituri neincasate din implementarea Ordonatei 50 s-ar ridica la trei milioane de euro in cazul BCR.

Oficialul BCR a mai aratat ca, potrivit unei analize realizate de BNR, veniturile neincasate la nivel de sistem s-ar ridica la 500 milioane de euro pe an. "BCR are 25% din sistem, deci impactul este considerabil", a declarat Bruynseels.

Dominic Bruynseels a reiterat ca OUG 50 excede directiva europeana si daca s-ar aplica conform prevederilor actuale ar subrezi sistemul bancar.