"Situaţia politică din Romania ar putea ramane tensionată și în următoarele luni; măsurile de austeritate determină din ce în ce mai multe proteste în rândul populaţiei. Global, anunţul de continuare a „relaxării cantitative” de către Rezerva Federală a SUA au stimulat considerabil activele mai riscante", se arata intr-un raport de cercetare al Raiffeisen Capital Management. În același timp, se mai arata in document, dolarul american a intrat sub o presiune şi mai mare - o reflectare clară a faptului că măsurile la care ne putem aștepta din partea băncii centrale americane echivalează cu o continuare a slăbirii şi mai mult a monedei americane.

Fie că acest lucru este „doar” un efect secundar sau este chiar scopul (nedeclarat) al băncii centrale este mai puţin important.

Cifrele PIB-ului din SUA au înregistrat o apreciere ușoară faţă de semestrul anterior. O buna parte din această

Aprecierea surprinzătoare a dobânzii de referinţă în China a fost primită pozitiv în cadrul pieţelor de materii prime. Majoritatea participanţilor pe piaţă, văd în această mișcare faptul că în urmatoarele luni va urma o cerere importantă de materii prime.

Raiffeisen Capital Management

creştere rezidă în formarea stocurilor, rămânând de văzut dacă aceste valori provizorii nu vor fi ulterior revizuite descendent.

  • Economia SUA rămâne în continuare într-o situaţie dificilă

Economia SUA rămâne în continuare într-o situaţie dificilă şi este foarte puţin probabil ca măsurile de relaxare a politicii monetare întreprinse de rezeva federală să determine o schimbare notabilă. Rata în continuare ridicată a şomajului, un grad de îndatorare al gospodăriilor private ridicat și o economie susţinută îndeosebi prin programe economice guvernamentale și de cererea constant pozitivă venită din ţările emergente permit anticiparea pentru următoarele trimestre a cel mult o creștere economică slabă.

În ceea ce privește piaţa forţei de muncă, devine din ce în ce mai evident că în ultimii 10 ani a avut loc o schimbare structurală masivă mai ales spre China, India şi alte pieţe emergente. Acest fenomen a fost ascuns temporar de ratale dobânzii de referinţă scăzute, combinat cu situaţia imobiliară – acum explozia situaţiei creditării a făcut ca toată problema să iasă la lumină. Rezultatul final este că la nivelul Statelor Unite se înregistrează o redistribuţie masivă a activelor.

În ciuda tendinţei de apreciere a cursurilor acţiunilor, cererea pentru obligaţiuni de stat, în Statele Unite și în zona euro, rămâne crescută. Dacă dinamica declinului randamentelor s-a oprit pentru moment, nimic nu poate anticipa o schimbare a tendinţei în materie de dobândă.

Rămâne de văzut în ce măsură se sustine actualul „preţ de piaţă“ al obligaţiunilor de stat americane, având în vedere intervenţiile tot mai numeroase ale băncii centrale în cadrul pieţei.

Raiffeisen Capital Management

  • Economiile din Europa Centrală și de Est continuă să prezinte semne de redresare

Economiile din Europa Centrală și de Est continuă să prezinte semne de redresare; este în special cazul Poloniei și al Cehiei. Situaţia este de asemenea pozitivă și în cazul Turciei. Intensificarea eforturilor în vederea unei consolidări bugetare, se va resimţi semnificativ în anii următori la nivelul creșterii economice în Uniunea Europeană, Astfel, cererea internă va juca un rol din ce în ce mai important pentru o redresare sustenabilă în Europa Centrală și de Est.

În octombrie, pieţele de obligaţiuni din Europa Centrală și de Est au înregistrat din nou o evoluţie pozitivă, chiar dacă spre sfârșitul lunii o parte a randamentului realizat anterior a fost pierdut. Acestea au beneficiat mai ales de datele economice solide din Germania, precum şi de așteptata relaxare a politicii monetare din Statele Unite. Monedele s-au apreciat la începutul lunii, pierzând în a doua parte a lunii datorită recrudescenţei aversiunii pentru risc. În comparaţie lunară randamentele Eurobond au scăzut semnificativ.

  • Rusia - stabilizarea continua

Economia Rusiei a continuat procesul de stabilizare. Şomajul a scăzut semnificativ de la începutul anului iar veniturile disponibile și comerţul cu amănuntul au cunoscut faţă de anul trecut o creștere solidă. Ultimele estimări privind situaţia economică oferite de Ministerul Economiei relevă totuși o diminuare a creșterii economice pentru al treilea trimestru, datorată secetei și incendiilor devastatoare cu care ţara s-a confruntat. În urma alegerilor locale regionale, care s-au desfășurat pentru șase parlamente locale, conform așteptărilor

În prezent, Rusia nu este destinatara decât a unei părţi foarte mici din afluxurile de capital global pe pieţele emergente. Valorile din sectorul financiar și valorile bunurilor de consum au avut evoluţiile cele mai notabile.

Raiffeisen Capital Management

, partidul pro-Kremlin, „Rusia Unită“ și-a păstrat supremaţia în ciuda unei pierderi considerabile de voturi.

Banca Centrală a lăsat dobânda de referinţă neschimbată, efectuând un nou pas în direcţia liberalizării sistemului monetar al ţării. Menţionăm printre altele, lărgirea coridorului oficial al rublei raportat la coșul valutar euro-dolar. În octombrie, în ciuda creșterii preţului petrolului, rubla s-a depreciat semnificativ. Cursul obligaţiunilor rusești în monedă locală a înregistrat o tendinţă ușor ascendentă, ca și randamentele euro-obligaţiunilor rusești.

Bursa rusească a înregistrat în octombrie o apreciere de aproximativ 5,7%, o evoluţie ușor superioară evoluţiei medii a pieţelor emergente. În prezent, Rusia nu este destinatara decât a unei părţi foarte mici din afluxurile de capital global pe pieţele emergente. Valorile din sectorul financiar și valorile bunurilor de consum au avut evoluţiile cele mai notabile, în timp ce performanţa pentru producătorii de energie şi valorile din telecomunicaţii a fost scăzută.

  • Ungari- slabiciuni durabile a economiei interne

Situaţia economică rămâne pozitivă, susţinută fiind de cererea externă robustă care a condus la o creștere a producţiei industriale și a contribuit la menţinerea unei balanţe comerciale din nou pozitive de la începutul anului. În ciuda unui nivel al exporturilor satisfăcător, perspectivele de creștere economică sunt umbrite de slăbiciunea durabilă a economiei interne. Recent rata inflaţiei în Ungaria a crescut uşor, ajungând la 3,8%. Așa cum era așteptat, în timpul ultimei sale întâlniri de la sfârșitul lunii octombrie, Banca Centrală a menţinut dobânda de referinţă neschimbată la 5,25 %.

După anunţata revizuire a împozitării pentru bănci, guvernul a anunţat extinderea principiului impozitării unice la mai multe sectoare, scopul fiind limitarea deficitului bugetar. Efectele negative ale acestor măsuri asupra

Guvernul ungar lucrează pentru a elimina fondurile de pensii private și pentru plasarea pe termen lung a sistemului de pensii în custodia statului. Comentariile negative din partea FMI cu privire la aceste planuri şi la măsurile fiscale suplimentare s-au răsfrânt asupra pieţei obligaţiunilor

Raiffeisen Capital Management

economiei naţionale ar trebui să fie limitate. În plus, guvernul intenţionează să reducă în decursul anului viitor cheltuielile publice la aproximativ 1% din PIB. Pe termen lung, nivelul de randament al obligaţiunilor maghiare este încă atractiv. Cel mai probabil, cursurile își vor păstra volatilitatea, în special având în vedere incertitudinile încă existente cu privire la reformele viitoare. Forintul a rămas aproape neschimbat faţă de euro. Indicele maghiar al acţiunilor a început prin a înregistra o ușoară evoluţie ascendentă însă a încheiat luna cu aproape 1% în minus, evoluţia concentrându-se aproape excusiv pe nivelul OTP Bank (+13%) și al companiei petroliere MOL (-2,5%).

  • Polonia- dinamică pozitivă în ceea ce privește cererea internă

Economia Poloniei se menţine solidă. Scăderea dinamicii comerţului extern este contrabalansată de o dinamică pozitivă în ceea ce privește cererea internă. Rata inflaţiei a crescut la 2,5% anual, în special datorită majorării preţurilor la produsele alimentare, fapt datorat inundaţiilor de la începutul anului. Banca centrală a menţinut dobânda de referinţă la 3,5%; aceasta ar putea înăspri politica monetară spre sfârșitul anului, majorând dobânda de referinţă. Cursul obligaţiunilor de stat poloneze a înregistrat o depreciere marcantă; revizuirea ascendentă a așteptărilor în ceea ce privește deficitul bugetar pentru 2010 și așteptările legate de majorarea dobânzii s-au răsfrânt asupra pieţei de obligaţiuni. Zlotul polonez s-a apreciat faţă de euro până la mijlocul lunii pentru ca apoi să se deprecieze, în a doua jumătate a lunii pierzând teren faţă de euro.

În octombrie, indicele bursier Polonez (WIG), s-a apreciat cu aproximativ 2%, atingând un nou maxim anual. Aprecierea cursurilor a fost într-o oarecare măsură frânată atunci când statul, spre surprinderea generală, a decis să vândă anticipat participaţia sa de 10 % deţinută la furnizorul de energie PGE. La asta s-au adăugat zvonurile legate de o viitoare vânzarea a participaţiei statului la banca PKO. Guvernul a anunţat de asemenea o revizuire a reglementărilor pentru fondurile de pensii - acest lucru ar putea lejer stimula pe viitor cererea de acţiuni.

  • Cehia- recuperare puternica a economiei

Economia cehă continuă să recupereze puternic, susţinută în special de o cerere externă crescută. Rata inflaţiei a crescut ușor, ajungând la 2%. Dacă acestă valoare corespunde limitei superioare a nivelului dorit de banca centrală, pentru următoarele luni nu trebuie să ne așteptăm la nicio majorare a dobânzii de referinţă – cu atât mai mult dacă dobânzile de referinţă din zona euro își menţin nivelurile scăzute. În urma alegerilor locale, care au avut loc la sfârșitul lunii octombrie, opoziţia a ieșit victorioasă, câștigând astfel majoritatea în Senat.

Deşi puterea Senatului ceh este limitată, acest fapt va complica punerea în practică de către guvernul de coaliţie de la Praga a măsurile de austeritate preconizate. În decursul lunii randamentele obligaţiunilor cehe s-au apreciat în tandem cu obligaţiunile denominate în euro. Coroana cehă a fost relativ stabilă, înregistrând o performanţă ușor inferioară faţă de euro. După evoluţia slabă a cursurilor în luna septembrie, bursa cehă a înregistrat în luna octombrie o creştere cu puţin peste 2%. Furnizorul de energie CEZ a fost marcat de discuţiile privind revizuirea taxelor pe emisiile de carbon în anii următori.

  • Turcia- creştere a nivelului randamentelor obligaţiunilor turcești, datorită aşteptărilor privind majorarea inflaţiei

În al doilea trimestru din 2010, creșterea economiei Turciei, susţinută de o cerere internă solidă a fost de 10,3% în valoare reală (valoare anuală). Producţia industrială continuă un proces de apreciere accentuat, cu 14,2% valoare ajustată raportat la numărul zilelor de lucru (valoare anuală); nivelul de utilizare al capacităţilor a atins aproape valoarea înregistrată înainte de criză. În schimb, rata şomajului a cunoscut o creștere ușoară. Rata inflaţiei a crescut neaşteptat de mult; în special preţurile la alimente apreciindu-se semnificativ (cu circa 16%).

Înainte de 2011 nu se pot face majorări ale dobânzii de referinţă. În luna octombrie lira a rămas practic neschimbată faţă de euro, apreciindu-se însă faţă de dolarul SUA. Obligaţiunile de stat au cunoscut în decursul lunii o evoluţie ascendentă a cursurilor. Pe termen mai lung, preconizăm o creştere a nivelului randamentelor obligaţiunilor turcești, datorită aşteptărilor privind majorarea inflaţiei. Aceast fapt, la rândul său, ar putea sprijini moneda.

În octombrie, acţiunile turcești și-au continuat tendinţa ascendentă, apreciindu-se cu peste 5%, susţinute fiind de afluxurile importante de capital provenite din străinătate. Acestea au atins în luna septembrie, cu aproape 1,3 miliarde de dolari SUA, un nou record. Creșterea marcată a cursurilor, sprijinită de valorile financiare și cele ale marilor întreprinderi, a beneficiat de un sprijin suplimentar odată cu anunţul făcut de agenţia de rating Moody's privind modificarea indicatorului de solvabilitate a Turciei la nivelul „pozitiv”. De la începutul anului, cursul acţiunilor la Istanbul a crescut în medie cu 30%.

  • Pieţele marginale est-europene - recul

La sfârșitul lunii octombrie, guvernul României a reușit să treacă peste o nouă moţiune de cenzură din partea opoziţiei. Situaţia politică este posibil să rămână tensionată și în următoarele luni; măsurile de austeritate determină din ce în ce mai multe proteste în rândul populaţiei. În octombrie, randamentele Eurobond est-europene au înregistrat un recul marcant. Pe termen lung, nivelurile actuale continuă să fie însă atractive.

  • China - avertizare destinată băncilor, cărora li s-a cerut moderaţie în ceea ce privește creditarea

Spre surpriza generală, la 19 octombrie banca centrală a majorat dobânda de referinţă. Ar putea fi vorba pe de o parte de o avertizare destinată băncilor, cărora li s-a cerut moderaţie în ceea ce privește creditarea. Această majorare a dobânzii de referinţă ar putea, pe de altă parte, să urmărească reechilibrarea economică. Măsura creşte veniturile din dobânzi și permite printre altele (teoretic, cel puţin) o redirecţionare a investiţiilor dinspre acţiuni și valori imobiliare spre economii. Pentru o economie care afișează o creștere de două cifre în valoare nominală, un nivel al dobânzii de referinţă de 5,56% rămâne unul (prea) scăzut. Dacă actualul ciclu economic din China a depășit fazele mai dificile, ar putea interveni noi revizuiri ale dobânzii de referinţă. Ultimele date economice susţin această ipoteză: creşterea PIB-ului pentru al treilea trimestru a fost de 9,6%, uşor mai ridicată decât era aşteptat.

Presiuni politice în sensul manipulării monedei se exercită și de la europeni. Astăzi China reprezintă al doilea partener comercial al Europei ca mărime, și în ultimul timp, ca urmare a slăbirii dolarului american, euro s-a reapreciat considerabil faţă de yuan. Argumentele economice în favoarea unei aprecieri sunt oferite și de excedentul balanţei comerciale și constituirea rezervei monetare. Aceasta a atins un nou nivel record de 2.648 miliarde de dolari americani; creșterea rezervei în trimestrul al treilea cu 194 de miliarde de dolari americani reprezintă cea mai mare creștere din istoria Chinei.

Indicele chinez pentru acţiuni (acţiunile A) a reacţionat negativ pe termen scurt odată cu majorarea dobânzii de referinţă dar apoi a urcat brusc. La finalul lunii se înregistrase o apreciere marcantă a cursurilor de aproximativ 12%. Valorile pentru sectorul consumului intern ca și, în parte, cele pentru furnizorii de energie ar trebui să ofere în lunile următoare perspective bune; în schimb, ne exprimăm rezerva faţă de sectorul de export și de bănci.

  • India- inflatia este principala amenintare

Rupia indiană s-a apreciat în tandem cu majoritatea altor monede ale pieţelor emergente. De la începutul lunii septembrie, rupia a înregistrat o apreciere faţă de dolarul SUA cu aproximativ 7%. Această evoluţie se datorează atât dolarului în continuare slab dar și afluxurilor semnificative de capital în piaţa indiană. Doar de la începutul lunii septembrie

aproape 11 miliarde de dolari americani au fost injectaţi în fundurile de acţiuni indiene; de la începutul anului valoarea acestor afluxuri însumează aproximativ 23,5 miliarde de dolari – ceea ce reprezintă un nou record. Cursul rupiei nu este unul liber ci este controlat de către banca centrală (RBI). Până în prezent, au existat măsuri de intervenţie monetară. În cazul în care tendinţa de apreciere se va diminua, RBI ar putea interveni, însă restrângerea mișcărilor de capital ar fi o altă opţiune.

Un aspect care pledează pentru reţinerea de a interveni din partea Băncii centrale îl reprezintă comerţul exterior, care în India nu este la fel de important ca în alte ţări asiatice. O rupie puternică va contribui, de asemenea, la combaterea inflaţiei, în prezent una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă economia Indiei. Comparativ cu luna septembrie, acţiunile indiene au rămas aproape neschimbate; investitorii străini au înregistrat randamente importante datorită rupiei puternice. Piaţa este cu siguranţă una ieftină; cu toate că această evaluare se referă aproape exclusiv la valorile principale integrate în indice. Reușim însă să găsim la „primul și al doilea nivel” companii evaluate foarte atractiv.

  • Brazilia- pentru 2010 ne putem aștepta la o creștere a PIB în jur de 7%

În Brazilia, procesul de creștere economică rămâne intact – pentru 2010 ne putem aștepta la o creștere a PIB în jur de 7%, și de aproximativ 4% pentru 2011. Brazilia a înăsprit încă odată restricţiile cu privire la mișcările capitalului pentru a contracara aprecierea continuă a monedei naţionale și a continuat să tragă semnale de alarmă legate de un război al monedelor la scară globală. Alegerile prezidenţiale s-au încheiat cu o victorie clară a lui Dilma Rousseff succesorul președintelui Lula da Silva. În discursul său inaugural noul preşedinte s-a pronunţat împotriva temerilor legate de o eventuală consolidare a rolului statului în economie. Bursa a reacţionat pozitiv, în special printr-o apreciere a valorilor sectoarelor de consum și a materiilor prime. În schimb, evoluţia acţiunilor din domeniul oţelului a fost relativ slabă. Indicele bursier Bovespa a înregistrat o creştere moderată faţă de luna septembrie, de 1,7%.

Compania Petrobras a anunţat că domeniul Tupi, una dintre rezervele imense de petrol descoperite în largul coastelor Braziliei, oferă cu mult mai mult petrol decât fusese estimat - eventual cu până la 5 miliarde de barili de petrol brut mai mult. Întrucât este puţin probabil ca această exploatare, care necesită investiţii considerabile, să intre în procesul de producţie înainte de 2015, acţiunile Petrobras au înregistrat o evoluţie modestă, sub medie.