​100 milioane lei este suma prevazuta in proiectul bugetului de stat pe 2011 pentru "plata valorii de executare a garantiei in contul finantatorilor in cadrul programului Prima casa", potrivit documentului publicat de Ministerul Finantelor Publice. Teoretic, aceasta suma ar putea "acoperi" peste 400 de garantii acordate in cadrul acestui program. Potrivit reprezentantilor Fondului National de Garantare pentru IMM, pana acum au fost executate numai 5 garantii din cele 30.500 de dosare aprobate in total.

Intrebati de ce Guvernul a prevazut o suma atat de consistenta in buget pentru executarea garantiilor, reprezentantii Fondului si cei ai mediului bancar au declarat pentru HotNews.ro ca nu sunt, deocamdata, semnale legate de cresterea drastica a numarului de credite cu probleme. "Probabil, este doar o masura de siguranta si nu o estimare bazata pe istoricul cazurilor existente", au spus sursele citate.

In executia bugetara preliminata pe 2010 este mentionata suma de 10 milioane lei, ceea ce ar acoperi, in principiu, un numar de 50 de garantii, desi pana acum au fost executate doar 5.

Tot in proiectul bugetului de stat este prevazuta suma de 62,6 milioane lei, pe 2011, pentru "sume rezultate din executarea garantiilor acordate din bugetul de stat" - altele decat Programul prima casa.

De asemenea, sunt prevazute 1,4 miliarde lei pentru "transferuri catre intreprinderi in cadrul schemelor de ajutor de stat", in crestere cu 200% fara de 2010.