Presiunile facute de banci via FMI pentru modificarea OUG50 reprezinta cea mai brutala interventie externa de care am avut parte pana acum. Practic, guvernantii actuali si-au demonstrat intreaga incompetenta prin comportamentul pe care l-au avut in legatura cu aceasta problema.

Ordonanta in sine, daca e sa fim corecti pana la capat, a reprezentat un amestec la fel de brutal al statului pe teritoriul guvernat de niste contracte liber acceptate atat de banci cat si de clienti. N-o sa merg pe idea celor care spun apasat ca in toata aceasta afacere bancile sunt diavolul(ca tot e la moda comparatia) si clientii sunt victimele. Sa fim seriosi. La momentul semnarii contractelor clientii si-au asumat fara nicio presiune costurile exagerate ale creditelor acordate cu larghete de banci. A da vina pe publicitatea pe care si-au facut-o bancile atunci e la fel de prostesc cu a acuza McDonalds de faptul ca esti obez. Cu toate ca nu voi fi foarte popular, trebuie sa precizez ca in toata afacerea banci-clienti fiecare parte trebuie sa-si asume riscurile.

Ajunsi insa la asumarea riscurilor constatam o noua problema: bancile nu si l-au asumat pana la capat deoarece au primit ajutor din partea statului, iar cea mai mare parte a creditului de la FMI a fost luata tocmai pentru a putea oferi acest ajutor. Daca sunteti nedumeriti deoarece nu s-a facut nicaieri vorbire despre vreun ajutor acordat bancilor, o sa va spun si in ce-a constat acesta: intre altele in reducerea rezervelor minime obligatorii. Da, e vorba de acei bani despre care bancherii tipau inca de acum doi ani ca sunt banii lor. Sa ne intelegem bine: la momentul nebuniei creditarii fara rost, aceiasi bancheri nu aveau nimic impotriva faptului ca trebuie sa suporte rate cocosatoare ale rezervelor.

Citeste restul materialului si comenteaza pe Trenduri economice.