Bugetul Ministerului Transporturilor pentru anul 2011 va fi de 11,5 miliarde lei, din care 8,3 miliarde de lei (72%) reprezinta fonduri care vor fi indreptate catre investitii. In aceasta forma a fost avizat bugetul Ministerului Transporturilor de catre comisiile parlamentare de politica economica si industrii. "Pentru proiectele majore aveam nevoie de inca 15 miliarde euro. Am prioritizat activitatile, iar proiectele din cadrul Programului Operational Sectorial- Transporturi sunt parte a strategiei ministerului pentru perioada urmatoare", a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, potrivit Agerpres.

Ministerul Transporturilor va lansa, in intervalul 2010 - 2011, proiecte cu finantare prin Programul Operational Sectorial -Transporturi (POS-T) in valoare de 5,573 miliarde de euro, program cuprins in bugetul pentru anul 2011.

Pentru programul de autostrazi, suma alocata este de 2,5 miliarde de euro, lungimea totala a tronsoanelor ce urmeaza a fi construite ridicandu-se la 288,8 kilometri. Este vorba despre tronsoanele din coridorul IV pan-european: Nadlac-Arad (38,8 km, 234 milioane euro), Orastie-Sibiu (82 km, 693 milioane euro), Deva-Orastie (32,8 km, 355 milioane euro), Timisoara-Lugoj (35,6 km, 217 milioane euro) si Lugoj-Deva (99,5 km, 1,02 miliarde euro). Termenul de finalizare pentru aceste tronsoane este anul 2013.

Alte proiecte vizeaza constructia a 11 sosele de centura (Sacuieni, Carei, Bacau, Tecuci, Tg Mures, Brasov, Craiova sud-est, Alexandria, Caracal, Mihailesti si Bucuresti), in lungime totala de 138,7 kilometri si o valoare de 539,38 milioane euro.

Totodata, ministerul are in plan sa modernizeze 943 kilometri de drumuri nationale, cu o valoare de 848,45 milioane euro, asigurati printr-un credit BEI.

Pentru transportul pe calea ferata, institutia are ca proiect prioritar modernizarea Coridorului IV si va lansa licitatii pentru trei tronsoane, respectiv Curtici-Simeria, Simeria-Coslariu si Coslariu-Sighisoara, in lungime totala de 166,3 km, cu o valoare de 1,88 miliarde euro, si modernizarea a 21 de gari, investitia fiind de 227 milioane euro.

Pentru proiectele din aviatie sunt alocati 150 de milioane euro, proiectele in transportul intermodal au alocate 33 milioane euro si proiectele pentru transportul naval sunt in valoare de 200 de milioane euro.