Guvernul a decis descentralizarea unor sume importante din contributia cetatenilor, atat persoane persoane fizice, cat si juridice, la fondul de asigurari de sanatate, a anuntat ministrul sanatatii, Attila Cseke. Practic, casele de asigurări de sănătate vor primi 60% din totalul contribuţiilor de asigurări de sănătate strânse la nivel judetean.

"Redăm cetăţenilor din judeţ o parte însemnată din contribuţia pe care ei o au la fondul de asigurări de sănătate şi cu cât vor contribui mai multe persoane juridice şi fizice la acest fond de asigurări de sănătate într-un anumit judeţ, judeţul va beneficia în mod cert de fonduri mai mari, pentru că acest procent de 60% va reveni judeţului respectiv", a precizat ministrul sănătăţii.

Din diferenţa, 37% din banii colectaţi pentru sănătate vor intra într-un fond de redistribuire prin care casele judeţene vor primi suplimentări de bugete in baza unor criterii elaborate printr-un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate. Restul de 3% va merge la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), pentru cheltuielile de administrare şi de capital.

"Să dăm exemplul judeţului Iaşi, care este un centru universitar important. Deşi judeţul Iaşi este al doilea ca mărime, s-ar putea ca aceste contribuţii din judeţul Iaşi să nu acopere serviciile medicale, pentru că acolo vin din toată Moldova. Prin acest fond de redistribuire, vom putea modela şi completa aceste sume, a arătat ministrul Sănătăţii", a explicat Cseke Attila.

De asemenea, Guvernul a decis reducerea numarului membrilor din Consiliul de Administratie de la CNAS de la 17 la 7. Acestia vor primi si o indemnizatie mult mai mica, fiind redusa de la 20% din indemnizaţia preşedintelui CNAS la 1%.