Leul s-a depreciat usor, pe fondul evolutiei negative a actiunilor din Asia si al CDS-urilor portugheze

de DP     HotNews.ro
Luni, 10 ianuarie 2011, 13:35 Economie | Finanţe & Bănci

Leul a inregistrat luni o usoara miscare de depreciere, urcand de la 4,25 lei/eur la 4,2643 lei/eur, iar fata de dolarul american, leul s-a “miscat” de la 3,277 la 3,30 lei/usd. Dealerii pun aceasta evolutie pe seama evolutiei pietelor asiatice, dupa ce datele privind surplusul din China s-a situat sub asteptari. “Avand in vedere evolutia negativa a actiunilor asiatice si majorarea diferentei dintre randamentele cerute pentru titlurile de stat emise de Portugalia si cele emise de Germania, sentimentul investitorilor la nivel global nu favorizeaza activele cu un risc mai ridicat precum leul”, noteaza economistii ING Bank.

“Consiliul de conducere al FMI a aprobat cererea Romaniei de neobservare a nivelului arieratelor interne la sfarsitul lunii decembrie 2010. Comunicatul de presa anunta ca “procesul de implementare a politicilor a ramas puternic” dar a subliniat progresul redus in ceea ce priveste diminuarea arieratelor, semnaland necesitatea unor imbunatatiri in acest domeniu. De asemenea, potrivit  comunicatului, Romania si-ar putea atinge tintele fiscale pe termen scurt si mediu. Deoarece aceasta decizie era in mare parte asteptata de piata, nu ar trebui sa aibe un efect imediat pozitiv semnificativ asupra leului, dar este un pas pozitiv pentru discutiile unui nou acord cu FMI/CE, precum si pentru eliberarea in urmatoarele doua luni a transei de la CE in valoare de 1,2 miliarde euro ce ar trebui sa reduca nevoile publice de finantare”, mai arata acestia.

În regiune, zlotul polonez s-a depreciat de la 3,8961 la 3,9063 zloţi/euro, în vreme ce moneda ungurească s-a depreciat de la 277,74 la 280,10 forinţi/euro. Pe piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt au crescut uşor comparativ cu şedinţa precedentă şi se situează cu mult sub rata dobânzii de politică monetară, de 6,25% pe an.

Zlotul a reflectat imaginea singurei economii din Europa care a evitat recesiunea, câștigând anul trecut 3,57% în fața Euro, dar depreciindu-se totuși cu un procent apropiat față de dolarul american.

Forintul maghiar a fost însă contra-performerul regiunii, atât pe seama economiei slăbite, cât și în urma diminuării încrederii investitorilor după luarea unor măsuri precum trecerea forțată a activelor fondurilor de pensii private către sistemul de stat, măsurile luate privind presa, încercarile premierului de imixtiune în politica băncii centrale. Forintul a pierdut 2,81% în fața Euro și a scăzut cu 10,19% față de Dolarul American.

De altfel, în 2010, Euro a pierdut 6,5% în fața Dolarului American, în timp ce Lira Sterlină s-a depreciat cu 3,31%, lucru reflectat, desigur, în alegerea instrumentelor de investitii pe pietele de capital. "Anul trecut, in mod neobișnuit, perechile valutare importante pentru investitorii pe pietele de capital- precum EURUSD, USDJPY si GBPUSD, au oferit o volatilitate foarte puternică, investitorii găsind suficiente oportunități de a tranzacționa pe aceste instrumente, nemaiavand nevoie sa caute instrumente mai ‘exotice’ precum NZDUSD sau USDTRY", a arătat Victor Safta, seful local al X-Trade Brokers.

"Tendința înregistrată în luna ianuarie a acestui an a fost însă una favorabila leului românesc, în principal în fața Euro, o dată cu semnalele privind un nou acord cu FMI, de tip preventiv.  În plus, așteptările mediului de afaceri pentru anul acesta sunt la rândul lor mai optimiste, iar un indice al încrederii în economie bazat pe un sondaj CE a arătat o îmbunătățire a percepției, crescând de la 81,1 la 81,6 puncte", arata si analistii XTrade Brokesr.
"Economia românească ar putea ieși în sfârșit din recesiune în cursul acestui an, iar piețele iau în calcul acest aspect, stabilizând apetitul pentru leu. Un potențial efect pozitiv asupra monedei naționale poate fi și apropiata listare a Fondului Proprietatea, care ar putea atrage fonduri externe spre piața de capital, după o pauza foarte lunga", mai arata acestia.

Anul trecut, Euro a pierdut masiv si in fața Yenul Japonez (18,2%), fata de deprecierea de 12,6% înregistrată de Dolarul American față de moneda japoneză. În fața unui Euro slab, dolarul australian (AUD) și, respectiv, cel canadian (CAD) au cunoscut dinamici și mai accentuate, incluse într-un trend clar, relativ simplu de exploatat de către cunoscatorii analizei tehnice. Euro a pierdut astfel 11,34% față de CAD și 17,78% în fața AUD, rezultate spectaculoase pentru valorile uzuale din piețele forex.



Citeste mai multe despre   












Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

521 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri