Rata somajului din Grecia a urcat la 13,5% in luna octombrie, fata de 9,8% cat se inregistra cu un an mai devreme. Astfel, somajul in Grecia ajunge la un record in ultimii zece ani dupa ce tara a intrat in al doilea an de recesiune, a anuntat joi Autoritatea de Statistica din Grecia (ESA).

In septembrie, somajul a afectat 12,6% din forta de munca.

Incetinirea cresterii economice si masurile de austeritate impuse pentru a salva tara de la faliment au afectat mai ales tinerii. Mai mult de o treime 34,6% erau someri in octombrie, fata de 27,5% cu un an mai devreme.

Femeile continua sa fie de asemenea afectate, in randul acestora inregistrandu-se o rata a somajului de 17,6% fata de 13,7% in luna octombrie 2009. Si somajul in randul barbatilor a crescut de asemenea, la 10,6%, de la 7,1% un an mai devreme.