Patru grupuri de investitii maghiare sunt interesate de cumpararea filialei locale a bancii italiene Banco Popolare, informeaza cotidianul economic Napi Gazdaság, citat de Portfolio.hu. Ziarul a descoperit ca unul dintre grupurile interesate este Wallis group, care a vandut in urma cu un an Milton Bank, succesorul WestLB, catre magnatul imobiliar Sándor Demján. Banca a devenit Gránit Bank in urma vanzarii.

Zvonurile despre vanzarea filialei locale a bancii italiene au aparaut pentru prima data in urma cu un an, cand Tamás Simony, director financiar la KPMG si responsabil cu tranzactiile cu institutii financiare in Europa Centrala si de Est, a spus, fara sa dea numele vreunei banci, ca unii jucatori de pe piata locala sunt dispusi sa iasa de pe piata “pentru un pret potrivit”. Cotidianul Napi nu a reusit sa obtina detalii suplimentare de la Simony, iar conducerea bancii italiene nu a fost disponibila pentru comentarii.

Banco Popolare a intrat pe piata maghiara in urma cu aproape patru ani, in urma preluarii IC Bank, dar nu a reusit sa obtina o pozitie importanta. Investitiile pe piata locala totalizeaza 18,7 milioane de euro, iar banca are zece sucursale, dintre care sapte in Budapesta.

Surse din piata au declarat ca banca are probleme de mult timp si ca proprietarii italieni ar fi interesati sa vanda si sucursala din Croatia.

Activele totale ale bancii totalizau 183,6 milioane de euro in intervalul ianuarie-septembrie 2010, iar pierderile la sfarsitul celui de-al treilea trimestru al anului trecut erau situate la 2,3 milioane de euro. In anul 2009, Banco Populare Ungaria a inregistrat pierderi de 3,9 milioane de euro, pe fondul crizei financiare.