Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Listarea Fondului Proprietatea va atrage investitori straini importanti si va duce la cresterea lichiditatii pietei

Listarea Fondului Proprietatea va atrage investitori straini importanti si va duce la cresterea lichiditatii pietei, sustin brokerii contactati de HotNews.ro. In acelasi timp, presedintele Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache, spune ca listarea Fondului Proprietatea va oferi celor care au primit actiuni la Fond si investitorilor un pret si o modalitate transparente de tranzactionare a acestor titluri. "Listarea va genera o serie de evenimente pozitive pentru Bursa de Valori, precum si o crestere a valorii de tranzactionare", sustine Stere Farmache. Toti cei chestionati sunt de acord asupra faptului ca aceasta listare va crea un val de interes in randul investitorilor straini, cu impact asupra lichiditatii pietei. Brokerii spun ca unul dintre motivele pentru care lichiditatea va creste este ca mare parte din actiunile la Fondul Proprietatea nu sunt detinute de actionari semnificativi. Specialistii in domeniu se asteapta ca atractia sporita de care va beneficia Fondul Proprietatea sa se rasfranga si asupra altor companii romanesti. Listarea la Bursa de Valori Bucuresti este programata pentru astazi.

Un furnizor Ford investeste 58 milioane euro intr-o uzina de componente auto in Oltenia

Un furnizor Ford investeste 58 de milioane de euro intr-o uzina de componente auto in Oltenia. Fabrica de la Balş va produce planşe de bord, panouri de portiere, capitonaje de plafon si diverse garnisaje pentru Ford Craiova, a anuntat International Automotive Components Group. Fabrica va avea 400 de angajati, iar statul roman va acorda ajutoare de stat de 17 milioane de euro pentru proiect. Constructia fabricii incepe in cateva saptamani, iar productia va demara in primul trimestru al anului viitor. Acesta este primul furnizor auto ce va deschide o fabrica greenfield in Romania, pentru a sustine operatiunile Ford de la Craiova. Compania are aproximativ 19.000 de angajati la nivel mondial, detine 73 de fabrici in 15 tari, iar sediul central este in Luxemburg.

Moscova, preocupata de colaborarea Azerbaidjanului in proiectul Nabucco

Moscova este preocupata de colaborarea Azerbaidjanului in proiectul Nabucco. Seful administratiei presedintiei ruse, Serghei Naryskin, a efectuat o scurta vizita in Azerbaidjan. Expertii sustin ca, la intrevederile sale cu omologul tarii gazda si cu presedintele Ilham Aliev, oaspetele de la Kremlin a abordat un subiect fierbinte pentru Moscova: livrarile de gaze rusesti in Europa pe trasee care ocolesc Rusia. "Probabil ca administratia de la Moscova a dorit sa auda ceva coerent referitor la pozitia Azerbaidjanului in chestiunea Nabucco, pentru ca este vorba de un plan international care ameninta direct interesele pe termen lung ale Rusiei", scrie presa rusa. Analistii moscoviti sustin ca nelinistea Kremlinului a fost generata de rezultatul vizitelor facute in Azerbaidjan si Turkmenistan de seful Comisiei europene, Jose Manuel Barroso, care a semnat declaratia de la Baku privind crearea Coridorului sudic. Nabucco este considerat un rival al gazoductului anuntat de Rusia, South Stream. Nabucco este noua punte de gaz intre Asia si Europa, prin acest proiect Uniunea Europeana incercand sa scape de dependenta fata de Rusia. El va conecta, in mod direct, regiunile cele mai bogate in gaze naturale, regiunea Caspica si Orientul Mijlociu, cu pietele de consum din Europa.

Constantin Stroe: Vremea masinilor electrice vine peste 10 - 15 ani, ele nu vor avea succes rapid nici in tarile foarte dezvoltate

Vremea masinilor electrice vine peste 10 - 15 ani, insa ele nu vor avea succes rapid nici in tarile foarte dezvoltate. Verdictul vine de la vicepresedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe, care este si membru in comisia infiintata pentru a realiza strategia de implementare a automobilului electric in tara. Desi se vor lansa cel putin patru masini electrice in Romania anul acesta, Stroe spune ca in afara de autoturismele pe care le vor lua in probe unele municipalitati, nu prea vom vedea in 2011 masini electrice. "Trebuie sa ai infrastructura pentru ca, daca intri cu o masina pe piata si ramai cu ea blocata, este un rateu. E o moda sa discuti despre masini electrice, insa nu cred in succese fulminante ale acestora nici in tarile dezvoltate", sustine oficialul. Cateva masini 100% electrice s-au lansat in Europa, in tari cu o gandire mai orientata catre protectia mediului, cum ar fi Israel, Portugalia, Irlanda, Olanda sau Franta. Totusi, automobile de clasa mini 100% electrice costa intre 30 si 35.000 de euro si raman foarte scumpe chiar si dupa aplicarea subventiilor de cateva mii de euro date de autoritati.​