Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la sfarsitul anului trecut la 33,3 miliarde de lei, reprezentand 6,5% din PIB, sub limita convenita cu FMI, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice (MFP). Tinta de deficit prevazuta in Scrisoarea suplimentara la Aranjamentul Stand-by incheiat cu Fondul Monetar International era de 34,6 miliarde de lei.

Conform datelor prezentate, cheltuielile bugetare au fost de 201,9 miliarde de lei, in vreme ce veniturile au ajuns la 168,6 miliarde de lei. Veniturile incasate la bugetul general consolidat sunt cu 7,2% mai mari decat cele din anul precedent, in vreme ce cheltuielile au crescut cu 4,2%.

Veniturile bugetului general consolidat au insumat 168,6 mld lei, iar cheltuielile - 201,9 mld lei.

Deficitul bugetar in 2010

La principalele venituri fiscale se mentin diminuari importante ale incasarilor comparativ cu anul 2009. Astfel, sumele incasate din impozitul pe venit s-au redus cu 3,2%, cele din impozitul pe profit au scazut cu 4,9%, iar incasarile din contributii de asigurari sociale s-au diminuat cu 4,5%.

Veniturile din taxa pe valoare adaugata au urcat cu 14,3% fata de anul anterior, iar incasarile din accize au crescut cu 11,5%. De asemenea, au crescut incasarile din venituri nefiscale cu 18,5%, precum si sumele primite de la Uniunea Europeana in contul platilor efectuate au inregistrat o crestere cu 181% fata de aceeasi perioada a anului precedent, respectiv 5,4 miliarde lei fata de 1,9 miliarde lei.

Pe partea de cheltuieli, Ministerul Finantelor arata ca cele cu asistenta sociala s-au majorat cu 7,3%, ca urmare a creşterii cheltuielilor cu ajutorul de şomaj, iar cele cu bunuri şi servicii au urcat cu 5,2%, ca urmare a majorării cheltuielilor bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sănătate pentru plata arieratelor.

Cheltuielile cu asistenta sociala s-au majorat cu 7,3%, iar cele de personal s-au redus cu 8,6%.

Deficitul bugetar in 2010

"La nivelul administraţiilor locale creşterea cheltuielilor cu bunuri şi servicii faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent se datorează preluării finanţării activităţii Camerelor Agricole, începând cu luna martie 2010, precum şi ca urmare a descentralizării unităţilor sanitare prin preluarea acestora începând cu luna iulie 2010 de către autorităţile administraţiei publice locale", se mai arata in comunicatul MFP.

In ceea ce priveste cheltuielile cu dobanzi, reprezentantii ministerului arata ca acestea au crescut cu 20% ca urmare a finanţării deficitelor bugetare acumulate din anii precedenţi. In acelasi timp, cheltuielile de personal sunt cu 8,6% sub cele înregistrate în aceeaşi perioadă din anul precedent.

Conform Ministerului de Finante, cheltuielile aferente programelor cu finantare UE au crescut cu 170%. Totodata, cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital si programe de investitii finantate din surse interne si externe, au fost pe anul 2010 in valoare de 33,7 miliarde de lei, respectiv 6,6% din PIB.

In 2009, deficitul bugetar a fost de 7,4% din PIB.