Moneda nationala s-a apreciat vineri in fata euro, cursul de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) coborand cu 1,04 bani comparativ cu nivelul din ziua anterioara, la 4,2571 lei pentru un euro.

Leul s-a apreciat usor in sedinta de joi de pe piata valutara, inchizand ziua la 4,2640 lei/euro. Economistii arata ca datele privind deficitul bugetar de 6,5% din 2010, sub tinta de 6,6% convenita cu FMI, sugereaza ca ajustarea de anul acesta catre tinta de 4,4% din PIB va fi ceva mai usoara insa diferenta minora nu a parut sa aibe un impact asupra pietelor pentru leu.

"In aceasta dimineata moneda nationala a pierdut ceva teren apropiindu-se de pragul de 4,27 lei/euro intr-o evolutie similara cu cea a burselor europene. Avand in vedere prognozele ING pentru datele din SUA ce urmeaza sa fie publicate astazi, credem ca leul ar putea urma o traiectorie orizontala cu o tendinta de apreciere in sedinta curenta", se arata intr-o nota a ING Bank.

Moneda nationala a continuat sa se aprecize in fata dolarului, moneda americana fiind cotata la 3,1008 lei, cu 0,71 bani mai putin decat joi.

BNR a publicat un curs de 3,2800 lei pentru un franc elvetian, dupa ce in ziua anterioara acesta era cotat la 3,2973 lei. Totodata, cursul stabilit de BNR pentru 100 de yeni japonezi a coborat cu 0,49 bani comparativ cu cotatia de joi, la 3,7519 lei.