Daca reclama este sufletul comertului atunci putem afirma in mod similar ca, creditarea este sangele din inima pulsanda a economiei. Creditarea are trei aspecte importante:cantitatea, eficienta si calitatea.

Mihnea VasilacheFoto: Contributors.ro

Cantitateaeste reprezentata de suma creditarii catre populatie, sectorul corporatist si cel public (guvern si autoritati locale).Eficientase masoara ca si diferenta intre costurile depozitelor si dobanzile creditelor.Calitatease masoara printr-o serie de indici de neplata sau arierate.

Relatia exacta intre cantitate, eficienta, calitate si cresterea PIB-ului este subiectul multor studii de specialitate in diferite tari si in diferite perioade. In cazul tarilor in curs de dezvoltare (inclusiv Romania) majoritatea studiilor par sa indice un efect puternic (corelatie pozitiva) al eficientei institutiilor de credit (banci si IFN-uri) si crestere economica. Cantitatea de credit pare sa aiba un impact statistic mai redus si este chiar considerata o consecinta a dezvoltarii economice si nu o cauza. Al treilea important considerent, calitatea creditarii, are de asemenea un efect important atat direct (datoriile neplatite sunt bani care dispar din sistem deci au efect dezinflationist) cat si indirect prin influenta asupra apetitului de risc (al creditorilor si creditatilor).

Saptamana trecuta BNR a publicat Buletinul Lunar pe Decembrie 2010 ceea ce ne da posibilitatea de a analiza situatia pe intregul an precum si a urmari evolutia creditarii de la varful de dinainte si pana in adancurile crizei. Aceasta analiza ne ofera si cateva invataminte importante pentru viitor si indica modalitati de a ajuta cresterea economica si implicit iesirea din criza.

2010 - Annus Horribilis 2

Pentru Romania 2010 a fost un al doilea an consecutiv in care economia a scazut semnificativ continuand sa puna presiune atat pe creditori (banci si IFN-uri) cat si pe creditati (populatie, corporatii si sectorul public). Acest fenomen a putut fi observat bineanteles si in tari dezvoltate desi durata si cuantumul au fost diferite de la tara la tara. De exemplu, bancile romanesti nu au avut pierderi masive si imediate care sa necesite o injectare de capital din partea statului (si implicit o nationalizare partiala sau totala). Acest lucru se explica prin lipsa de sofisticare a sistemului bancar care l-a izolat de instrumentele toxice si complexe de tip structurat care au cauzat ravagii in banci din Statele Unite, Marea Britanie si Germania. Dobanzile la RON nu au trebuit reduse la zero pentru a compensa efectul dezinflationist al pierderilor. In schimb oricine a putut observa pe propria piele inasprirea, scumpirea si chiar disparitia creditarii din anumite parti ale economiei. Gratie Buletinului Statistic al BNR putem cuantifica mai exact aceste fenomene.

In cursul lui 2008, ultimul an de crestere economica, bilantul monetar agregat al institutiilor si fondurilor de piata monetara (in esenta activele totale ale sistemul financiar din Romania) a crescut cu mai mult de 23% in termeni reali pana la suma de 339 miliarde de lei adica 67% din PIB. De remarcat totusi ca si la maximul de varf inainte de criza economia romaneasca folosea creditul intr-o masura mult mai mica (raportata la PIB) decat tarile dezvoltate. De exemplu, in Statele Unite valoarea creditarii private (ipotecar, auto, carti credit, bancar, obligatiuni corporatiste, etc) este aproximativ 167% din PIB. In cursul lui 2009 creditarea agregata la nivel national a crescut in termeni reali cu 2% dar in domeniul crucial al creditului de consumatori si corporatist a scazut cu 8%. In cursul lui 2010, al doilea an de scadere economica, cresterea creditarii agregate reala a fost nula iar creditarea consumatorilor si a companiilor a continuat sa scada cu 4%. Cu toate acestea este greu de spus daca cresterea, respectiv scaderea creditarii, a fost o cauza sau o consecinta a cresterii, respectiv a scaderii economice. Cert este ca a fost format un cerc virtuos in timpul cresterii economice care s-a transformat rapid intr-unul vicios in timpul crizei.

In mod logic, BNR a incercat sa compenseze aceasta descrestere abrupta acantitatiide creditare prin scaderea costuluiei, implementata in practica prin reducerea dobanzilor de referinta acompaniata de o serie de alte masuri precum reducerea rezervelor obligatorii ale bancilor. Intr-o oarecare masura BNR a reusit, desi aceste eforturi s-au reflectat doar partial ineficientizareacreditarii in Romania din cauza costurilor operationale mari ale bancilor. Acest fapt este cauza recentelor „contre” publice intre Dnii Lucian Croitoru (BNR) si Steven van Groningen (CEO Raiffeisen Bank Romania).

Cel mai bun lucru care se poate spune despre aceasta perioada foarte dificila este ca,pana in prezent, sistemul financiar din Romania a fost stabil, neinregistrand pierderi atat de mari incat sa conduca la insolvente, panici bancare sau interventii ale autoritatilor. Sau poate nu este chiar asa?

Cosmarul Guvernatorului

Al treilea aspect al creditarii, si cel despre care s-a vorbit cel mai putin pana acum, estecalitatea creditarii. In practica acest lucru se masoara printr-o serie de indici care urmaresc intarzierile la plata (cu cat mai mari cu atat mai putin probabila returnarea imprumutului), valoarea garantiilor (care trebuie evaluat regulat conform normelor BNR - ganditi-va numai la cum a evoluat piata imobiliara din Romania!) si procentul de recuperare al imprumutului de la rau-platnici. Toti acesti indici sunt colectati si agregati de BNR fiind si ei publicati in Buletinul Lunar din Decembrie 2010. Inainte sa ii analizam, putina teorie despre cum functioneaza o banca.

Banca comerciala este una din cele mai vechi institutii economice ale umanitatii – prima a fost formal inregistrata in Italia in 1472 dar activitatea informala de creditare o predateaza cu multe secole. In esenta o banca accepta depozite de la populatie si companii (la care uneori se adauga imprumuturi din piata), proprietarii bancii adauga putin capital – impreuna toti acesti bani formeaza pasivul bancii. Acesti bani sunt apoi investiti sub forma de imprumuturi catre populatie, companii sau autoritati publice creandu-se astfel pasivul bancii care este prin definitie egal cu activul.

Merita observat ca, in general, capitalul propriu in sectorul bancar a variat in ultimii 50 de ani intre 5-15% din dimensiunea pasivelor/activelor ceea ce duce la un efect de parghie mult mai mare decat in orice alt sector al economiei. In practica acest lucru inseamna ca banca este o institutie care functioneaza peincredere.Evident, nu toate bancile sunt la fel de sigure - siguranta masurandu-se in principal prin solvabilitate si lichiditate. Solvabilitatea inseamna ca banca are suficient capital propriu pentru a absorbi pierderile cauzate de rau platnici. Lichiditatea se refera la abilitatea unei banci de a replati depozitele la cererea oricarui client. Avand in vedere insa ca depozitele se pot retrage practic oricand dar imprumuturile pe care banca le face sunt pe termen mediu si lung nu exista nici o banca din lume atat de lichida incat sa reziste la ceea ce in engleza se numeste „run on the bank” adica o retragere masiva si concomitenta a banilor clientilor.

Inchizand aceasta paranteza revin la situatia bancilor romanesti. Din pacate calitatea imprumuturilor atat catre populatie cat si catre companii continua sa se deterioreze. Creditele clasificate ca si indoielnic si pierdere (neajustate pentru garantii) au crescut cu 50% in cursul anului 2010 pana la suma de 43 miliarde lei adica21%din total (nivelul era de15%in 2009). Aceasta cifra este ingrijorator de mare. Daca adaugam si categoria substandard suma totala a creditelor cu probleme creste la 65 de miliarde de lei adica31%din total. Un calcul simplu ne spune daca bancile recupereaza doar 50% din aceasta suma pierderile efective vor fi de10%pana la15%din pasivele bancilor. Aduceti-va aminte de dimensiunea capitalurilor proprii de, in medie in Romania,14%care ar fi astfel puternic afectate de absorbirea pierderilor. Daca aceste pierderi potentiale se concretizeaza, sistemul bancar romanesc se apropie periculos de tare de insolventa.

Ce aduce 2011

Cu putin noroc si multa indemanare, in practica situatia nu va fi atat de grava. Pierderile devin o mare problema numai cand prin cristalizare afecteaza lichiditatea si pot cauza panica. O redresare a economiei ar trebui sa insemne si o diminuarea a creditelor clasificate indoielnic, pierdere sau substandard. Politica de provizionare aferenta acestor categorii este in teorie rigid stabilita de normele BNR dar in practica, ca in mai toate tarile dezvoltate, aceasta se arata relativ ingaduitoare pentru a lasa bancile sa absoarba pierderile in timp si sa isi refaca capitalizarea prin profituri. Proprietarii bancilor au posibilitatea (si de mult ori o fac) sa investeasca sume aditionale pentru a acoperi pierderile si a mentine solvabilitatea.

Cifrele agregate ascund insa un alt pericol, acela al situatiei bancilor mici expuse disproportionat la sectoare ale economiei care sufera relativ mai mult ca de exemplu IMM-urile si constructiile. Sa luam ca exemplu Banca Carpatica (aleasa pentru ca este tranzactionata pe bursa deci obligata sa publice rapoarte trimestriale). Provizioanele, care in mod cert subestimeaza potentialele pierderi, au crescut spectaculos obligand actionarii sa injecteze aproape 113 milioane de lei in 2010 si inca 100 milioane de lei la inceputul lui 2011 numai pentru a mentine nivelul minim de capitalizare de 8% cerut de BNR. La jumatea anului 2010 creditele clasificate ca si indoielnic sau pierdere ajungeau la uluitorul nivel de56%din total. Intr-o astfel de situatie dificila se afla in mod cert si alte banci mici.

Ce lectii putem trage pentru 2011 si mai departe? Autoritatile trebuie sa aiba planuri de urgenta, si capital, pentru a trata si izola eventualele insolvente din sistemul financiar si in special din cel bancar. Increderea in acest sistem este esentiala pentru buna lui functionare si asta inseamna pana la urma increderea in statul roman ca si garant de ultim resort. Daca aceasta incredere se pastreaza, exista sansa ca creditarea sa isi revina odata cu economia si sa se formeze din nou acel cerc virtuos de dinaintea crizei.

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro