Ce stat sufera cel mai mult din cauza crizei din Libia si cu ce scenarii se opereaza in zona

de Dan Popa     HotNews.ro
Duminică, 27 februarie 2011, 7:39 Economie | Finanţe & Bănci

Revolta în Libia continuă să inflameze preţurile petrolului si sa-i ingrijoreze din ce in ce mai mult pe oficialii guvernelor. In Romania, instabilitatea libiana s-ar putea traduce prin scumpirea la pompa a carburantilor, masura care va afecta tinta de inflatie a BNR prin antrenarea cresterilor altor preturi. Statistic vorbind, cei mai afectati de criza din Libia -prin prisma importurilor de petrol- sunt italienii, francezii si germanii (conform Agentiei Internationale a Energiei- AIE). Ceea ce ingrijoreaza insa cel mai tare, in ciuda asigurarilor venite dinspre arabi, este incertitudinea din zona. Scenariile nu sunt deloc optimiste, iar recentul atentat de la cea mai mare rafinarie din Irak demonstreaza vulnerabilitatea zonei.

“Suntem în contact cu AIE  şi avem capacitatea de a reacţiona în caz de întrerupere a aprovizionării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Jay Carney, fara a preciza ce măsuri ar putea lua administraţia Obama pentru a face faţă unei astfel de situaţii. Aceste comentarii ale Casei Albe intervin după ce trei
top importuri de petrol din Libia
Foto: AIE
parlamentari democraţi i-au cerut preşedintelui Barack Obama să utilizeze rezervele strategice de petrol ale Statelor Unite pentru a evita o creştere a preţurilor la ţiţei legată de tulburările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord

Creşterea actuală a preţului petrolului, provocată de turbulenţele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, constituie o “ameninţare gravă” pentru creşterea economică în lume, a estimat joi premierul rus Vladimir Putin, citat de AFP. El a indicat că Rusia nu doreşte o asemenea creştere a preţului petrolului şi a recunoscut că economia rusă “va fi afectată” ca toate celelalte. Nu trebuie “să lăsăm ca preţurile să crească într-un mod atât de brutal”, a adăugat el.
  • Pe ce scenarii se mizeaza?
1 O posibila contagiune in Algeria, scriu analistii contactati de Les Echos, ar fi dificil de gestionat. După Tunisia, Egipt şi Libia, o extindere a mişcării de revolta în Algeria nu este exclusa. "Întrebarea pe care trebuie sa ne-o punem este daca revoltele se vor limita la Libia sau se vor raspandi în Algeria, a explicat CEO-ul Schlumberger, Andrew Gould. Libia exporta 1.2 milioane de barili pe zi iar o oprire a livrarilor in Europa ar fi foarte problematica. In cazul în care Algeria va fi si ea afectata, situatia ar deveni foarte grava.
2 Un război civil in Libia, in acest caz productia de petrol urmand sa fie oprita. Goldman  Sachs a estimat declinul zilnic al productiei la 500.000 de barili pe zi. Mai pesimist, Barclays Capital sugerează
cifra de 1 milion de barili  pe zi. "Posibilitatea unui război civil a crescut semnificativ tensiunea pe pieţele de petrol “, explica analistii Barclays Capital. E drept, cu o capacitate de producţie disponibilă de 5 milioane de barili pe zi, OPEC poate face faţă unei întreruperi a livrărilor libiene.
3 Situaţia poate derapa in proximitatea Arabiei Saudite. In Bahrain sunt deja manifestatii, la care se cere sfârşitul dinastiei Al-Khalifa. Bahrainul este separat de Arabia Saudita de un pod de 26 de kilometri. Un pod care poate fi trecut extrem de usor...
  • Regiunea este un butoi de pulbere
top importuri petrol libian ca pondere in total imp. petrol
Foto: AIE
Tripoli - Haos total in statul care deţine cele mai mari rezerve de petrol din Africa; preşedintele Muammar Gaddafi refuză să cedeze puterea în pofida protestelor antiprezidenţiale care continuă din 15 februarie şi cu toate că opozanţii regimului îşi extind controlul asupra unor regiuni din ţară. Liderii europeni susţin adoptarea de măsuri imediate împotriva Libiei. Preşedintele american Barack Obama a impus sancţiuni contra colonelului libian Muammar Gaddafi şi a rudelor apropiate ale acestuia. Guvernele din toata lumea isi evacueaza cetăţenii din Libia; NATO şi-a oferit serviciile pentru a coordona, împreună cu UE, evacuarea străini blocaţi în Libia.
Gaddafi le cere susţinătorilor să se pregătească să apere naţiunea. "La momentul potrivit, vom deschide depozitele de arme, pentru ca toţi libienii şi toate triburile să fie înarmate, pentru ca Libia să devină roşie de sânge", a subliniat el.

Gaddafi l-a acuzat pe liderul al-Qaida, Osama ben Laden, pentru problemele din Libia. Gaddafi este însă tot mai izolat, chiar şi unele zone din Tripoli fiind acum sub controlul opozanţilor.

Fiul lui Muammar Gaddafi, Saif al-Islam, a promis vineri seară că statul va recăpăta controlul în provinciile din est, preluate de protestatari. "Suntem convinşi că statul va recăpăta controlul asupra oraşelor din est", a spus el, vineri seară, potrivit dpa. El a declarat că primeşte telefoane de la localnici de acolo, mai ales din Benghazi, care se plâng de deteriorarea condiţiilor de trai.

oferta globala de petrol
Foto: AIE
Comisia Europeană a decis, la 25 februarie, alocarea a 3 milioane de euro pentru nevoi umanitare în Libia şi ţările vecine. Consiliul Drepturilor Omului al ONU a adoptat, la 25 februarie, o rezoluţie prin care cere suspendarea Libiei din rândurile sale, precum şi o anchetă independentă asupra represiunii violente exercitate de regimul lui Muammar Gaddafi.

Manama - Protestatarii din Bahrein şi-au continuat presiunile asupra regimului de la Manama. Mii de protestatari şi-au început manifestaţia sâmbătă, la Manama, scandând "Pleacă, Hamad", cu referire la regele Bahreinului Hamad ben Issa Al-Khalifa. Opoziţia aşteaptă "clarificări" de la guvern cu privire la dialogul naţional

Sanaa - Importante triburi s-au alăturat sâmbătă mişcării de contestare a preşedintelui Yemenului, Ali Abullah
cererea de petrol
Foto: AIE
Saleh. Preşedintele Saleh a descris la 26 februarie partidele de opoziţie ca fiind "laşe" şi le-a provocat să-l învingă în alegeri

Bagdad - Mii de persoane au participat la mitingul convocat la 25 februarie, în piaţa Tahrir din Bagdad, pentru a denunţa corupţia şi a cere locuri de muncă. Producţia celei mai mari rafinării de petrol din Irak a fost întreruptă la 26 februarie, ca urmare a unui atentat care a avariat grav una din unităţile acesteia

Tunis - Guvernul de tranziţie a anunţat organizarea de alegeri cel mai târziu la mijlocul lunii iulie, după ce zeci de mii de tunisieni au cerut demisia executivului interimar condus de Mohammed Ghannouchi; acesta a fost cea mai amplă demonstraţie de protest din Tunisia după căderea preşedintelui Ben Ali, la 14 ianuarie

Cairo - Circa 2000 de egipteni s-au strâns în piaţa Tahrir din Cairo, pentru a-i cere premierului si a celorlalte figuri politice apartinand vechiului regim sa paraseasca puterea. Se mai solicita un nou guvern format din tehnocrati. In acelasi timp, armata egipteana si-a prezentat sambata dimineata scuzele pentru confruntarile care au avut loc in piata.


Citeste mai multe despre   












[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

6394 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    globalizare (Duminică, 27 februarie 2011, 8:10)

    ovidiu [anonim]

    globalizare asta inseamna marile compani detin puterea .normal ce treaba avem noi cu iei dar uite asa vor mai scoate bani de la noi si maine daca intro insula se vor bate cateva maimute va creste pretu la banane
    • -1 (1 vot)    
      realmente, (Duminică, 27 februarie 2011, 9:32)

      kollapsisa [anonim] i-a raspuns lui ovidiu

      gindeste cu totul si cu totul altceva cind il acuza pe liderul al-Qaida, Osama ben Laden, pentru problemele din Libia ...
  • 0 (0 voturi)    
    Ce-mi place (Duminică, 27 februarie 2011, 10:37)

    -2peu- [anonim]

    fatarnicia germano-franceza. Urla in gura mare ca trebuie liberalizat pretul gazelor rusesti in Europa in timp ce ei se indoapa cu gaz la pret promotional din Libia! M-am saturat de asemenea cameleoni, care raporteaza cresteri economice folosind resurse ieftine la care numai ei au acces. Sa-i vad pe germani si italieni cu ce mai fac ei crestere economica daca trebuie sa ia gaz de la rusi. Nu stiam de ce o tot taraganeaza cu Nabuco, o tineau lunga toata ziua si noi stateam cu mina intinsa la ei sa incepem odata lucrarile. Normal ca le convenea pt ca ei pompau din alta parte.
    • +1 (1 vot)    
      observatie (Duminică, 27 februarie 2011, 16:50)

      Vlad-I [utilizator] i-a raspuns lui -2peu-

      Noi avem 50% gaz si petrol de la noi si tot nu suntem in stare sa crestem, de fapt, chiar si unde putem spune ca suntem buni si avem rezultate ok uitandu-te mai bine prin comparatie sunt de fapt rezultate mediocre. Populatia are un nivel mediocru, sunt rari romanii de inalta calitate, asta este o mare problema.
      • 0 (0 voturi)    
        mda dar nui chiar asa (Luni, 28 februarie 2011, 22:33)

        cosming [anonim] i-a raspuns lui Vlad-I

        avem de la noi dar cu preturi de import. petrom are pretul de productie cu 15%/baril si si-l vinde singur cu 100-100$/baril ca sa aiba ce rafina...

        deci nu vorbi prostii
  • -1 (1 vot)    
    Iata ce scria cineva prin 2005: (Duminică, 27 februarie 2011, 11:59)

    AlinN [anonim]

    Acum mai bine de jumatate de deceniu cineva se gandea la problemele astea si era considerat alarmist.

    http://paisie.freehostia.com/Civilizatie/Ecologie/008_ViataDuaCrah.htm

    Tot de aici putem intelege ce se petrece acum: "război pentru controlul distribuţiei mondiale de petrol şi a punctelor critice în transport"

    Pentru cine are rabdare sa citeasca tot materialul de atunci veti vedea ca si presedintele Basescu este mentionat.
  • -2 (2 voturi)    
    dobitocia occidentala (Duminică, 27 februarie 2011, 15:46)

    costi [anonim]

    Am o bucurie fata de ce consecinte se abat asupra economiei occidentale.Occidentalii cei isterici care tocmai ei sustineau protestele din Libia si Egipt,acum se plang ca pretul petrolului s-a scumpit si a afectat economia lor. Acum spun ca Libia le-a dat o lovitura prin oprirea livrarilor de petrol dar bravo Libiei ca sa nu mai stea occidentalii cu nasu pe sus iar Europa condusa de niste regimuri idioate sa isi dea seama ca nu altii sunt la mana ei ci ea este la mana altora. Iese in evidenta senilitatea Occidentului care sustinea protestele din Libia si faptul ca se plange ca situatia din Libia afecteaza economia occidentala.
    • +2 (2 voturi)    
      Costi , tu nu intelegi numic (Duminică, 27 februarie 2011, 19:15)

      Vlad-I [utilizator] i-a raspuns lui costi

      Te rog eu pleaca pe alt forum ! Occidentul nu este ceva monolitic copile, gasesti milioane de occidentali care tot timpul vorbesc de anti-capitalism, oricum occidentul este principalul si unicul donator de miliarde de dolari pt. tarile sarace. In occident exista democratie si valori, valorile iti spun ca terebuie sa sustii poporul care vrea democratie. In plus romania face parte din cei 27, deci noi suntem occidentul, numai un om prost isi trage singur gloante in picior.
      • 0 (0 voturi)    
        Ciocnirea civilizatiilor (Duminică, 27 februarie 2011, 20:49)

        Gustav [anonim] i-a raspuns lui Vlad-I

        Draga Vlad, e unul pe care il cheama Samuel Huntington si care prin 1995 scotea o carte cu numele "Ciocnirea civilizatiilor". Se intampla acum exact ce a cobit acest individ!
        Daca ai fi citit-o ai fi aflat cu surprindere ca valorile occidentului nu coincid absolut deloc cu cele ale lumii arabe iar revoltele din aceasta perioada nu au nimic comun cu aspiratii arabe pentru "dimocrasi".
        Sunt o cultura total diferita care, in conditiile exploziei demografice (media de varsta in tarile arabe este sub 30 de ani), nu vede altceva decat ca dupa aproape un secol de binefaceri din partea occidentului au ajuns muritori de foame sub conduceri autocrate. Sper din toata inima ca occidentul va sti sa gestioneze situatia actuala care este, dupa parerea mea, inca departe de a fi exploziva. Doamne fereste de instalarea unor regimuri islamice in Orient! Atunci vom simti cu adevarat ce inseamna "ciocnirea civilizatiilor", iar noi suntem exact pe falia dintre civilizatii.
    • 0 (0 voturi)    
      OOOO (Luni, 28 februarie 2011, 5:55)

      Mihai [anonim] i-a raspuns lui costi

      Stai linistit ca occidentalii o duc bine...chiar si in vremuri de criza.
  • +1 (1 vot)    
    National Intelligence Council (Duminică, 27 februarie 2011, 17:37)

    ddd [anonim]

    Problemele astea au fost prevazute de experti cu ceva timp in urma. Tare-as vrea ca articolele sa fie mai bine documentate din surse serioase si coerente.
    Raport National Intelligence Council, pentru probleme legate de energie si combustibili pag 41 si mai departe:
    http://www.dni.gov/nic/PDF_2025/2025_Global_Trends_Final_Report.pdf

    Evenimentele din Orientul Mijlociu nu pot decat sa grabeasca o tranzitie inevitabila.
    Merita citit ;)
  • 0 (0 voturi)    
    italia (Luni, 28 februarie 2011, 3:00)

    ampersand [anonim]

    Tocmai ce-am citit că Italia a suspendat pactul de neagresiune militară ce-l avea cu Libia.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version