AUDIO Jurnalul Economic RFI - HotNews.ro: Bloomberg: Grupul Rompetrol e dispus sa se imprumute pentru a plati datoria catre Romania. OCDE: Criza alimentelor este mai putin grava decat in 2008

de Dumitrina Galantonu     HotNews.ro
Joi, 3 martie 2011, 9:30 Economie | Finanţe & Bănci

Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro



Bloomberg: Grupul Rompetrol e dispus sa se imprumute pentru a plati datoria catre Romania 

Grupul Rompetrol ar putea lansa o emisiune de obligatiuni sau ar putea contracta un imprumut daca va ajunge la un acord cu Guvernul in ceea ce priveste plata datoriei catre statul roman, a declarat presedintele grupului petrolier, citat de Bloomberg. Rompetrol, controlat de grupul kazah KazMunaiGaz, s-a oferit in luna ianuarie sa plateasca o parte a datoriei de 515 milioane de euro catre statul roman, iar restul sa ii utilizeze pentru modernizarea rafinariei Petromidia.

Rompetrol a platit anul trecut 54 milioane de euro in contul acestei datorii, insa actionarii Rompetrol Rafinare au aprobat in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) din 30 septembrie, conversia in actiuni a obligatiunilor nerascumparate de la stat.

In urma conversiei, statul roman va detine prin Ministerul Finantelor 44,69% din actiuni, in valoare de 1,97 miliarde de lei. Astfel, statul devine actionar la Rompetrol, desi Ministerul de Finante a cerut plata integrala a datoriei, care a ajuns la scadenta la 30 septembrie 2010. Grupul Rompetrol va ramane cu 42,4% din actiuni, in valoare totala de 1,87 miliarde de lei, iar 12,8% din capitalul social va fi detinut de alti actionari.

Statul roman sustine insa ca Rompetrol nu poate face conversia in actiuni dupa ce a platit o mica parte din datorie, oficialii aratand ca grupul petrolier trebuie sa faca ori plata integrala a sumei datorate ori o conversie in actiuni a datoriei totale.

La sfarsitul lunii februarie, Sorin Blejner, seful Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) a declarat ca este putin probabil ca Romania sa accepte ca Rompetrol Group sa plateasca doar o parte a datoriei.


OCDE: Criza alimentelor este mai putin grava decat in 2008

Criza actuala a alimentelor este mai putin grava decat in 2008, intrucat pretul orezului a crescut intr-un ritm mult mai redus decat al altor cereale, potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE). 

Contractele la termen pentru orez tranzactionate la bursa din Chicago au urcat cu 3,4% in ultimele 12 luni, comparativ cu avansul de 60% in cazul graului si 93% pentru porumb.

Productia mondiala de orez alb va creste cu 2,4% in intervalul 2010-2011, potrivit estimarilor Departamentului Agriculturii din Statele Unite, avans care va contribui la mentinerea stocurilor aproape de cel mai ridicat nivel din ultimii sapte ani.

Pretul orezului a crescut de aproape trei ori in decurs de 20 de luni incheiate in aprilie 2008, contribuind la cresterea numarului de persoane subnutrite, la 1,02 miliarde in 2009.

Numarul acestor persoane a scazut anul trecut la 925 de milioane, primul declin din ultimii 15 ani, ca urmare a redresarii economice si a scaderii preturilor alimentelor.

"Amploarea problemei nu este la fel de mare ca in 2008, pentru mari parti ale lumii", a declarat Ken Ash, director pentru comert si agricultura la OCDE.

Cresterea pretului orezului, cu 33% in 2007 si cu 11% anul urmator, a agravat criza alimentelor din 2008, dupa ce producatori precum Cambodgia, Vietnam, India si Egipt au interzis exporturile.

Preturile mondiale ale alimentelor au urcat cu 28% in ultimele 12 luni si au atins un nivel record in ianuarie, potrivit Organizatiei pentru Alimente si Agricultura a Natiunilor Unite. Acest fapt a contribuit la revoltele populare din nordul Africii si Orientul Mijlociu, care au dus la inlaturarea presedintilor din Egipt si Tunisia.


Nokia isi extinde capacitatea de productie printr-o investitie de circa 200 milioane de euro in Vietnam 

Nokia va investi circa 200 de milioane de euro in dezvoltarea unei noi fabrici de productie in Vietnam, aproape de capitala Hanoi. Deschiderea oficiala este estimata pentru 2012, a anuntat producatorul finlandez. Prin aceasta investitie, Nokia isi extinde capacitatea de productie, care in prezent consista in zece mari fabrici de productie in noua tari, printre care si Romania.

Investitia Nokia este motivata de nevoia crescuta de comunicare la nivel mondial.

"Oportunitatile sunt imense: aproape 90% din populatia lumii este acoperita de semnal radio si totusi 3,2 miliarde de oameni nu detin inca un telefon mobil. De asemenea, se estimeaza ca 3,7 miliarde de oameni detin telefoane mobile, din care putin sub jumatate dintre acestia il folosesc pentru accesarea internetului", a declarat Esko Aho, vicepresedinte al Nokia.

Producatorul finlandez are in prezent fabrici de productie in Brazilia, Mexic, Finlanda, Ungaria, Romania, Marea Britanie, China, India si Coreea.


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

225 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă