“Mult timp, o problema foarte importanta a investitorilor straini a fost situatia arieratelor guvernului: guvernul avea arierate foarte mari catre companiile germane, dar ne bucuram ca a lucrat in mod activ in ultimele luni pentru a le reduce. Avem semnale pozitive legate de acesata problema. Inca un lucru de care investitorii germani se plang este dificultatea de a gasi forta de munca calificata. Germania are un sistem foarte elaborat de calificare profesionala, iar un sistem similar nu exista in Romania”, a declarat pentru HotNews.ro Dr. Sonja Kreibich, atasat economic pe langa Ambasada Germana.

Dr. Sonja KreibichFoto: Hotnews

Reporter: Care sunt principalele probleme ale investitorilor germani din Romania?

Dr.Sonja Kreibich

Entuziasmul investitorilor germani din trecut, din anii de crestere de dupa aderarea Romaniei la UE, a slabit putin

Sonja Kreibich

: Problemele investitorilor straini din Romania nu sunt specifice exclusiv tarii dvs., dar avem informatii exacte de la investitorii germani si va putem spune ca entuziasmul lor din trecut, din anii de crestere de dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, a slabit putin. Criza economica a aratat ca Romania are unele probleme structurale care nu sunt foarte incurajatoare pentru investitorii straini. Administratia ineficienta, birocratia, problemele cu respectarea legii, coruptia, licitatiile publice netransparente, infrastructura defectuoasa - acestea sunt principalele probleme ale investitorilor germani dintr-un punct de vedere practic.

Mult timp, o problema foarte importanta a investitorilor straini a fost situatia arieratelor guvernului: guvernul avea arierate foarte mari catre companiile germane, dar ne bucuram ca a lucrat in mod activ in ultimele luni pentru a le reduce. Avem semnale pozitive legate de acesata problema.

Inca un lucru de care investitorii germani se plang este dificultatea de a gasi forta de munca calificata. Germania are un sistem foarte elaborat de calificare profesionala, iar un sistem similar nu exista in Romania, dar acum lucram la crearea unor programe individuale de pregatire pentru a remedia aceasta problema.

Principalele probleme ale investitorilor germani:

- Administratia ineficienta

- Birocratia

- Problemele cu respectarea legii

- Coruptia

- Licitatiile publice netransparente

- Infrastructura defectuoasa

Sonja Kreibich

Reporter: In contextul regional al Europei de Est, care sunt avantajele Romaniei pentru investitorii straini?

Dr. Sonja Kreibich: Tocmai v-am enumerat o lista lunga de probleme cu care se confrunta investitorii straini, dar Romania ramane o piata interesanta pentru investitori.

Romania are cateva puncte tari foarte importante: in primul rand, este cea mai mare piata din regiune, iar consumatorii inca au o cerere neobisnuit de mare. Pe termen mediu, perspectivele Romaniei sunt foarte interesante pentru investitori. Nivelul salariilor este inca relativ bun pentru productie.

Pentru investitorii germani, un alt punct tare este buna cunoastere a limbii germane in Romania, nu doar in Transilvania, ci in toata tara. Apoi, desigur, localizarea strategica a tarii, in apropierea altor piete interesante catre Est, dar suficient de aproape de Germania. Un sector al economiei care beneficiaza de aceasta apropiere este cel al productiei de piese pentru automobile. Multi producatori germani de piese auto si-au localizat productia in Romania pentru ca este suficient de aproape pentru a putea face livrarile la timp catre Germania.

Apoi, inca un lucru notabil este forta de munca de inalta calificare din sectorul IT, care este un avantaj al Romaniei.

Evolutia schimburilor comerciale dintre Romania si RFG/Germania in intervalul 1950-2010

FOTOGALERIE Evolutia schimburilor comerciale dintre Romania si Germania in intervalul 1950-2010

Reporter: Care este opinia dvs. in legatura cu masurile economice luate pana in prezent de guvern pentru a stimula si stabiliza economia?

Dr. Sonja Kreibich: Credem ca Romania a avut nevoie de reforme structurale, de consolidarea bugetara si de reducerea deficitului. Pentru Germania, controlul asupra deficitului bugetar este extrem de important si credem ca masurile convenite cu Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Banca Mondiala au fost necesare si ne bucuram ca guvernul roman le-a implementat, chiar daca nu au fost usor de acceptat pentru populatie. Speram ca aceste reforme vor continua si ca vom vedea o flexibilizare a pietei muncii in viitorul apropiat.

​Reporter: Ce ar trebui sa faca guvernul in continuare pentru a stimula cresterea economica si pentru a atrage investitori straini? Ati mentionat infrastructura defectuoasa.

Dr. Sonja Kreibich: Credem ca Romania trebuie in primul rand sa isi imbunatateasca competitivitatea si productivitatea. Multi investitori au venit in Romania atrasi de nivelul scazut al salariilor, pentru a fabrica produse care au nevoie de o calificare redusa si de o tehnologie simpla. Acest avantaj ar putea sa nu dureze, iar Romania risca sa fie depasita de alte tari de la Est sau din Africa de Nord, care ar putea avea forta de munca si mai ieftina.

Credem ca Romania trebuie in primul rand sa isi imbunatateasca competitivitatea si productivitatea

Sonja Kreibich

Credem ca Romania trebuie sa isi creasca productivitatea, iar acest lucru poate fi facut doar prin investitii in cercetare, in educatie, in locuri de munca si, bineinteles, in infrastructura. Pentru a face acest lucru, Romania trebuie sa absoarba fondurile de la Uniunea Europeana pe care le are la dispozitie, acest lucru trebuind facut cat mai repede, pentru a putea reduce decalajele.

In general, din nou, climatul mediului de afaceri trebuie imbunatatit, in ceea ce priveste problemele pe care le-am mentionat deja: birocratia, administratia ineficienta, problemele legate de coruptie si asa mai departe.

​Reporter: Ce parere aveti despre nivelul si numarul taxelor din Romania?

Dr. Sonja Kreibich: Cel mai important lucru la care se asteapta investitorii este stabiltitatea fiscala. In ultima luna am primit multe semne contradictorii in ceea ce priveste sistemul fiscal, au fost multe propuneri in ultimele saptamani, iar acest lucru nu a ajutat situatia climatului de investitii.

De asemenea, suntem de parere ca nu toate problemele care apar in aplicarea codului fiscal trebuie remediate printr-o modificare legislativa. In multe cazuri, problemele pot fi rezolvate printr-o administrare fiscala mai eficienta si mai coordonata. Acestea sunt principalele comentarii legate de sistemul fiscal romanesc si, bineinteles, este prerogativa Romaniei sa ia deciziile legate de nivelul taxelor, desi Germania doreste in prezent o armonizare europeana a nivelului taxelor.

Este prerogativa Romaniei sa ia deciziile legate de nivelul taxelor, desi Germania doreste in prezent o armonizare europeana a nivelului taxelor

Sonja Kreibich

Reporter: Care este prognoza dvs. pentru starea economiei romanesti in 2011?

Dr. Sonja Kreibich: Stim cu totii ca prognozele oferite de diferite institutii variaza foarte mult, mergand de la 0,5% pana la 2% crestere pentru 2011. Din informatiile pe care le avem de la investitorii germani putem sa spunem ca suntem optimisti, dar precauti: angajarile au reinceput, exporturile catre Germania au crescut, mai ales din cauza ca economiile romana si germana sunt legate foarte strans: cand exporturile germane cresc, exporturile romanesti catre Germania cresc si ele.

Am mentionat sectorul fabricarii de piese auto: multe companii germano-romane produc pentru piata germana si beneficiaza de revenirea economica din Germania.

​Reporter: Care a fost evolutia schimburilor comerciale dintre Romania si Germania in anul 2010?

Dr. Sonja Kreibich: Germania ramane principalul partener comercial al Romaniei, iar acest lucru se intampla de mai multi ani. Schimburile bilaterale au crescut fata de 2009 cu aproximativ 20%, pana la o valoare totala de 40 de miliarde de euro si ne asteptam ca aceasta crestere sa se mentina si in 2011.

​Reporter: Care sunt principalele exporturi germane catre Romania si care sunt principalele exporturi romanesti catre Germania?

Dr. Sonja Kreibich: Principalele exporturi germane catre Romania sunt echipamentele electrice, automobilele, piesele si utilajele auto, produsele chimice, iar lista exporturilor romanesti catre Germania este similara. Cel mai important segment in ceea ce priveste exporturile este cel auto, masini si piese, reprezentat in mare parte de Dacia, care este cumparata in numere mari in Germania. Din datele pe care le avem, numarul inmatricularilor de masini produse de Renault si Dacia in Germania a crescut cu 20,8% in primele doua luni ale acestui an, iar cota de piata a companiei a ajuns la 5,9%. Este foarte importanta si prezenta unor companii care fabrica piese auto in Romania. Produsele lor sunt o componenta importanta a exporturilor din sectorul auto. Apoi, importante mai sunt exporturile romanesti de echipamente electrice si de textile.