Grecia a vandut marti certificate de trezorerie in valoare de 1,62 miliarde de euro, insa va trebui sa plateasca o dobanda mai mare comparativ cu emisiunile anterioare dupa retrogradarea ratingului de tara de catre Moody's, potrivit Financial Times. Certificatele de trezorerie, cu maturitatea la sase luni, au fost vandute la o dobanda de 4,75%, fata de 4,64% la emisiunea de titluri din februarie​.

Investitorii straini au cumparat 31% din emisiunea de certificate de trezorerie.

Agentia de rating Moody's Investors Service a anuntat luni ca a retrogradat cu trei trepte ratingul pentru datoria suverana a Greciei, de la Ba1 la B1, si a avertizat ca ar putea recurge la noi scaderi, din cauza dificultatilor economice persistente si a riscului de incetare de plati. Agentia estimeaza ca procesul de asanare bugetara din Grecia ramane "foarte ambitios" dar statul inregistreaza in continuare "dificultati considerabile" in ceea ce priveste colectarea veniturilor.

Totodata, Moody's considera ca riscul de restructurare a datoriei suverane de 350 miliarde de euro nu este exclus dupa 2013, apreciind ca posibilitatea unei incetari de plati sau a unei restructurari a datoriei a crescut dupa ultima reducere a ratingului suveran al Greciei din iunie 2010.

Grecia ar trebui sa plateasca in luna martie 12 miliarde de euro in contul acestei datorii. FMI urmeaza sa aprobe saptamana viitoare eliberarea celei de-a patra transe din imprumutul acordat Greciei, de 4,1 miliarde de euro, iar statele din zona euro vor asigura restul de 10,9 miliarde de euro din ajutorul de 15 miliarde de euro ce va fi acordat acestui stat in primul trimestru.