Anii 2009 si 2010 au fost anii reformei. Au fost aplicate programe de austeritate, au fost taiate salarii si cheltuieli publice, ne-am imprumutat de miliarde de euro de la FMI, UE si BM, s-a incercat stoparea derapajelor macroeconomice. Mai pe scurt, autoritatile au incercat sa puna frana masinii care o lua la vale, facand-o sa urce panta competitivitatii economice. Unde suntem dupa doi ani de reforme? Unde am castigat si unde am pierdut? Care sunt punctele in care mai avem de reformat si unde au avut succes reformele?

  • In primul rand, vestile proaste: ne revenim, dar decalajul fata de celelalte state creste

Este posibil ca economia Romaniei sa inregistreze un plus marginal in 2010, dar asta nu va insemna mare lucru. Tarile din jur si-au revenit mai repede decat noi, lucru care se traduce prin intarzieri in fluxurile investitiilor straine directe (banii prefera zone mai sigure si cu o predictibilitate mai mare), dar si o recuperare mai lenta a increderii si moralului (atat in cazul companiilor, cat si al populatiei). Tabelul alaturat a fost prezentat marti

evolutii economice regionale

evolutii economice regionale

Foto: consiliul fiscal

investitorilor straini prezenti la AmCham de catre Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal.

Romania sta cel mai rau din acest punct de vedere, dar nu trebuie disperat. Macar datorita efectului de baza si tot o sa ne revenim usor in 2010. "Prognozam o crestere economica in 2011, dar ea nu va fi suficienta ca oamenii sa simta o imbunatatire concreta. Dupa reluarea cresterii, poate prin 2012 se va simti. Vor fi sectoare care au facut reforme mai repede si vor simti o imbunatatire mai rapida si alte sectoare unde, din cauza unei rezistente la schimbare, revenirea va mai intarzia. Marea dificultate o avem in sectorul bugetar. Aici avem o rezistenta la schimbare. Nu spun ca nu e nemotivata, dar ajustarea este inevitabila. Cu cat intarziem, aceasta ajustare va fi facuta salbatic, de catre piata", a atras atentia si Guvernatorul BNR Mugur Isarescu.

  • Ca veni vorba despre angajatii din sectorul public. Cati mai sunt inregistrati oficial?

Unul din elementele cheie ale reformei administratiei publice a fost reducerea de personal. Auditurile efectuate de finantatorii straini au demonstrat ca am intrat in criza cu un numar mult prea stufos de personal fata de posibilitati.

Un aparat prea stufos, putin eficient si in anumite zone, suspectat de coruptie. Franta, la o populatie tripla, are 990 de angajati in Finante. Anglia are 1200, Germania are 1300. Romania are 1432 de angajati, potrivit unor calcule ale organismelor financiare internationale. „Alocarea de personal nu pare să fie pe deplin aliniate la nevoile curente”, se arata intr-un raport elaborat de Banca Mondiala. Sistemul de salarizare este opac si asimetric, intreaga structura a ministerului trebuind regandita, se mai arata in document.

angajati sector public

angajati sector public

Foto: consiliul fiscal

Intre timp, numarul acestora a fost redus. E drept, nu s-au facut programe de reconversie profesionala care sa absoarba excedentul de salariati, dar amputarea a dat roade, cel putin pe hartie. De observat ca intre ianuarie si aprilie 2009, numarul personalului a crescut, in ciuda eforturilor care mergeau in directia inversa.

  • Reforma a fost preponderent de stanga, de ce sa ne ascundem dupa...?

Primele taieri de cheltuieli publice au fost de la investitii, arata datele prezentate de Dumitru, investitorilor prezenti marti la AmCham. Ultimele taiate au fost cele din zona transferurilor sociale. "E adevarat, s-a incercat ajungerea la un stat preponderent de dreapta cu masuri preponderent de stanga, dar trebuie tinut cont oriunde in lume de senzitivitatea sociala", au spus pentru HotNews analisti economici rugati sa comenteze orientarea reformelor.

Taierile de cheltuieli, mai ales cele din zona de personal, impreuna cu disponibilizarile facute de companii au dus la cresterea numarului de angajati care muncesc la negru. Aceasta crestere se datoreaza si sistemului de taxe si impozite la care sunt supusi angajatorii, demotivant din punctul de vedere al contributiilor destinate Statului.

rata implicita de taxare

rata implicita de taxare

Foto: consiliul fiscal

Intr-o economie cu un grad de birocratie ridicat si cu o evaziune fiscala consistenta, apetitul pentru corectitudine fiscala (sau grad de conformare) ramane scazut.

Curba mai caramizie din graficul alaturat arata ca din punctul de vedere al economiei informale, reformele au adancit mai degraba problemele.

Acestea sunt insa structurale si, spunea Ionut Dumitru, "degeaba obtinem o crestere economica daca nu le corectam. Dupa ce am turat masina economica peste potential si am bagat-o in gard, a o lua din nou la drum cu aceeasi masina, fara a o repara, poate fi fatal pentru economie". Paradoxul este ca, desi accizele au crescut, veniturile colectate din accize au scazut. Teoretic, scaderea ar insemna ca oamenii fumeaza mai putin. Din pacate, cred ca evaziunea poate explica aceasta evolutie, nu scaderea consumului, a mai explicat Dumitru.

Cat priveste TVA, Romania are o rata implicita (calculata ca raport intre incasarile din TVA si consumul privat) de 10,8%, una dintre cele mai reduse din Europa. "La aceeasi rata a inflatiei, Cehia colecteaza dublu fata de

tva

tva

Foto: consiliul fiscal

Romania. Bulgaria, cu TVA mai ridicat, colecteaza si ea mai mult", a mai explicat Dumitru.

Potrivit sefului Consiliului Fiscal, economia si mediul de afaceri in special reactioneaza mai bine atunci cand se modifica nivelul CAS decat cel al cotei unice. "Daca luati in calcul nivelul colectarii o sa vedeti ca atunci cand CAS-ul a scazut, gradul de conformare a urcat. Ideea este ca zaharelul sa fie insotit si de bici. Atunci cand dai un stimulent fiscal, sa inaspresti pedepsele pentru evaziune", a mai spus Ionut Dumitru.

In ceea ce priveste rata de colectare a impozitelor, Romania continua sa aiba o problema. "Romania are o baza legala de 16 la suta pentru colectarea impozitelor, una dintre cele mai mici rate de colectare. Desi Bulgaria si Cehia au rate de colectare mai mici, aduna mai multi bani la buget. Romania are o problema cu rata de colectare, mai ales ca o buna parte a populatiei este in zone nefiscalizate”, a spus Dumitru. Am putea lua agricultura, unde Romania sta cel mai prost din zona din perspectiva suprafetei exploatatiilor.

  • Ce e totusi de facut?

1. Reducerea cheltuielilor

agricultura

agricultura

Foto: consiliul fiscal

bugetare. Prioritare sunt: Reducerea facturii sociale prin diminuarea fondului de salarii din sectorul bugetar, reforma sistemului de pensii (pe baza principiului contributivitatii, eliminarea pensiilor speciale, cresterea varstei de pensionare efective etc.) si a celui de ajutoare sociale.

-Eliminarea risipei si cresterea eficientei in alocarea fondurilor.

2. Imbunatatirea infrastructurii - factor cheie al asigurarii cresterii economice durabile/pe termen lung prin:

-Absorbtia rapida a fondurilor europene - trebuie sa devina prioritate guvernamentala

-Parteneriate public-privat

-Consolidarea fiscala va crea spatiu fiscal pentru cresterea cheltuielilor de capital. In acest sens sunt esentiale bugetarea multianuala si elaborarea unei strategii coerente de investitiilor publice la nivel national si ierarhizarea rationala a prioritatilor la nivel local.

3. Definirea prioritatilor in ceea ce priveste veniturile publice astfel:

-Reducerea evaziunii fiscale

rata implicita de taxare2

rata implicita de taxare2

Foto: consiliul fiscal

-Eliminarea exceptiilor si cresterea bazei de impozitare

-Simplificarea sistemului de taxe

-Alinierea impozitelor pe avere la standarde europene (cresterea impozitelor pe stocul de avere)

-Cresterea veniturilor nefiscale prin mai buna administrare a activelor proprietate a statului sau a celor concesionate si cresterea redeventelor pentru exploatarea resurselor naturale

4. Elaborarea unei strategii coerente de management a datoriei publice.