Agentia de evaluare financiara Moody's a redus cu o treapta ratingul suveran al Spaniei, la "Aa2" de la "Aa1", cu perspectiva negativa, potrivit Reuters. Analistii Moody's arata ca planul autoritatilor de a restructura sectorul bancar va costa mai mult decat estimeaza guvernul si va creste nivelul datoriei publice.

De asemenea, agentia de evaluare financiara avertizeaza asupra incertitudinilor persistente cu privire la capacitatea guvernului spaniol de a ajunge la o imbunatatire structurala si sustenabila a finantelor guvernamentale, in contextul cresterii economice moderate pe termen scurt si mediu.

Perspectiva negativa asociata ratingului reflecta temerile Moody's conform carora vulnerabilitatea Spaniei la turbulentele de pe piata ramane ridicata ca urmare a necesitatilor mari de finantare, atat pentru guvern cat si pentru guvernele regionale si banci.

Banca centrala a Spaniei va anunta joi necesitatile de finantare ale bancilor si caselor de economii spaniole in conformitate cu noile reglementari bancare, dupa ce anterior a aratat ca suma nu va depasi 20 miliarde de euro.

Moody's a plasat ratingul Spaniei sub revizuire in data de 15 decembrie, dupa ce in septembrie a coborat ratingul la "Aa1" de la "Aaa". Fitch Ratings noteaza Spania cu calificativul "AA+", insa a modificat la perspectiva asociata ratingului la negativa in data de 4 martie, in vreme ce ratingul acordat de Standard & Poor's este "AA", dupa ce in ianuarie 2009 a retras ratingul de top "AAA".