Un numar de 12 persoane au conturi in Elvetia in valoare totala de 50-60 milioane de euro, a declarat duminica presedintele ANAF, Sorin Blejnar, mentionand ca institutia va verifica provenienta acestor venituri, iar daca nu va putea fi demonstrata, acestea vor fi impozitate cu 16%, relateaza Mediafax.

Sorin Blejnar (foto arhiva)Foto: Agerpres

Blejnar a precizat ca autoritatile fiscale din Elvetia au transmis ANAF circa 80.000 de informari cu privire la persoane fizice romane care au realizat depozite in aceasta tara in perioada 2007-2010.

Seful Fiscului a aratat ca, in cazul in care se vor constata infractiuni, vor fi sesizate organele de urmarire penala.

Actiunea face parte din initiativa ANAF de a impozita cu 16% acele venituri ale persoanelor fizice bogate a caror provenienta nu poate fi demonstrata.

Seful ANAF a adaugat, la emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata duminica la Pro TV, ca in cursul anului 2010 o Directie din cadrul aparatului central al ANAF a pus in aplicare o directiva europeana care da dreptul institutiei sa acceseze si sa faca schimb de informatii cu celelalte state membre din Uniunea Europeana, inclusiv cu Elvetia.

Iata cele mai importante declaratii facute de Sorin Blejnar:

  • De data recenta am primit de la elvetieni o lista cu mai multe persoane care au realizat dobanzi pe conturile din Elvetia. Am facut asa o selectie.
  • Am 12 persoane unde eu estimez ca au venituri de vreo 50-60 milioane de euro in Elvetia, pentru care primesc dobanzi, in Elvetia" , 
  • Au cont in Elvetia. Nu stim daca l-au declarat sau nu l-au declarat. Nu stiu daca au declarat veniturile din dobanzi incasate din Elvetia la Fiscul din Romania. 
  • Noi am primit de data recenta aceste informatii tocmai ca raspuns la preocuparilor noastre permanente de a ne face o baza de date pentru a putea impozita aceste persoane fizice care au realizat venituri si sa vedem daca le-au si declarat statului roman.
  • Daca au o provenienta normala si s-a platit in Romania impozit pe dividende pe acesti bani, si ulterior au fost transferati in Elvetia, nu avem niciun fel de problema. 
  • Daca nu au o provenienta legala, o sa consideram ca sunt fara sursa si o sa-i impozitam cu 16%. Acolo unde vor fi indicii de natura penala, vom sesiza inclusiv Parchetul.

Blejnar afirma ca respectivele persoane, care ar putea face obiectul verificarilor, nu sunt oameni politici si nu crede ca ele fac parte din topul celor mai bogati romani.

Intrebat ce li se va intampla acestor persoane cu conturi in Elvetia, Blejnar a raspuns ca, daca se va constata ca nu au platit impozite pe acele venituri transferate in Elvetia si nu vor putea demonstra provenienta acestora, sumele vor fi impozitate cu 16%, la care se vor adauga si majorari de intarziere.

Guvernul a decis la finele anului trecut, prin modificarea Codului Fiscal, ca persoanele fizice ale caror venituri reale depasesc cu cel putin 50.000 lei sumele declarate sa plateasca un impozit de 16% aplicat la diferenta dintre cele doua valori.

Organele fiscale pot solicita in timpul controalelor persoanelor cu venituri mari informatii cu privire la donatii, sponsorizari si succesiuni, precum si o situatie a cheltuielilor personale, a modificarii patrimoniului, a tranzactiilor cu metale pretioase sau a bunurilor mobile si imobile detinute.

Informatii suplimentare pot fi solicitate si in ceea ce priveste participatiile sau mandatele detinute in societati comerciale sau alte entitati, bunuri apartinand unor persoane fizice sau juridice puse la dispozitia persoanei fizice si imprumuturi acordate si/sau contractate.

Blejnar: Nu mi-a oferit nimeni bani si daca mi-ar fi oferit m-as fi dus la Parchet si l-as fi denuntat

Sorin Blejnar spune ca sistemul nu s-a "curatat" odata cu anchetarea celor 40 de angajati din Vami, iar daca banii au "mers" mai departe, acele persoane vor fi identificate.

Seful Fiscului sustine ca a "deranjat" anumite interese si ca este o victima: "Ma consider o victima a campaniei agresive de presa dusa impotriva mea".

Intrebat daca actiunile organelor de urmarire penala, prin care sunt anchetati pentru coruptie 40 de angajati din Autoriatea Nationala a Vamilor (ANV), sunt suficiente pentru "curatarea" sistemului, Blejnar a raspuns negativ.

"Eu ma bazez pe faptul ca ... sunt convins de fapt ca mai exista indicii ale organelor de urmarire penala care sa faca asemenea verificari si in alte segmente ale administratiei fiscale romanesti. Ori ca este vorba de Vama, ori ca vorbim de Garda, ori ca vorbim de directiile generale ale finantelor publice", a spus Blejnar.

El a sustinut ca are anumite informari de la structurile abilitate ale statului ca anumiti functionari din Vama, cat si din Garda Financiara nu-si "fac treaba asa cum zice litera legii".

Vorbind despre ANV, Blejnar a aratat ca inca din luna ianuarie a dispus directiei generale de audit din cadrul ANAF sa investigheze, in limita competentelor, activitatea derulata la cele opt directii vamale regionale din tara.

"Astept in urmatoarele doua sau trei saptamani raportul. In functie de acest raport voi lua masuri. Insa noi nu avem competente de a investiga activitatile de natura penala a angajatilor nostri. Pentru aceasta exista institutii ale statului abilitate", a precizat Blejnar.

In legatura cu actele de coruptie descoperite in Vami, Blejnar a spus ca nu crede in varianta in care banii se dadeau mai departe si respinge ideea ca o parte din sume ar fi ajuns la el.

"Nici nu mi-a oferit nimeni si daca mi-ar fi oferit m-as fi dus la Parchet si l-as fi denuntat pe acel angajat al meu care a indraznit sa faca acel lucru", a spus Blejnar.

Pe de alta parte, el crede ca, daca intr-adevar banii au mers mai departe, acele persoane implicate vor fi identificate.

In ceea ce priveste "scandalul" Celestini, in care un functionar al ANAF este acuzat de luare de mita, Blejnar spune ca probabil acesta l-a "escrocat" pe afaceristul italian, in sensul ca ar fi cerut bani pentru protejarea anumitor afaceri de controalele Fiscului fara a avea, de fapt, o influenta in cadrul institutiei.

"Eu am vazut ca din 2007, 2008, 2009, 2010 cerea bani de la acel italian ca sa protejeze. Pana la urma el era intr-o functie marunta de executie dar probabil l-a escrocat lasand sa se inteleaga ca el ar avea influenta (...) Nu credeti ca este putin credibil ca un individ cu o functie de executie sa aiba acces in birourile presedintilor succesivi ai acestei institutii? Nu cred, este un escroc, eventual. Un escroc care nu stiu daca a luat mita de la acel italian. Este din nou treaba Parchetului sa dovedeasca daca intr-adevar a luat mita penru ca daca intram in termeni juridici mita inseamna altceva, ori el nu a putut sa influenteze pe nimeni cu nimic", a spus Blejnar.

Nicolae Adrian Gavrila, consilier superior in cadrul Directiei Generale de Coordonare a Inspectiei Fiscale din ANAF, a fost retinut de procurorii anticoruptie pentru ca ar fi cerut si primit mita in schimbul unor interventii in favoarea unor firme detinute de omul de afaceri italian Antontello Celestini.