Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat luni un curs de referinta de 4,1065 lei pentru un euro, nivel cu 1,84 bani mai mare decat cel de la finele saptamanii trecute.

Pe piata valutara, moneda nationala s-a apreciat vineri pana la 4,0775 unitati/euro, dar a corectat castigurile in a doua jumatate a sedintei de tranzactionare si a inchis saptamana la un curs de 4,09 lei/euro.

Economistii ING Bank arata ca evolutia principalilor indici bursieri nu este favorabila leului in sedinta de luni, dar un sprijin aditional ar putea veni de la datele din SUA privind consumul populatiei si piata imobiliara ce vor fi publicate in aceasta dupa-amiaza.

Totodata, ei apreciza ca decizia consiliului de conducere al FMI, care a anuntat vineri ca aproba acordul de finantare de tip preventiv cu o scadenta de doi ani in valoare de 3,5 miliarde de euro, s-ar putea dovedi pozitiva pentru moneda nationala.

Reprezentantii bancii olandeze mai noteaza ca declaratiile sefului misiunii FMI in Romania, care a spus ca "aprecierea din ultima vreme a leului a fost determinata de un val de incredere fata de Romania" si ca "presiunea pe aprecierea unei monede este, de obicei, un vot de incredere dat de investitori in tara respectiva", ar sugera ca FMI este confortabil cu aprecierea recenta a leului.

Leul a pierdut teren si in fata dolarului american, care a fost cotat la 2,9223 lei pentru un dolar, dupa ce vineri banca centrala a publicat un curs de 2,8876 lei/dolar.​