Reportaj cu moartea si taxele

Miercuri, 6 aprilie 2011, 14:01 Economie | Finanţe & Bănci

“Duceti dumneavoastra pamantul cu roaba cu galeata cu ce vreti dumneavoastra dupa ce il ingropati pe mort dar mie imi lasati locul curat si nu mai platiti taxa. Ca nici nu ne-au venit inca hartiile sa vedem ce e cu ea concret”, zice doamna de la Administratia Cimitirelor din Calarasi. Institutia a descoperit ca, atata vreme cat pe lumea cealalta  nu se simte, poti pune pe lumea asta ce taxe vrei. Taxa pe pamantul ramas in urma inhumarii. Descoperirea mi se pare geniala. Cand oamenii mor, ei sunt de regula bagati in groapa. Groapa se sapa, in urma procesului rezultand o cantitate de pamant. Notam cu q cantitatea de pamant extrasa.

O parte o arunci peste sicriu. Notam cu s cantitatea returnata. In final, ramane afara in mod riguros o cantitate egala cu q-s de pamant. Ei, taxa aceea e pusa pentru ca oamenii Administratiei Cimitirelor sa care “q-s”-ul  de langa groapa. Nu il cara departe, ci numai pana la aleea centrala, de unde vin masinile Salubritatii sa-l ridice. Pamantul se cara cu roaba sau cu galetile, se precizeaza in Hotararea Consiliului Local. Nu se precizeaza marca roabei si nici materialul din care trebuie confectionata galeata.
Cand a fost sedinta de Consiliu, propunerea viza un nivel al taxei de 490 de lei fix. Fie ca te bagau in groapa in fundul cimitirului, fie ca erai de doi pasi de aleea principala. “Nu e corect, doamna”, ii zic angajatei de la Administratia Cimitirelor. Nu ma aude. O tine pe-a ei. "Da` ce-aveti domnu, cavoooou?”, ma intreaba. Nu doamna, zic, de unde atata cavou? E criza, nu-mi permit sa investesc.

Un consilier s-a sesizat insa ca 490 de lei e prea mult asa ca a propus reducerea caratului cu roaba la numai 200 de lei. Un fleac, sa recunoastem. Unde merg o mie de taxe ca sa bagi un om in pamant, mai merge una. Doua sute a zis, douasute a ramas.

“Da` masina cu care sa il transportati aveti?”, ma intreaba doamna. Am, zic, dar nu stiu daca se poate face un raliu printre morminte, zic. Si aveti oamenii dumneavoastra?, mai tine doamna sa afle. Fireste, am oamenii mei! zic. Si ii trag cu ochiul desi prin telefon e mai dificil sa vada asta. Vin eu doamna cu oamenii mei, cu tehnica mea, cu roabe cu galeti si las curat. Dar nu ma puneti sa platesc taxa aia, va rog. “Domnu`, zice  infranta femeia, daca-mi lasati curat, nu mai platiti, cum v-am zis". Cand s-o intreb mieros daca nu i s-ar parea normal sa platim si o taxa pentru ca deranjam masina Salubritatii, (ca poate ca daca nu aveam ce ingropa, nu venea aia de nebuna pana la aleea centrala), n-am mai avut pe cine chestiona. Femeia inchisese.

Teama mi-e insa ca taxa asta nu le va aduce prea multi bani autoritatilor, mai ales daca calarasenii vor prefera caratul pamantului ramas prin forte proprii (la propriu). Tehnic vorbind, in Calarasi (ne spune Statistica) mor cam o mie de oameni pe an. Daca nu vor trece pe gingseng sau cine stie ce substante care iti prelungesc viata, anual se vor aduna circa 200.000 de lei pe an in cazul in care toti vor achita taxele. E drept, de cateva ori mai mare decat fondul de premiere al Administratiei Cimitirelor din Calarasi de dinaintea crizei.

Atunci, oamenii de acolo si-au aprobat  un super-sistem de premiere. “Fondul de premiere va fi acordat avand la baza criteriile sistemului de salarizare: suprematia legii, competitivitate, proportionalitate, motivare, echitate si coerenta, adaptabilitate si transparenta”. Incercati sa va imaginati cum masuram cat de competitiv poate fi un gropar sau echitatea si mai ales coerenta in materie de ingropaciune si veti avea un tablou complet al rigorii.

De undeva se aude incet Corul Roabelor.