Din capul locului sa spunem ca principala problema a unei astfel de investitii este una de incredere. Mai intai a investitorilor in capacitatile managerilor (specializati pana acum in managementul activelor financiare) de a indentifica corect oportunitatile din piata apeland la sfatul specialistilor potriviti si apoi tot a investitorilor in transparenta si corectitudinea eventualelor tranzactii. Adica, nefiind vorba de instrumente listate la bursa, trebuie sa ai deplina incredere in administratori in ceea ce priveste pretul de achizitie a activelor (ca nu este supraevaluat) si cel de vanzare ulterioara (ca nu este subevaluat). Apoi, avem disconfortul lichiditatii. Un tablou nu este actiune pe care o vinzi cand vrei si cand iti convine, nu poti sa te retragi oricand din fond iar daca totusi o faci trebuie sa te astepti la penalitati mai usturatoare decat in cazul united-linked-urilor (ramane sa vedem politica de comisioane-de administrare si rascumparare la si inainte de termen-din prospectul viitorului Fond ce asteapta autorizarea CNVM).
Altfel, intentii frumoase: fondul doreste sa profite de oportunitatile aparute in piata dupa valul de retrocedari pe care le pregateste Muzeul National de Arta, potrivit administratorilor. Certinvest isi propune sa atraga aproximativ 5 milioane euro de la investitori (5000 euro este suma minima de intrare in fond, echivalentul a 2 unitati de participare) iar tinta de profit este de 15% pe an. Cum CNVM nu permite fondurilor sa investeasca direct in astfel de active, solutia gasita de administratori a fost infiintarea unui SRL care sa actioneze ca vehicol pentru achizitii si vanzari. Perioada de viata a fondului va fi de 3 ani, cu posibilitate de prelungire cu inca un an.
- Nu cumperi tu boul din tabloul lui Grigorescu?
Iau totusi mai degraba cu inventar de gluma intentia Certinvest de a oferi investitorilor, contracost, posibilitatea de a lua acasa, temporar, anumite opere de arta - mi se pare deprimant sa platesti pentru luxul de a te afisa cu un tablou din care posezi doar 1/10 (poate investitorii isi impart din timp feliutele din tablou, de exemplu, din celebrul Car cu Boi al lui Grigorescu “eu am boul din stanga, tu carul, Dorel plugarul, etc”?). Similar, posibilitatea ca anumiti investitori sa cumpere operele de arta in care si-a plasat banii Fondul, la un moment dat. Pai, daca ai avut bani la T0 sa iei tu singur tabloul dar ai preferat doar o fractiune din el, prin intermediul Fondului, de ce ai alege sa il iei apoi la T+3 la un pret mai mare?
Un singur lucru in final: intr-un context de piata bun, cu sansa, poate ca investitorii se vor alege cu tinta de profit avansata de administratori. Chiar si fara contextul favorabil de piata, altcine va merge insa la sigur: evaluatorii, asiguratorii operelor de arta si depozitarii acestora. Pe cei din urma as paria eu, daca ar fi listati la bursa, avand in vedere ca Fondul gandit de Certinvest poate reprezenta, daca isi atinge tintele privind sumele atrase, o felie de peste 30% din piata.
Citeste si alte articole ale lui Cristian Dogaru
Si una si alta pot deforma perceptiile si pot deruta pe colectionarul aflat in cautarea propriei identitati pe piata de arta. Cum? Prin reducere la o singura directie de abordare in evaluare, ca atac partinitor (manipulator?) indreptat spre jucatorul autentic de pe piata de arta, colectionarul insusi.
Opera de arta nu este o actiune la compania Grigorescu dintr-un motiv extrem de simplu: aceasta companie nu are obligatia sa raporteze periodic parametrii de incredere pentru jucatorii la bursa artelor, cum este pe cale sa fie definita in timpul din urma. Aceeasi tragere la tema produce aceleasi efecte din directia estetilor, din fericire, mult mai putin vocali acum decat in trecut, pe piata de arta oficiala.
Colectionarii niciunui timp si niciunui spatiu cultural, cei care s-au pozitionat ca jucatori coerenti si consistenti, au citit piata de arta, ei sau managerii lor de colectie, din perpectivele din care se compune cu adevarat pretul oferit in salile de licitatie. Dupa cum se va vedea, criteriile de evaluare nu seamana catusi de putin cu socotelile pe care si le face un jucator la bursa, dupa ce citeste rapoarte periodice si presa zilei. Documentarea pentru decizia comerciala in salile de licitatie de arta are cu totul alt continut, cu trimiteri in istoria artei si aceea individuala a artistului si a salii de licitatie (prestigiul ei, din care deriva increderea), genul, stilul, epoca si tehnica de executie a operei, subiectul, unicitatea ei, semnatura, starea tehnica a lucrarii, critica de specialitate etc.
Personal, sunt de parere ca, inainte de a i se inventa instrumente noi, piata de arta este preocupata mai degraba de bunele-practici ce o pot integra petei mondiale de arta, nu de aplicatii care pot deruta si suplimenta neincrederea actuala.
O fortare pana la suprapunere a pietei de arta peste piata de actiuni va fi posibila numai atunci cand detinatorul unui portofoliu de actiuni si-l va dona unei institutii publice cum au facut in timp marii colectionari de arta cu colectiile, de vazut acum in marilor muzee ale lumii. Pana atunci, cred in cresterea mai lenta si sanatoasa a unui grup de colectionari de care arta romaneasca are mare nevoie pentru a se tura si in componenta sa artistica, si in aceea muzeala si in cea comerciala.
In final, inteleg ca se simte nevoia unor instrumente care sa starneasca interesul investitorilor pe piata de arta, dar cred ca instrumentele de persuasiune folosite pe piata bursiera nu au ce cauta, fara o adaptare cel putin, in piata de arta din aceleasi motive din care regula ofsaidului nu se aplica pe pagina picturala pe care pune vopselele artistul contemporan, ca sa dau un exemplu. Nu tot ce zboara se inghite, nu-i asa?