O comisie guvernamentala britanica a recomandat luni o vasta reforma a sistemului bancar in urma careia bancile de investitii vor fi separate de bancile comerciale in incercarea de a evita o repetare a crizei financiare din 2008. O asemenea reforma ar insemna cea mai importanta restructurare a sistemului din ultimele decenii. Comisia, condusa de un reputat economist- sir John Vickers, a publicat luni forma interimara a raportului, document foarte asteptat de bancherii din City-ul londonez. Versiunea definitiva a raportului va fi publicata in luna septembrie.
Cele 4 mai banci britanice - HSBC, Barclays, Lloyds Banking Group si Royal Bank of Scotland- apara cu putere actualul sistem, amenintand ca isi muta sediile in afara Marii Britanii daca reformele vor fi prea radicale. “Este o combinatie moderata intre diferitele scenarii posibile”, a declarat pentru BBC Sir John Vickers.
Ideea este sustinuta si de economistul sef al BNR, Valentin Lazea, care a declarat ca prefera separarea băncilor de investiţii de cele comerciale şi ca nu crede că ar fi o ideea bună taxarea uniformă a tuturor instituţiilor de credit. "Nu este o ideea bună taxarea băncilor la nivel european pentru că pune în aceeaşi oală şi pe cei care au greşit şi pe cei care nu au greşit", a spus Lazea la o conferinta de specialitate.
- SUA a fost prima tara care a separat activitatea bancilor, prin Glass-Steagall Act
În urma crizei din 1929-1933, în cursul careia un mare numar de banci americane au falimentat odata cu prabusirea Bursei, autoritatile SUA au decis separarea activitatilor de tip bancar (atragerea de depozite si acordarea de credite) de activitatea de investitii pe piata de capital. Prin legea Glass-Seagall s-au stabilit, între altele, interdictia pentru societatile financiare de a accepta depozite, interdictia pentru banci de a aranja emisiuni de actiuni pentru terti, interdictia pentru banci si societati financiare de a utiliza personal comun si interdictia afilierii dintre banci si societati angajate în principal în aranjarea emisiunilor de actiuni de catre terti. Astfel, Glass-Seagall Act a separat entitatile financiare în banci comerciale si banci de investitii, care în fapt constituie entitati financiare nebancare, activitatile lor fiind concentrate în zona achizitiilor si vânzarilor de actiuni în nume si în cont propriu, dar si de acordare de servicii de consiliere pentru clienti în domeniul pietei de capital (de exemplu, în ce priveste fuziunile si achizitiile, emisiunile de obligatiuni etc.).
Modelul american a fost preluat treptat în majoritatea legislatiilor, inclusiv în tarile Europei de Vest si în Japonia, iar separarea banci comerciale – banci de investitii a condus si la separarea activitatilor de supraveghere – bancile comerciale fiind supravegheate prudential de banca centrala sau de alte agentii însarcinate cu supravegherea bancara, iar bancile de investitii – de autoritatile însarcinate cu supravegherea pietei de capital.
În timp însa, diferentele s-au atenuat din ce în ce mai mult. Bancile au început sa îsi înfiinteze subsidiare care desfasurau activitati specifice bancilor de investitii, iar bancile de investitii au invadat la rândul lor pietele bancare comerciale prin subsidiare. În plus, diversificarea financiara a condus la aparitia unor produse aflate la granita dintre activitatile de banca comerciala si cea de banca de investitii. Ca atare, autoritatile de supraveghere au fost obligate sa adopte masuri de liberalizare progresiva. În acest domeniu, Uniunea Europeana a evoluat mai rapid decât SUA.
De exemplu, în Spania separarea a fost abolita în 1974, dupa un proces de liberalizare graduala început în 1962. În Franta, principiul bancii universale, care putea desfasura si activitati de banca comerciala si de investitii, a fost introdus prin legea bancara din 1984. Acelasi principiu a fost legiferat în Marea Britanie în 1987 si în Italia în 1993. Ulterior, principiul libertatii de miscare a serviciilor, consfintit în legislatia Uniunii Europene, a permis difuzarea rapida a conceptului de banca universala în toate tarile acesteia.
Presiunea competitiva exercitata de modificarile produse în Europa, ca si evolutiile produse în SUA au fortat în anul 2000 autoritatile americane sa legifereze la rândul lor introducerea principiului de banca universala, desi într-un mod putin diferit. Prin Gramm-Leach-Bliley Act s-a permis constituirea de „conglomerate financiare”, care se pot angaja în activitati de banca comerciala, banca de investitii, asigurari, fonduri mutuale, managementul activelor si alte activitati financiare. Aceste conglomerate financiare – probabil cel mai bine reprezentate de Citigroup, în prezent cel mai mare grup financiar din lume – constituie echivalentul american al bancii universale europene.
