Mai mult de jumatate dintre romani (56%) nu se asteapta la redresarea economiei in urmatorii doi pana la cinci ani, potrivit unui studiu realizat de ISRA Center Marketing Research. In acelasi timp, 10% dintre cei chestionati considera ca durata crizei va fi mai mare de cinci ani, in vreme ce doar 5% vad iesirea Romaniei din criza economica in mai putin de un an.

La nivelul intregii tari, locuitorii din Muntenia par sa fie cei mai pesimisti, la polul opus fiind cei din Moldova, care par sa fie mai increzatori in situatia economica.

"Interesant este faptul ca nu se observa diferente in ceea ce priveste increderea in viitor in functie de venitul participantilor la studiu. Atat cei cu venituri mai reduse, cat si cei cu venituri mai mari sunt aproape la fel de putin increzatori in ceea ce priveste situatia economica a tarii", se mai arata in studiu.

Totodata, 92% dintre cei intervievati se asteapta la cresteri ale preturilor in acest an. Doar 3% dintre respondenti estimeaza o scadere a tarifelor in 2011, in vreme ce restul nu au raspuns sau nu au oferit nici una dintre cele doua variante (cresterea sau scaderea preturilor - n.r.).

Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.108 respondenti, reprezentativ pentru populatia din zona urbana (orase peste 50.000 de locuitori), cu varsta intre 20 si 60 de ani. Marja de eroare este de +/-2,9% la un nivel de probabilitate de 95%. Datele au fost culese intr-un studiu cantitativ de tip Omnibus, prin metoda interviului fata in fata. Studiul a fost realizat si finantat integral de ISRA Center MR.