Romania va decide daca va renunta la obiectivul 1 ianuarie 2015 de adoptare a monedei euro, prin Programul de convergenta, care este dezbatut intre Guvern, Banca Nationala si Presedintie, si va fi aprobat pana la finalul acestei luni, a declarat, marti, prim-ministrul Emil Boc, citat de Agerpres.

"Decizia va fi luata in cadrul Planului national de convergenta, pana la sfarsitul lunii aprilie. Deocamdata, exista o dezbatere atat cu Presedintia, cat si cu Banca Nationala si in urma acestor consultari Guvernul va lua decizia aferenta, pana la sfarsitul lunii aprilie", a spus Boc.

Presedintele Traian Basescu declara, pe 12 aprilie, ca va declansa o discutie la nivelul BNR, al Guvernului si al analistilor pentru a vedea daca este bine ca Romania sa-si mentina obiectivul de aderare la zona euro in 2015.

"Pentru a fi performant in zona euro trebuie sa ai o economie performanta si acesta este motivul pentru care, in perioada urmatoare, voi declansa o discutie la nivelul BNR, al Guvernului, al analistilor daca este bine sa ne mentinem obiectivul 2015 sau trebuie sa ne ridicam performantele economiei la nivelul care sa ne asigure performanta si in interiorul zonei euro", afirma seful statului, aflat intr-o vizita in Estonia.

El preciza, la acea vreme, ca "deocamdata obiectivul Romaniei nu a fost schimbat: acces in zona euro in 2015". "Si modul cum reusim sa reducem deficitul bugetar, dar si nivelul de indatorare ne indreptatesc sa mentinem acest obiectiv, dar, in acelasi timp, criza economica ne-a dat o lectie extrem de serioasa tuturor si va trebui sa ne reanalizam obiectivul accesului in zona euro, prin prisma lectiei crizei", mai spunea Traian Basescu.