Autoritatile din Polonia ar putea lua noi masuri pentru reducerea deficitului bugetar si a datoriei publice, inclusiv noi majorari ale Taxei pe Valoare Adaugata (TVA), potrivit Warsow Business Journal.

Conform Planului de Convergenta actualizat recent de Consiliul de Ministri de la Varsovia, guvernul ar putea majora de doua ori TVA daca datoria publica va depasi nivelul de 55% din PIB in acest an. Un mecanism similar va fi aplicat si in anii urmatori daca acest lucru va fi necesar, se mai arata in document.

Potrivit biroului de statistica din Polonia, datoria publica a tarii s-a mentinut in 2010 la 55% din PIB, in vreme ce deficitul bugetar a ajuns la 7,9% din PIB.

Potrivit reglementarilor europene, Polonia trebuie sa isi reduca deficitul bugetar la 3% din PIB pana in 2012. Reprezentantii executivului au anuntat ca deficitul se va reduce anul viitor la 2,9%, in conditiile in care masurile adoptate deja au inceput sa isi produca efectele.

In prezent, nivelul TVA din Polonia este de 23%, dupa ce la inceputul lunii ianuarie acesta a fost majorat cu un punct procentual. La unele produse, precum anumite alimente, carti, ziare si unele servicii, se practica un nivel redus de TVA, de 5% sau 8%.​